AcasăPoeții adevărați sunt poeți, așa cum ciocârliile sunt ciocârlii
Array

Poeții adevărați sunt poeți, așa cum ciocârliile sunt ciocârlii

Ne-am întrebat tot timpul dacă în această lume rapace, materialist-dialectică, poeții au vreun viitor. Și, dacă vor să aibă viitor, mai pot ei rămâne poeți, poeți pe viață? Răspunsul e – și ni-l asumăm ca atare – că poeții adevărați n-au niciun viitor, dar – cu siguranță – ei vor rămâne, de-a pururea, poeți… Pentru că sunt poeți, așa cum sunt ciocârliile ciocârlii și nu pot fi altceva. Pentru că deși, din punct de vedere material, viitorul lor este întotdeauna incert, ei au sensul lor pe lume. Își suportă destinul surâzând… Visează că zboară până la stele… Merg tot înainte, ca o mașină fără marșarier… Sunt săraci cu voia lor, fiindcă ei – dacă se revoltă cumva împotriva unor nedreptăți – o fac doar ca să se audă între ei. Să-și elibereze inima de năduf… Tratează injustiția lumii ca pe o poezie.

Ei își consumă revoltele în iubiri totale, uneori și acelea scurte, ca un foc de paie, sau – de-a dreptul – imaginare, în cârciumi, în mijlocul naturii sau într-un turn de fildeș, scriind poezii ca năucii. Poezii care, în vremurile noastre, par să nu folosească nimănui.

Ați mai văzut d-voastră vreodată poeți care trăiesc din poezie, capabili să facă revoluții? Să fim serioși… Mircea Dinescu (dacă el vă trece prin minte acum) a fost un răsfățat al tuturor regimurilor, începând cu regimul comunist și întregindu-se ca moșier în regimul de astăzi, pseudo-capitalist, el fiind în solda tuturor guvernelor ante și post decembriste.

Poeții împătimiți nu pot fi salvați niciodată de poezie, fiindcă aceasta îi iubește necondiționat. Poezia nu le cere lor ca să lipească afișe marxiste, fasciste, liberale, populare ori neo-conservatoare… Vor avea mereu în jurul lor oameni care-i vor disprețui și care-i vor considera săraci cu duhul. Adică, un fel de „f… vânt”, scuzați expresia. Ca să cucerească Raiul, ei trec prin Iad, semănând utopii, sentimente și culegând cine știe ce… ca-n „Povestea poveștilor” lui Creangă. Merg înainte, gândind naiv că, undeva-cândva, se vor transforma în îngeri ca să poată porni din nou la drum, pentru a-și cuceri Raiul lor închipuit.

cenaclu malaia 3Raiul cucerit

Plecând de la aceste considerente absolut subiective, ne revine astăzi, dragi cititori și iubitori de poezie, misiunea de a vă informa ce au mai făcut, între timp, reprezentanții celor trei cenacluri-surori, reunite într-un singur gând și o singură voință – „Arena Artelor” (Slatina), „Gib Mihăiescu” (Drăgășani), precum și cel al Societății Culturale „Anton Pan” (Râmnicu-Vâlcea).

Conștienți de faptul că iadul în care trăiește – în general – omenirea poate fi îmblânzit prin poezie, liderii acestor Arene ai Artelor (Nicolae Zărnescu, Marian Bărăscu și Nicu Cizmaru, alături de alți „cititori în stele”) au convocat o ședință de cenaclu (vineri, 18 iulie a.c.), la Mălaia, în județul Vâlcea, la reședința poetului și publicistului Dumitru Sârghie.

cenaclu malaia 2Într-un cadru natural de poveste, cei prezenți la această manifestare de inimă și suflet, au votat titlul Antologiei de poezie, care va vedea, în curând, lumina tiparului sub auspiciile cenaclului „Arena Artelor” din Slatina condus de Nicolae Zărnescu, precum și cele ale Editurii Hoffman, patronate de cunoscutul editor și tipograf – Andi Barcan. Nicolae Zărnescu a propus spre sufragiu următoarele șase titluri: „Clipa fecundă” (Marian Bărăscu), „Incendiu peste margini de gând” (Marian Ene), „Sunete de stele căzătoare” (Ina Florica Popa), „Gustul Curcubeului” (Ina Florica Popa), „Raiul cucerit” (Dumitru Sârghie”) și „Slove de lumină” (Liuța Scarlat).

După o primă rundă de vot, cei desemnați să tranșeze această „problemă vitală a omenirii”, adică titlul volumului de poezie în curs de apcenaclu malaia 1ariție, au ales, cu un scor egal, două titluri: „Raiul cucerit” (Dumitru Sârghie) și „Slove de lumină” (Liuța Scarlat). Votul de departajare care a urmat a consfințit titlul „Raiul cucerit”, spre cinstea și mândria tuturora.

cenaclu malaia 7Muzica și poezia, ca și bucatele tradiționale oferite cu generozitate de gazde, au întregit această frumoasă manifestare din Țara Loviștei, un ținut minunat, un adevărat Rai, unde și-au dat întâlnire, cu câteva milenii în urmă, Munții Lotrului cu Munții Căpățânii. Un Rai – iată – cucerit de niște artiști care n-au ceva mai bun de făcut pe lumea asta, decât să cânte și să scrie poezii. Acesta este sensul lor, bată-i vina…

cenaclu malaia 4„Vinovați după legea iubirii”, cum ar spune poetul slătinean Ioan Smedescu (cel care a fost pus absent în catalogul acestei inefabile întâlniri, au fost: Nicolae Zărnescu, Constantin Triță, Dumitru Sârghie și Viorel Ștefănescu (Slatina), Marian Bărăscu (Drăgășani) și Nicu Cizmaru, Violeta Scrociob, Veronica Stan (Râmnicu-Vâlcea). Pe cei care n-au avut drept de vot, dar au știut să asculte și să se simtă bine, alături de artiștii sus-pomeniți, nu-i mai nominalizăm, spunându-le să fie mulțumiți cu „pașaportul” de intrare în Rai, în posesia căruia au intrat cu această ocazie…

LINIA ÎNTÂI

cenaclu malaia 5

cenaclu malaia 8


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments