AcasăActualitatePoliția din Olt începe să se redefinească!

Poliția din Olt începe să se redefinească!

La începutul acestei săptămâni, presa din Olt a asistat la o conferință de presă cu totul și cu totul neobișnuită. La o conferință de presă, în cadrul căreia niște polițiști adevărați au spus răspicat adevărul despre Poliția din Olt, adevăr care nu s-a spus niciodată de la Revoluție încoace. Flancat de comisarul-șef de Poliție Aurel Costache – director-adjunct la Direcția de Investigare a Fraudelor din IGPR și, respectiv, de Doru Dumitrescu, adjunctul Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Mihai Pruteanu (director-adjunct al Direcției de Ordine Publică din IGPR), desemnat să îndeplinească atribuțiile de inspector-șef al IPJ Olt, în urma gravelor abateri de la lege și morală ale fostei conduceri, nu s-a sfiit să-și manifeste nedumerirea față de fenomenele infracționale din Olt care s-au derulat sub ochii poliției noastre de toate zilele, față de imoralitatea, incompetența și neprofesionalismul fostei conduceri a IPJ Olt. Mai mult, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne, Doru Dumitrescu a subliniat faptul că toți indicatorii de eficiență privind activitatea poliției din Olt sunt negativi. Comisarul-șef Mihai Pruteanu și-a luat angajamentul ferm că, de aici încolo, Poliția din Olt va fi echidistantă și în ceea ce privește participarea ei la campaniile electorale sau la alegerile care se vor desfășura pe teritoriu județului nostru. Semn că mai marii din IGPR știau despre intruziunea fostei conduceri a IPJ Olt în „afacerile” politice (portocalii sau roșii, după caz) din județul nostru.

Una peste alta, conferința de presă, susținută de cei trei polițiști prezentați mai sus, a fost una de redeșteptare morală și spirituală a acestui județ de sorginte comunistă, care a fost ținut în întuneric și minciună, atât în „Epoca de Aur” a lui Ceaușescu, dar și în „Epocile de Platină”, care au urmat după Decembrie 1989. În continuare, să dăm cuvântul protagoniștilor acestei conferințe de presă!

politie

MIHAI PRUTEANU, COMISAR-ȘEF INTERIMAR AL IPJ OLT:

Au dispărut valutiștii de la „Vacanța”

„Așa cum am făcut și cu alte ocazii anterioare, profit și de acest prilej de a vă mulțumi pentru modul cum d-voastră, în media, respectați activitățile și rezultatele obținute de către polițiștii din cadrul Poliției Județene Olt. În ultima perioadă, vă asigur că activitatea polițiștilor din cadrul IPJ Olt s-a îmbunătățit, rezultatele bune, pozitive încep să apară și pot să vă dau câteva exemple. În Municipiul Slatina, de 9 zile, nu mai înregistrăm furturi din auto. Dacă aveam, în medie, cam patru, două pe timp de zi, două pe timp de noapte, iată că nu mai înregistrăm astfel de fapte datorită măsurilor care au fost dispuse și care se derulează la nivelul acestei subunități. De asemenea, vă mai pot informa că, în zona centrală a municipiului, unde își ducea veacul un grup de persoane care se ocupau cu schimbul valutar în mod ilegal, și în acea alveolă care reprezintă o parcare puseseră stăpânire, am înțeles că de ani de zile, inclusiv pe acest spațiu public. Dacă o să mergeți să vedeți, sper să am dreptate, nu mai există o astfel de persoană în zonă și am redat spațiul public cetățenilor, pentru că așa este normal.

Eu întotdeauna am lucrat pe un principiu și i-am considerat pe colegii din presă ca prieteni, pentru că niciodată mesajele nu au putut să ajungă acolo unde trebuie cu atâta rapiditate și cu atâta forță decât așa cum o faceți d-voastră.”

Moralitatea te duce la credibilitate

„Eu apreciez ca extrem de importantă întrebarea d-voastră, privind moralitatea polițiștilor din Olt, pentru că, în momentul în care am venit aici, cam de la acest subiect am pornit. Era unul din paliere de a normaliza lucrul și relațiile interumane dintre polițiști, dar, pe cealaltă parte, trebuia să am în vedere și această dinamică, această evoluție a situației operative. În primul rând, am discutat și am analizat cu toți șefii profesionali. Am emis o serie de dispoziții scrise către structuri, către subunități, prin care am făcut trimitere inclusiv la ceea ce spuneți d-voastră. Pentru un polițist model, european, este foarte important, și nu numai din punctul meu de vedere, aceasta este viziunea conducerii IGPR-ului, a Ministerului: să dezvoltăm relații principiale și colegiale între polițiști, dar să manifestăm o deschidere prin atitudine, prin comportament față de oameni. Am intrat până la detalii, acum chiar mi-e greu să reproduc anumite trimiteri pe care le-am făcut, chiar expresii, dar a trebuit să o fac, pentru că un polițist trebuie să fie și elegant. Un polițist trebuie să fie convingător, trebuie să fie ferm, mai ales să aibă în spate o bună moralitate. Moralitatea te duce la credibilitate.”

Cine nu ascultă pleacă!

„În 2009, turul II, la alegerile pentru primar în localitatea Găneasa, toate măsurile de siguranță au fost coordonate de mine, după ce s-au întâmplat evenimentele și nu am mai avut probleme. O singură chestiune, cu un deputat, care avea o bâtă de baseball pe portiera șoferului. Legat de partea cu alegerile din data de 3 februarie, atributul de coordonare este al IPJ, dar Inspectoratul de Jandarmi Olt asigură toate măsurile în municipiu, paza secțiilor de votare. Noi avem deja formate echipe pentru verificări urgente, operative pentru orice sesizare legată  de chestiune. Tocmai ca să nu ne întrerupem activitățile curente și să ținem tot așa accelerația apăsate, avem doar comuna Vitomirești, unde avem doar cinci secții de pază și nu implică un personal numeros ca să ne perturbeze din nou activitatea. Suntem organizați și din acest punct de vedere. Și aici am transmis inclusiv în scris ca polițiștii să-și facă doar treaba conform fișei postului, și nu parti pris-uri. Cine nu ascultă pleacă.

Fiecare șef de serviciu, de subunitate este monitorizat de către mine, pe baza rezultatelor și a ceea ce se întâmplă în subunitatea și în serviciul pe care-l coordonează. Acesta a fost și mesajul meu de la început. Există seriozitate, există un climat normal de muncă, inițiative, înseamnă că este un manager bun sau corespunzător. Dacă lucrurile nu se înțeleg așa cum le-am transmis, atunci discutăm sub o altă formă. Nu aș vrea să o ia nimeni ca pe o amenințare, dar acolo unde treaba nu merge așa cum trebuie, o să dispun niște evaluări clare și, pe baza acestora, se vor dispune  măsurile în consecință.

Atâta timp cât fiecare își face treaba și demonstrează contrariul, este bine din punctul meu de vedere. În 2012, au fost anumite chestiuni, acum începem să ne schimbăm,  trebuie să existe o continuitate care să confere stabilitatea actului de decizie și așa mai departe.”

CHESTOR DORU DUMITRESCU, REPREZENTANT AL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE:

Mi-a fost greu să identific un domeniu în care să spun că s-a făcut ceva pozitiv.

„Ce se întâmplă La IPJ Olt?  Le-am spus și în cadrul bilanțului de astăzi. Acolo unde există un climat organizațional sănătos, unde oamenii se respectă reciproc, acolo unde sunt șefi competenți, unde ordinea și disciplina sunt la ele acasă, acolo rezultatele nu întârzie să apară. Acolo unde șefii nu sunt competenți, unde nu respectă niște principii de muncă, rezultatele sunt dezastruoase. Din păcate, mi-a fost greu astăzi să identific un domeniu unde au fost obținute rezultate pozitive de către polițiștii din județul d-voastră. Și-au stabilit ca obiectiv prioritar creșterea siguranței cetățeanului. Dar, la d-voastră toți indicatorii de eficiență sunt negativi. Criminalitatea a crescut cu 19%, infracțiunile contra persoanei a crescut cu 27%, infracțiunile contra vieții și integrității corporale au crescut tot cu 27%, au crescut infracțiunile de omor de la 1 la 9, au crescut și infracționa-litatea judiciară în mediul rural cu 40%, numărul autorilor anonimi a crescut. Trecând în partea cealaltă, pe linie rutieră, crește numărul accidentelor grave cu 11%, crește accidentelor ușoare cu 13%, a crescut numărul morților cu 11%, a răniților grav cu 7% și exemplele ar putea continua. Acesta este rezultatul managementului defectuos care a existat la nivelul acestui județ. Există întotdeauna o legătură între cine se află la exercitarea actului managerial și rezultatele instituției. Acestea sunt rezultatele și de aici și gradul de nemulțumire al cetățenilor. De aceea a fost posibil ceea ce      s-a întâmplat în județul d-voastră. Mi-a fost greu să identific un domeniu în care să spun că s-a făcut ceva pozitiv.

Le-am spus, printre altele, că în materialul prezentat de către d-l inspector-șef, rezultatul a fost sesizări ale cetățenilor din județ cu privire la 431 de cetățeni și au fost luate ca măsuri 50 de atenționări și față de 9 dintre acestea s-a dispus cercetarea prealabilă. De aceea s-a ajuns în acest punct, pentru că de la cap, de la cel care conducea s-a transmis mai departe și efectele acestea au fost. Important este că d-l inspector-șef a prezentat o serie de priorități, de direcții de acțiune pentru perioada următoare. Rămâne ca toți să-și facă datoria, să acționeze în aceste domenii și, cu siguranță, cetățenii vor fi mulțumiți.

În legătură cu d-l Pruteanu, vă asigur că este un om extrem de pregătit, competent și poate să redreseze lucrurile în județul d-voastră.”

 LINIA ÎNTÂI

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments