Începând cu 7 septembrie, polițiștii locali din Slatina vor purta camere video de tip Bodycam în timpul unor acțiuni și intervenții desfășurate în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Măsura, anunțată de Poliția Locală Slatina, urmărește creșterea transparenței activității instituției și asigurarea unei protecții suplimentare atât pentru cetățeni, cât și pentru polițiștii locali.
Potrivit reprezentanților instituției, utilizarea camerelor video are rolul de a oferi o consemnare obiectivă a situațiilor din teren, contribuind la clarificarea eventualelor incidente și la consolidarea încrederii publicului în activitatea poliției locale.
Camerele Bodycam vor fi activate doar în situațiile prevăzute de lege, printre acestea numărându-se legitimarea și stabilirea identității unei persoane, conducerea unei persoane la sediul poliției sau al altei autorități competente, constatarea unor contravenții ori infracțiuni și aplicarea măsurilor legale. De asemenea, dispozitivele vor fi folosite în intervențiile care implică utilizarea forței sau a mijloacelor din dotare, precum și în acțiunile desfășurate în spațiul public, atunci când există riscul producerii unor incidente sau al tulburării ordinii și liniștii publice.
În situațiile în care acest lucru este posibil, persoanele vizate vor fi informate că intervenția este înregistrată audio-video. Totodată, camerele Bodycam vor fi semnalizate vizibil pe uniforma sau echipamentul polițistului local.
Reprezentanții Poliției Locale subliniază că imaginile înregistrate vor fi prelucrate exclusiv în scopurile prevăzute de lege și cu respectarea strictă a legislației privind protecția datelor cu caracter personal. Înregistrările nu vor putea fi utilizate în interes personal, făcute publice, distribuite sau transmise persoanelor neautorizate, accesul fiind permis doar persoanelor abilitate și numai în condițiile stabilite de lege.
Materialele video vor fi păstrate pentru o perioadă de cel mult șase luni, cu excepția cazurilor în care acestea sunt necesare în cadrul unor proceduri judiciare sau disciplinare. Ulterior, ștergerea înregistrărilor va fi realizată conform procedurilor legale, astfel încât întregul proces să poată fi verificat.
Prin implementarea sistemului Bodycam, Poliția Locală Slatina își propune ca fiecare intervenție să fie mai transparentă, mai ușor de verificat și mai sigură pentru toate persoanele implicate, având ca principiu faptul că respectarea legii trebuie să însemne, înainte de toate, respect pentru oameni.
Dragoș Sîrghie


