În noaptea de 25/26 martie a.c., 60 de polițiști cu atribuții pe linie de investigarea criminalității economice, investigații criminale, ordine publică și rutieră, cu sprijinul celor de la acțiuni speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în mediul rural, pe raza comunelor Vădastra, Vișina, Cilieni și Izbiceni. Au fost aplicate peste 70 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 27.000 lei.
Scopul acțiunii a fost acela de combatere a faptelor antisociale în incinta barurilor, discotecilor și cluburilor, a faptelor comise cu violență, a activităților ilicite în domeniul produselor accizabile și al evaziunii fiscale, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor la regimul circulației rutiere.
Pe linie rutieră, au fost constatate trei infracțiuni, pentru conducerea în stare de ebrietate, fiind reținute, în vederea suspendării, opt permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului.
Acțiunile s-au soldat cu aplicarea a 75 sancțiuni contravenționale, dintre care trei de natură economică, în valoare de 16.000 lei, și 72 la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, valoarea acestora ridicându-se la 10.440 lei.
Ionuț DUMITRESCU