România – un urlet îndelung al unei democrații întoarse din drum. Am ajuns, în sfârșit, în pragul falimentului… Patria noastră a fost scoasă la mezat, a fost golită de istorie, de economie, de morală și de demnitate, devenind un simplu contur pe harta Globului Pământesc.
Politicianul român – un animal cu chip de om – are sensibilitatea pilită, demnitatea inutilizabilă, solidaritatea, compasiunile și virtuțile – sugrumate, iar problema majoră care-l preocupă este nu cum să facă (vezi, Doamne!), ci cum să pară. Asta, deși rațiunea lui (adică fișa postului) este aceea de a face și altceva decât răul pe care-l produce propriului electorat, pe bandă rulantă.
A spune adevărul în presa noastră de toate zilele înseamnă o aventură periculoasă. Cele două blocuri politice Stânga-Dreapta, care au funcționat pe principiul latin „Hodie mihi cras tibi” (Azi – mie, mâine – ție!”) au menținut, împreună, uneori (vezi mizeria USL), dar și pe rând, o perpetuă criză de comandament.
Aceasta a generat și va genera sine die o clasă conducătoare din stirpea insalubră a celor mai mari căpetenii postdecembriste precum Iliescu, Năstase, Băsescu și, iată, Iohannis (ca să nu-i numim și pe ceilalți din eșalonul doi), capitaliști de cumetrie girați – in corpore – de serviciile secrete românești, pe deoparte și transfrontaliere, pe de altă parte, servicii care, după cum vedeți, au un puternic instinct de conservare, încă de pe vremea lui Ceaușescu.
S-a ajuns în situația pe care o prefigurase ultimul gândirist român, Pan. M. Vizirescu, care a spus, în urmă cu 68 de ani, după ce a ieșit din „Exilul de taină”, în care în care a stat 23 de ani, după ce fusese condamnat pe viață, de un așa-zis tribunal al poporului, marca Stalin: „Iată cuvintele de ordine ale noii orânduiri: Moarte bunătății, moarte blândeții și iubirii de oameni!”
Oameni buni, poporul român este prizonierul libertății fără putere!
Dumitru Sârghie
