AcasăEditorialPoporul român și ispita dictaturii

Poporul român și ispita dictaturii

Românii par tot mai seduși de ideea că doar o mână de fier ne mai poate salva. O dictatură cu față suveranistă, împănată cu tricolor, icoane și discursuri anti-occidentale. O rețetă otrăvită, servită de falși patrioți care au furat cu ambele mâini, care stâlcesc limba română și se hrănesc din frica oamenilor.

Această întoarcere spre autoritarism nu vine din convingere, ci din dezgust. Dezgust față de progresismul agresiv care mutilează tradiții, disprețuiește credința și împinge în față o ideologie ce vrea să șteargă diferențele, să anuleze conștiințele. Când familia devine o „construcție socială”, când bărbatul și femeia sunt opționale, iar valorile devin rușinoase, oamenii aleg extrema opusă – cu tot ce are ea mai periculos.

Așa apar salvatorii. Dar suveraniștii de azi sunt, în fond, tot niște profitori ai tranziției, reciclați în costume naționale. Promit ordine, dar aduc haos. Promit curățenie, dar sunt până în gât în noroaie. Sunt oglinda strâmbă a unei societăți în care oamenii au ajuns să creadă că libertatea e un lux și că demnitatea trebuie păzită cu bastonul.

De cealaltă parte, nici așa-zișii „proeuropeni” n-au convins pe nimeni. Plini de doctorate false, de rude angajate pe pile și buzunare doldora de fonduri „atrase”, aceștia au compromis ideea europeană. Au transformat-o într-o afacere personală. Fără cultură, fără rușine, fără viziune.

România nu are nevoie nici de o nouă dictatură, nici de farsori în costume europene. Are nevoie de curățenie morală. De oameni integri, de lideri care nu urlă în numele poporului, ci lucrează în tăcere pentru el. Altfel, vom schimba doar decorul – și vom păși, din nou, în aceeași minciună.

Dumitru Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments