Cartea coordonată sub egida INSTITUTULUI DE SOCIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMÂNE (al cărui titlu, identic cu titlul acestui articol), este o admirabilă lucrare de istorie locală și de sociologie monografică, a urbei de pe malurile pârâului Plapcea, din județul Olt. Poate fi considerată o cardiogramă a localității unde au copilărit autorii, de acolo de unde au plecat, cu mulți ani în urmă. Este o monografie complexă în stil gustian, a unui actual oraș de provincie rurală. Monografia a fost o lucrare de „șantier” îndelungat, scrisă cu competență, cu pasiune, vocație și talent. Fiind cu precizie documentată, își va confirma rezistența în timpul care trece. Lectura monografiei demonstrează siguranța comunicării și un simț reușit al sintezei. Cartea este o frescă vastă ce evocă oameni obișnuiți, eroi, locuri, fapte, monumente, case, drumuri, agregate economice, școli, instituții administrative etc
Locuitorii actualei Potcoave citadine, și nu numai ei, se vor simți onorați deoarece au posibilitatea să citească o carte despre localitatea lor și apoi s-o lase ca amintire copiilor sau nepoților. Niciunul dintre cei doi autori nu este ucenic începător în ale scrisului. Ei sunt contaminați de multă vreme cu microbul creației. De-a lungul timpului, au oferit cu generozitate cărțile lor, cu frumoase dedicații prietenești. N-au nevoie de laude, dar nici de ditirambii unor critici nemeritate. Merită, din plin, aprecieri pentru pasiunea de a lăsa urmașilor o carte valoroasă. Scriind această carte, au găsit timpul necesar ca să bată în cuie și să fixeze o placă imensă cu amintiri dragi, pentru cititorii altor generații. Autorii manifestă un respect sacru pentru dascăli și școala lor, pentru fiii și fiicele satului, care au învățat multă carte, și apoi au manageriat diverse instituții de nivel județean, regional sau republican. Chiar autorii au trudit din greu, ca să urce pe treptele înalte.
Cu multă vigoare intelectuală, scriitorii cărții au declamat pe portativul monografic, toată sfințenia pământului unde au făcut primii pași și unde au articulat primele cuvinte. Frazele sunt etajate într-o ordine impecabilă, cu precizia ceasornicului care marchează succesiunea timpului istoric, desenat cu ajutorul cuvintelor. Scrierea cărții are un ritm ascendent, contagios, frumos curgător și fără probleme nedescifrabile. Cartea derulează fraze coerente, curgătoare, fără metafore și fără delir verbal. Este relevantă peste tot, afecțiunea pentru etnografia sociologică a locurilor descrise.
Lucrarea elaborată a rezultat ca o conjugare reușită a două stiluri de scriere, acel stil de politețe protocolară a diplomatului rasat, și a istoricului împătimit de cultul eroilor. Pentru scrierea cărții, au fost răscolite numeroase arhive, multe din ele roase de dinții timpului, saturate cu praf și mucegai. Au fost căutate nume și pe crucile din cimitirele pustii. Colectarea materialului bibliografic a însemnat o activitate îndelungată și laborioasă.
Adunarea textelor finale din vasta documentație, a presupus o exigentă selecție valorică. Merită elogiul cuvenit atât cartea cât și autorii ei, care, sunt doi cărturari autentici, cu vechi preocupări cărturărești în domeniul diplomatic și istoric. (Domnul Ioan Popa, doctor în sociologie, a lucrat în Ministerul de Externe, apoi diplomat la Ambasada României din Chișinău, iar doamna Doina Leulescu a fost o excelentă profesoară de istorie, și acum activează neobosită pentru cultul eroilor). Ambii autori au un farmec aparte al candorii morale, specifică universitarilor erudiți.
Încerc să fiu obiectiv, chiar dacă ei mi-au fost colegi de liceu. La câte cărți valoroase au scris fiecare, n-au nevoie de un lăudător în plus. Orice-ar fi, o monografie nu poate să cuprindă totul, nu poate să asambleze pentru conservare chiar tot, micile scăpări există și sunt absolut naturale. Alte aspecte, pot fi insuficient sau lejer tratate, fără capitol separat. Ca de exemplu, cârciumile de altădată cu lăutari și vin bun adus cu căruța, direct de la Drăgășani. Sau altceva mai trist, vizavi de dorul sfâșietor de vatra părintească, al celor care au îndurat ani mulți de prizonierat în patria liberă a sovietelor. Nu de puține ori, în momentele grele ale existenței, poate că s-au închinat cu fața spre icoana sfântă din casa lor de la Potcoava.
Orașul de azi, înseamnă satele de demult, când copiii mergeau la școală desculți. Atunci, înțelepciunea sătenilor și curățenia lor sufletească, erau trăsături caracteristice imaculate. Oamenii oricărei localități evoluează, se schimbă, unii datorită studiilor, însă toți datorită vârstei și necazurilor. Superlativul elitei morale a locuitorilor a atins cota maximă odată cu jertfa supremă, adică, odată cu moartea sutelor de eroi căzuți la datorie pentru pământ și libertate. Eroii și faptele lor scrise cu sânge fac parte din trista mândrie a trecutului. Dincolo de asfaltul urban și de telefonul mobil, cred că autorii au nostalgia satului de altădată, cu superioritatea lui etică, a satului ca „vatră a naționalității, amenințat de vânzoleala vieții citadine… de blestemul societăților moderne în care banul poruncește, taie și spânzură”.
PROF. Teodor Nedelea
