Povești și povestiri slătinene

Cu urechea la Europa Liberă

Casa Ticu, Lipscani nr. 14, 1920, stil modernist

Mulți ardeleni s-au așezat în Slatina, la începutul secolului trecut. Erau, de obicei, buni meseriași, specializați în prelucratul sticlei și, mai ales,   negustori de obiecte de sticlă, porțelan sau cristal. Soții Ana și Dumitru Ivan veneau și ei din Săliștea Sibiului și dețineau, încă din 1917, pe Lipscani, Magazinul universal „de sticlărie, porțelane…, diferite articole de menaj… și tot felul de mărunțușuri”. Din acest magazin va contribui la dotarea locuinței ce o ocupa ofițerul german, pe strada București, azi George Poboran nr. 34, cu „două service de lavoar și o lampă nr. 8 pentru petrol”.

După război, în 1919, va cumpăra proprietatea de aici, Lipscani nr. 14, constând în casă și prăvălie, de la moștenitorii Mariei Pr. N. Pretorian. Casa și prăvălia erau cumpărate pe numele Anei, având în vedere că pentru cumpărare se folosise probabil dota acesteia. În anul următor, aici, soții Ivan îi vor încredința antreprenorului Francesco de Mezo construcția unui nou imobil. Nu știm ce s-a întâmplat cu Magazinul universal dar, prin 1925, Dumitru Ivan deținea pe strada Primăriei, azi Dinu Lipatti, prăvălia „Plosca de Aur”, ceea ce ne determină să credem că în casa construită în 1920 doar se locuia. Până în 1936, când la parter se va face, din nou, magazin. Între timp, fiul soților Ivan, Dumitru zis Ticu, „comersant ortodox” de 26 de ani, se căsătorește cu Maria Bădescu „menajeră ortodoxă” de 27 de ani din comuna I. I. C. Brătianu, azi Coteana. Potrivit actului dotal, Maria Bădescu, „viitoare soție și înzestrătoare”, aducea cu sine, printre altele, 53 mii lei și 12 500 m2, în comuna natală, în locul numit „Comuna morților”. Anul următor, în 1936, Ticu Ivan, asociat cu vecinul său Dumitru Olaru, va înființa aici, pe Lipscani nr. 14, un magazin de încălțăminte, reprezentanță a firmei Dermata-Cluj. Pentru asta, va fi nevoie de un împrumut de 250 mii lei, girat de către Ana Ivan, mama lui Ticu, cu ipoteca pe această casă. Era firesc, doar proprietatea cumpărată în 1919 și pe locul căreia se ridicase actualul imobil se făcuse pe baza dotei Anei Ivan.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial vor fi grei și pentru comercianții din Slatina. În 1941, Oficiul Român de Aprovizionare și Distribuire a Produselor de Pielărie (ORAP) face cunoscut președintelui Camerei de Comerț și Industrie Olt, I. Rădulescu-Poboran, că: „În județul nostru comercianții care în mod efectiv vând numai încălțăminte nu au posibilitatea de a se aproviziona cu încălțăminte standardizată, afară de reprezentantul lui Dermata și Mociorniță”. În anul următor, însă, și Ticu Ivan anunța că este în imposibilitatea de a face aprovizionarea magazinului de încălțăminte „deoarece fabricile și atelierele refuză să-mi livreze comenzile dacă nu le dau talpă și piele”, și de aceea solicita intervenția pe lângă ORAP, ca, în conformitate, cu articolul 10 din Decizia Ministerială, să i se fixeze o cotă de talpă și piele.

În plin război, când în oraș se vor organiza Economate pentru funcționari, pensionari, liberi profesioniști și muncitori, Ticu Ivan va înființa și el un astfel de economat în magazinul său „Dermata”. Pe Ticu Ivan îl găsim atât pe lista plebisciară de susținere a politicii Mareșalului Antonescu cât și printre comercianții ce contribuie cu câte 100 mii lei, pentru întreținerea copiilor sosiți din regiunile afectate de secetă ale Moldovei. Cât privește magazinul Dermata, acesta va funcționa până în 1947 când parterul imobilului, unde se afla magazinul, va fi naționalizat și comuniștii vor face magazinul de parfumerie „Crinul”. Dar era deja vremea nepoților lui Ticu Ivan… Soții Maria și Ticu Ivan vor avea o fiică, Ana-Viorica, ce va fi botezată la aceeași Biserică, Sfânta Treime, de către o rudă a familiei, Valer Marinescu, ce locuia alături, la nr. 18.

Ana-Viorica, inginer agronom, se va căsători tot un inginer agronom, Marin Costea, ce provenea din comuna Dobrosloveni, satul Reșca. Vor avea doi băieți, dintre care cel mare, Marcel, va moșteni, prin Testament, de la bunicul Ticu, această casă. Potrivit Testamentului făcut în 1980, Ticu lăsa soției sale Maria „uzufructul întregii averi” iar „nuda proprietate a averii mele”, specifica Ticu, “o las nepotului de fiică, Costea M. Marcel”. Nepotul Marcel „va deveni deplin proprietar” al averii abia după moartea Mariei Ivan. Bunicul nu-i va lăsa nepotului numai casa, ci și o mulțime de amintiri. Îi povestise, de exemplu, bunicul, despre rușii și nemții care au stat aici în vremea războiului, cum că: „deși nemții au venit ca  ocupanți, s-au purtat civilizat, iar rușii, veniți ca eliberatori, s-au comportat ca ocupanți” și că, dacă nemții erau iubitori de muzică și de artă, rușii, în schimb, trăgeau cu pistolul în casă. Rușii, îi spusese bunicul, erau adunați beți de pe străzi și aruncați în câte-un beci.

Având în vedere că vor aduce și comunismul, nu e greu de înțeles aversiunea față de ruși pe care Marcel a „moștenit-o de la bunicul Ticu”. Așa se face că „bunicul a murit cu urechea la Europa Liberă”, în 1987, sperând să cadă regimul. Este marele regret al nepotului că bunicul n-a trăit căderea comunismului. I-a mai lăsat bunicul ceva tablouri și ceva cărți, nu prea multe, pe care tânărul le-a citit și nu înțelegea de ce au fost interzise. În rest, se aproviziona singur de la Librăria „Minulescu” de vizavi. Zice: „Mă uitam pe geam și cum se făcea coadă, în următoarele 2-3 minute eram acolo, dar deja două din trei cărți erau date”.

Copilul Marcel Costea își amintește de locurile de joacă de la Casa Pionierului sau din curtea Bisericii Sfânta Treime și de atmosfera de pe Lipscani, unde, zice el, „era viața orașului”. Astăzi, își continuă viața în această casă, alături de soție, medic stomatolog, care-și desfășoară activitatea în cabinetul particular de la parter și de fiica lor. Și, uite-așa, s-a ajuns la a patra generație în această casă! Și d-l Marcel Costea speră ca, reabilitându-se centrul vechi, aici să continue multe generații de acum încolo, moștenitoare ale celui care a fost „comersantul ortodox” Ticu Ivan…

 Elena Sîrghie – Fragment din volumul în curs de apariție “În spatele zidurilor” (Povești și povestiri slătinene)

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina și al Consiliului Local Slatina