Imobilul de la nr. 17, de pe str. M. Eminescu, a aparținut familiei Fântâneanu. Se pare că a fost construit la 1900, pe locul unuia mai vechi, având în vedere că istoricul G. Poboran spunea că aici a adăstat domnitorul Carol I, în 1872. Era a doua oară când domnitorul Carol venea în Slatina. Prima dată, în 1866, în trecere cu diligența, și apoi, în 1872, când, spune G. Poboran, „a fost încuartirat în casele Fântâneanu”.
În 1884, Carol I îi va conferi “d-l Fântâneanu, mare proprietar în județul Olt , Crucea de Cavaler al Ordinului Coroana României, alături de alt mare proprietar, Nae Protopopescu, de Toma Dumitrescu, primarul orașului de atunci, de dr. Al. Stăncescu, medicul Spitalului Județean Olt și de Hagi I. Popp, comerciant. Mai primeau această distincție Ion Munteanu, președintele Comitetului Permanent Olt, Cristodor Vezulea, proprietar și Ștefan Irimescu, consilier comunal.
Constantin Fântâneanu era un om bogat. Potrivit Testamentului din 1916, avea 1800 pogoane la Stoicănești, 1000 pogoane la Perieți, 200 pogoane la Făgețelu și Chilia, acțiuni la Banca Slatina și Banca Oltului. Și mama sa, Elena Fântâneanu, lăsase, prin testamentul făcut în 1890, un fond pentru înființarea unui azil. Azilul „Elena Fântâneanu”, înființat în 1902, funcționa grație acestui fond, ce se compunea din scrisori funciare 5%, în valoare totală de 81.000 lei, și casele în care se afla azilul. În 1926, celor 6 văduve ce locuiau în acest așezământ li se dădea de la Primărie, „afară de locuință și luminat, câte un stânjen de lemn pe an și 10 lei pe lună”. Primăria, pentru a ține pasul cu „scumpetea vieții”, va mări această sumă de la 10 la 50 lei pe lună. În 1927, Maria Pătru adresa o cerere Primăriei potrivit căreia „fiind lipsită de mijloace și de adăpost” să i se dea o cameră la Azilul Fântâneanu, semnând: „A D-voastră Servă”. Tot din fondul de 81.000, se întrețineau 4 paturi în spitalul orașului.
Cât privește averea lui C. Fântâneanu, ea făcea obiectul Testamentului întocmit la 29 ianuarie 1916, „prezident” fiind C. Romano. C. Fântâneanu dispunea ca cele 200 de pogoane de la Făgețelu și Chilia, plus acțiunile la Bancă, să se împartă în trei părți egale: o parte soției, o parte copiilor surorii sale, iar a treia va fi „partea sufletului”. Lăsa soției casele de lângă Prefectură (Prefectura funcționând atunci în clădirea actualului Muzeu de Istorie), deci actualul imobil, cu mențiunea ca, după moartea acesteia și a moștenitorilor, să rămână Primăriei care, din chiria acestora, să ajute la măritișul a două fete sărace.
Într-adevăr, potrivit ziarului „Vremea Nouă”, din 1934: „Casele Fântâneanu de lângă Palatul Administrativ vor reveni orașului după moartea” d-nei Ungureanu N. Maria, probabil unul dintre moștenitori, ca să le închirieze și din venitul lor să înzestreze două fete sărace.
Același ziar „Vremea Nouă” scria că: „Primăria se îmbogățește astfel cu cel mai frumos, cel mai mare și mai solid imobil din Slatina și pe fiece an două cămine se vor întemeia, mulțumită generozității boierului Fântâneanu.
Au trecut anii cumpliți de după război și încă nu s-a adus memoriei lui Fântâneanu cuvenita cinstire”, sesiza autorul articolului. În ceea ce privește „partea sufletului”, soția era obligată a construi un spital pentru „căutarea a zece bolnavi”, cu zece paturi. Întreținerea fiecărui pat trebuia să coste 1.000 de lei, cheltuielile vizând medicamentele și oamenii de serviciu.
Ținea ca spitalul să se construiască pe locul său de la nr. 25, de pe Bd. Gării, învecinat cu locul lui Costică Ionescu și al nepoților săi. C. Fântâneanu lăsa, de asemenea, un fond de 10.000 lei pentru ca, din venitul acestui fond, să se dea ajutor la săracii din Slatina, în fiecare an, de Paște și de Crăciun. Lăsa, de asemenea, bani pentru a se trimite doi bursieri în străinătate pentru „studierea științelor fizice, chimice și medicale”, pentru fiecare acordându-se câte 600 de lei. Alți 6.000 lei mergeau către Societatea „Amicii Orbilor” din București. Lăsa alte 10.000 lei soției, pentru a-i da „unui copil de sex bărbătesc pe care îl credea ea de cuviință”.
Primăria va dispune de frumoasa Casă Fântâneanu, potrivit intereselor comunității. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când în imobilul „dotat cu instalație de apă, canalizare și lumină electrică” se va instala Comandamentul sovietic al U.M. 16 132, acesta era întrebuințat pentru birourile Parchetului Tribunalului Olt. Ca toate imobilele ce cazau ofițeri sovietici, și aceasta avea nevoie de reparații ce vor fi făcute de către Batista M., alt antreprenor italian.
Casa Fântâneanu nu putea scăpa de naționalizare. Așa că, aici, va funcționa, ani buni, DGAA (Direcția pentru Gospodărirea Apelor și Agricultură). În prezent, este proprietatea Episcopiei și a Romanațiului. Poate că sufletul lui C. Fântânenu ar fi împăcat dacă și casa ar redeveni ceea ce a fost: un monument de arhitectură clasică ce sporea frumusețea orașului nostru!
Elena Sîrghie
Fragment din volumul „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, parte a Proiectului CENTRUL ISTORIC AL SLATINEI – VIAȚĂ FĂRĂ SFÂRȘIT, proiect finanțat de Primăria Municipiului Slatina
Nu am nimic anume cu biserica dar nu inteleg cum peste noapte aceasta caracatita nesatula acapareaza o multime de imobile in Slatina. Cladirea acesta a intrat in posesia popilor de mai mult timp dar nu se cunoaste nici o schimbare in bine. Cred ca domni de la DNA ar trebui sa i-si faca timp si pentru administratia din Slatina.
Modul cum s-au retrocedat cladiri,terenuri unora care- neam de neamul lor de la maimuta pană in prezent nu au avut propietati prin localitatea noastra ridica serioase suspiciuni privind aplicarea legii! Șarlatanu si infractorul de Valcov si clica lui nu pot fi straini de aceste matapazlacuri