Cu sprijin ministerial sau nu, problema imperioasă care trebuia rezolvată era cea a măririi localului, în condițiile în care numărul celor ce „bătea la porțile școlii” era în continuă creștere. Dar mai ales pentru faptul că localul propriu al școlii era ocupat, în cea mai mare parte, de alte două școli. Școala de Meserii ocupa, de peste 20 de ani aripa dreaptă a liceului, amfiteatrul și sala de gimnastică, iar Școala Normală de Băieți – aripa stângă .
În 1923, Ministrul Dr. Constantin Angelescu făcea prima „inscripțiune” în Cartea de Aur a Liceului „Radu Greceanu”, în care arăta că a dispus ca acest liceu să fie restaurat „pentru a corespunde marilor nevoi ale culturii neamului”. Și printre dezideratele conducerii liceului se aflau restaurarea acestuia, ca și extinderea alături de o sală de muzică, amfiteatru pentru conferințe și serbări, laboratoare, amenajarea salii de gimnastică, sală de Bibliotecă Publică sau sală de cantină școlărească.
Până atunci, cele trei școli cu profiluri diferite ocupau același spațiu, ceea ce îl făcea pe Traian Biju să afirme că liceul se sufoca, fiind obligat să împartă cu alții aerul, apa și pământul.
Pentru a diminua învălmășeala produsă de funcționarea laolaltă a celor trei școli era nevoie de existența sursei financiare și „de voința cuiva de a face”… Cât privește „voința de a face”, se manifesta, din plin, la directorul Biju. Pentru a înființa șase clase noi, cât ar fi fost necesar, trebuiau supraetajate cele două aripi ale liceului. Dar cu ce fonduri? Ne spune Traian Biju în Anuarele liceului, de a căror apariție s-a îngrijit. El, directorul liceului, ajutat de Vasile Alimăneșteanu, fost prefect și președinte al Comitetului Școlar, și de d-l Alexandru Florescu, consilier agricol, a început o campanie de strângere de fonduri, în județ, cu prilejul distribuirii titlurilor de proprietate, în urma reformei agrare din 1921.
Împreună au colindat județul, în fiecare duminică, cerând „un pol de pogon”, adică 20 de lei pentru fiecare pogon primit. Și au realizat numai în prima duminică 56.000 de lei, iar în total 284.810 lei. Și Biju era de părere că ar fi putut strânge și mai mult dacă nu ar fi intervenit contra-propaganda unui profesor „țărănist”, ceea ce l-a făcut să nu mai continue colectarea începută cu entuziasm din partea lor și cu „o lăudabilă dărnicie din partea țăranilor împroprietăriți”.
Țăranii, zicea Biju, „au înțeles cuvântul meu și semnul vremurilor ce trăim ca popor”, și au sprijinit școala în care copiii lor vor veni să se lumineze. Pretutindeni fuseseră întâmpinați cu bunăvoință, așa că în darea de seamă asupra acestei lucrări, apărute în gazeta Oltului din 15 iunie 1924, directorul liceului aducea mulțumiri și comunelor care răspunseseră acestei cereri. Și putea spune, cu emoție, că „Astfel clădirea Liceului «Radu Greceanu» de azi poartă în zidurile ei sacrificiul bănesc al țăranilor județului Olt. Cu mijloacele lor modeste, săraci dar mulți, țăranii se înscriau anonim printre slujitorii luptei spre lumină”.
Banii strânși bineînțeles că nu ajungeau, mai ales că după etajare, mai erau multe de făcut. Așa că în anul școlar 1923-1924 s-a introdus o taxă de construcții, de 500 de lei, care va fi mărită apoi la 800 de lei, pentru elevii cursului superior. În timpul vacanței, împreună cu noul președinte al Comitetului Școlar, d-l Emil Râureanu, a procurat tot materialul necesar.
Și povestește Biju: „Ajutat de o toamnă lungă și frumoasă, am reușit, ca o răsplată a zilelor de muncă și nopților de grijă, cu gândul la localul dezvelit și la tavanul claselor descoperite și amenințate de ploi, să acoperim noul etaj ridicat deasupra aripei drepte, în primele zile ale lui octombrie și astfel cursurile să poată începe la 15 octombrie 1923”
S-au adăugat, astfel, trei clase mari care puteau cuprinde și cele două clase extrabugetare….
Elena SÎRGHIE, Fragment din volumul în curs de apariție „Dascăli slătineni: profesorul Traian Biju”, din cadrul proiectului „Povești și povestiri slătinene”, finanțat de Primăria Municipiului Slatina
