AcasăPRAF DE STELE ÎMBRĂȚIȘÂND PĂMÂNTUL SAU ZERO, PUNCTUL DE PLECARE
Array

PRAF DE STELE ÎMBRĂȚIȘÂND PĂMÂNTUL SAU ZERO, PUNCTUL DE PLECARE

Din 1990 încoace, am tot visat la un partid liberal, în componența căruia să intre elitele noastre culturale, autentice, altele decât cele care-au servit cu zel „revoluția culturală a societății socialiste multilateral dezvoltate.” Mi-a trebuit să aștept mult și bine, având în vedere faptul că, în PNL, s-au infiltrat încă din primele zile ale Revoluției din 1989, agenții în civil ai fostei securități ceaușiste, precum și foștii purtători de șosete pline de sânge ai torționarilor comuniști. Cu toate acestea, pe ici pe colo, prin județele țării, au apărut în PNL oameni luminați, care fac cinste istoriei acestui partid care a făcut România Mare.

colpacci carteAm cunoscut și la Olt asemenea oameni cu onoare și cu sânge albastru, iar unul dintre aceștia este d-l Corneliu Colpacci, inginer de meserie, ca și Ionel I.C. Brătianu, un intelectual rafinat, care scrie și cărți. Despre viață, despre spirit și spiritualitate, despre semnificația și valențele pozitive ale cifrei zero, despre poezie și dumnezeire. Volumul său „Praf de stele îmbrățișând pământul” este o apariție care înnobilează spațiul cultural slătinean și este un punct de plecare pentru alte cărți de sine stătătoare, mai precise în ceea ce privește tematica, având în vedere că acest volum cochet, ce-i drept, vrea să cuprindă în paginile sale tot universul nostru spiritual, cu tot ce presupune existența, cerul și pământul, artele, morala, filosofia vieții, educația etc, ceea ce n-a reușit nici măcar Haidegger în FIINȚĂ ȘI TIMP.

Plurivalent în viziunile sale despre lume și viață, autorul acestei cărți, pe care îl stimez mult, pentru că, dintre politicienii locali domnia sa are în sânge proprietatea cuvintelor, rod al lecturilor sale bogate, spunându-ne încă din start: „ Lansarea unei cărți reprezintă, întotdeauna, o bătălie câștigată în lupta cu neantul.” Totul curge, ca în conceptele filosofice ale lui Heraclit, iar lupta cu neantul în care trăim noi astăzi, din plin, nu poate fi câștigată dacă nu-ți însușești, mai întâi mental, apoi încercând să materializezi în viața de zi cu zi, iubirea față de aproapele și de departele tău, dacă nu prețuiești adevăratele valori morale, noblețea sufletească a dascălilor autentici, voința de a fi roman cum se cuvine, precum și sublimul de a gândi și a exista în limba noastră literară, pe care au călcat-o în picioare aproape toți miniștrii educației și ai culturii.

Valoare, dorință, parafrazare, capabilitate, caracter, prezent, trecut, viitor, familie, omul ca ființă socială, iată, dragi cititori, o avalanșă de teme peste care inginerul Corneliu Colpacci trece cu finețe literară, sociologică și filozofică, invitându-ne să aprofundăm aceste teme majore ale existenței, din tratatele de specialitate pe care, cu siguranță, domnia sa le-a citit din scoarță în scoarță. Sunt invidios pe biblioteca domniei sale și mă întristez iremediabil, când îmi aduc aminte că unul dintre demnitarii României, un snob, cultivat până la genunchiul broaștei, are o bibliotecă plină cu cărți, care conțin doar copertele cu titlurile și autorii scriși cu litere de aur, dar sub coperte persistă vidul în toată plenitudinea sa. Cât de nefericit poate fi acest om, oare, în sufletul său!?

Ne plângem de faptul că nu avem modele morale. Uite, d-l Colpacci este un model pentru junimea noastră slătineană. Este un inginer destoinic, care predă la catedră știința sa, are o cultură generală bogată, are, cum v-am spus, proprietatea cuvintelor, se poartă civilizat în societate și nici nu are vreo dorință de mărire politică, deși ar avea mai multă substanță și credibilitate, decât alții, în fața unui sufragiu electoral…

După cum v-am spus, cartea domniei sale conține o sumedenie de idei, teme, teze, parabole, îndemnuri moralizatoare, clipiri și sclipiri ale minții, poezie, politică, fiind un fel de cocktail spiritual care diferă de cocktailul Molotov, deoarece exploziile gândurilor sale nu ucid, ci înnobilează, cu condiția să citești cartea. Fiindcă, în definitiv, o carte nu trebuie neapărat povestită, cum încerc eu să fac acum, ci trebuie citită. Aceasta de față, chiar ar trebui citită cu creionul în mână…

Ca poet, Corneliu Colpacci e o pasăre prin timp care se hrănește cu floarea vieții, zburând prin spații siderale, lăsându-se la cheremul anotimpurilor și al alizeelor mirifice. El privește cu mintea, lăsându-și Eul să coabiteze cu nonEul ciripind în zbor, augustinian, despre iubire, despre idealuri și definind poezia ca fiind un „tremur existențial”. Iată o metaforă pe care regret că n-am scris-o eu, dar promit să-mi i-au revanșa, în cel mai scurt timp. Ne mai vorbește autorul despre culorile fără de simț, despre simțurile fără nuanțe, despre trăirile degeaba și, Doamne, câți politruci din capul statului nu trăiesc degeaba. Eu am altă denumire pentru aceștia… oamenii de nimic… Metafore, metafore și iar metafore, marca Colpacci… preumblări de cuget pure, gânduri preumblate, gând pueril de promenade, siluetă fără nume și chip, abisul numit suflet, buimăciți de mireasma existenței, acel neant care-și exprimă ascunsul, pasul clipei, deschis în amar etc.

Colpacci se încumetă să scrie Timpului. Acest act temerar nu e la îndemâna oricui, fiindcă „timpul îți răspunde doar, dacă și când va vrea la scrisoare” Dorul de puritate și bună-cuviință vibrează în geamătul cântului și începutului de drum literar al acestui domn, peste capul căruia au nins ninsorile perfecte din copilăria noastră imperfectă și, de aceea, eu asemui dorul lui Colpacci cu dorul lui Nicolae Dabija, academicianul nostru de peste Prut, care spunea. „Dor mi-a fost de dumneavoastră, / Ca unui zid de-o fereastră!” Așadar, dor mi-a fost de cartea dumneavoastră, d-le Colpacci, chiar înainte de a se naște, mai ales că în cuprinsul ei, printre altele, lansați o teorie a lui ZERO, care-mi aduce aminte de romanul celebrului scriitor roman, Petru Dumitriu, plecat în Occident, după ce ce-I drept făcuse niște ode bolșevicilor, dar care s-a vindecat, ulterior, prin scrisul său remarcabil. El a scris celebrul roman ZERO SAU PUNCTUL DE PLECARE și a murit scriind la alt roman de referință STRUCTURILE RĂULUI. N-ar fi rău ca generația tânără să citească Petru Dumitriu…

Spune Colpacci: „zero, un adevărat univers de nuanțe, de sensuri și de posibilități inestimabile: „Zero, ca punct de plecare și ca valoare pozitivă”, așa cum spunea Petru Dumitriu.

Creștin până în celula-mamă, Colpacci ne spune și o poveste de Crăciun și-apoi, paradoxal, ne vorbește despre legislația școlară, pe care Abramburica, Genunghe și Pamblică au călcat-o în picioare, deși nu ne putem mândri nici cu democrații sau liberalii care-au condus educația României post-decembriste, ei înșiși fiind educați până la genunchiul broaștei.

Despre axiome și note în catalog, despre muncă și răsplată, despre psihologia minciunii, despre shakespearianul vers „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori”, vizând teatrul vieții, ne vorbește tot Corneliu Colpacci.

Citiți-i cartea „Praf de stele îmbrățișând pământul”, spre a nu rata una dintre ultimele sale fraze: „Ridicăm curcubeie pe cer, printre gene de plâns, înotând în hohote de râs, printre ale talazurilor înspumate meandre!” Garantez că nu sunt meandrele concretului ale lui Ivan Ilici Iliescu. Felicitări, Omule!

DUMITRU SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments