În această civilizație politică românească, supravegheată globalist și cu atenția mărită, comportamentul lui Marius Oprescu, șeful PSD și al Consiliului Județean Olt, este unul al căii de mijloc, al echilibrului, al diplomației, în relația cu aliații PNL (avându-i, pe aceștia, à la lègère, sub control) și, ce e mai important pentru un politician, al ținerii de…cuvânt. Asta, presupunând ca promisiunile lui față de supușii din teritoriu să fie realiste și decente, avându-se în vedere situația economică a unui „stat eșuat”, așa cum a spus, despre România, însuși „șeful statului”, pe care-l pun, premeditat, în ghilimele.
În țara regelui Ianus Bifrons, în care trădarea și duplicitatea sunt ridicate la rang de politică de stat, Marius Oprescu, ca lider politic și administrativ județean, reușește, salutar, să-și mențină autoritatea și puterea politică (două arme puternice, mortale, uneori), grație faptului că nu le utilizează discreționar, el fiind conștient de faptul că acestea, la un moment dat, se pot întoarce împotriva lui. Asta înseamnă că, deși relativ tânăr, președintele PSD Olt a atins, în timp optim, un anume grad al maturității și înțelepciunii politice.
Din păcate, din punctul meu de vedere, nu are alături și alți oameni de același calibru (și aici mă refer la înțelepciune, echilibru, tact, diplomație, respectarea cuvântului dat etc.), care să preia conducerea partidului, în momentul în care personalitatea lui se va eroda. Știut fiind că poziția și funcția erodează, oricât s-ar strădui un politician să rămână constant, în aceste vremuri tulburi, imprevizibile, în care butoanele de comandă nu sunt, totuși, la îndemâna celor pe care noi îi votăm.
De fapt, acest „sindrom al tătucului” este caracteristic întregului spectru politic românesc, nu numai PSD-ului. Activul politic al partidelor mioritice investesc încredere într-un lider, plasându-i acestuia răspunderea, in integrum, pentru faptele tuturor, în fața alegătorilor. Toți cei aflați la comanda prezidentului sunt niște ființe acomodate la ordinul acestuia, preferând, în scopul tragerii spuzei pe turta lor privată, să dea dovadă de un anume conformism ori platfus intelectual, care-i scutește de inerția de a gândi, alegând să gândească altul în locul lor.
Cititorii mei și chiar ștabii din PSD Olt vor spune, probabil, că lucrurile nu stau chiar așa… Accept că viziunea mea e ușor deformată, în ciuda faptului că sunt prea hârșit, în cunoașterea culiselor politice locale și abia aștept să-mi spună vreun pesedist de frunte că, în cazul în care Marius Oprescu va pleca, în Parlament, după ce se vor anunța rezultatele viitoarelor alegeri, postul de președinte al PSD Olt va fi pe mâini sigure. Vreau s-o aud și pe asta, și voi spune „Chapeau haut”, cum spun francezii, și nu „Jos pălăria”, cum spun românii.
Revenind la sorgintea ideii acestui comentariu, pot spune că Marius Oprescu domină copios „piața” politică a județului Olt, fără a forța, însă nota, că are o poziție strategică diplomatică față de PNL Olt, fratele cel mic al PSD, anihilându-l, printr-o generozitate „Marca Oprescu”, și reușind să facă față, din punct de vedere administrativ, nevoilor acestui județ eminamente pesedist, împăcând și capra (le grand PSD), dar și varza (le pètit PNL), varză pe care el o protejează oarecum de „pohta politică ce-o pohtesc pesediștii Oltului”, care sunt câtă frunză și iarbă…
Dumitru Sîrghie
