AcasăCulturăPrim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, despre apariția romanului „Păcătoasa”, semnat...

Prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, despre apariția romanului „Păcătoasa”, semnat de Pan. M. Vizirescu

«Prin apariția romanului „Păcătoasa”, dar și prin munca de transcriere și publicare a celorlalte  lucrări având ca autor pe Pan. M. Vizirescu și rămase în manuscris, Editura „Arena Artelor”, coordonată de jurnalistul și scriitorul Dumitru Sîrghie, realizează o restituire nu numai literară, dar și morală.

Pan. M. Vizirescu este una dintre personalitățile exemplare ale anticomunismului românesc, comparabil, prin tragismul existenței sale, cu o altă figură emblematică, Ion Gavrilă Ogoranu. Ca și Gavrilă Ogoranu, Pan Vizirescu și-a redactat memoriile într-un jurnal care i-a împărtășit soarta, rămânând zeci de ani ascuns de ochii Securității. Scrierile lui au supraviețuit printr-un miracol. Chiar dacă a stat ascuns mai bine de două decenii în ascunzătoarea casei părintești, claustrarea sa a fost similară încarcerării.

Ca și sfinții închisorilor, Pan Vizirescu și-a găsit salvarea prin credință. Iar romanul „Păcătoasa” nu este doar o incursiune în lumea biblică, autorul pare chiar unul dintre pelerinii care l-au însoțit pe Iisus Cristos la intrarea în Ierusalim, în duminica Floriilor, apoi în săptămâna Patimilor și, mai mult de-atât, este o călăuză a cititorilor pe acest drum. Ne-o spune chiar autorul: „Am înțeles că spiritul viu, dar chinuit de apriga vâltoare a deznădejdilor din secolul acesta, își cere nemărturisit Cartea lui Iisus. Iar Cartea lui Iisus e ca o pâine prin care, dacă ți-ai astâmpărat foamea de azi, mâine și mai înflămânzit o iei de la început, fiindcă prin ea grăiește dumnezeirea.”

Laudă lui Dumitru Sîrghie și Editurii „Arena Artelor” pentru această inițiativă de a scoate la lumină pagini rămase timp de șapte decenii într-o lume tăcută și întunecată. Este o carte născută din suferință, într-un ascunziș strâmt ca o chilie, dar ca orice suferință purtată cu sfințenie, devine pentru ceilalți un prilej de lecuire…»

Varujan Vosganian

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments