Modernizarea Caracalului continuă. Până la sfârșitul acestei luni, Primăria Municipiului Caracal va depune noi proiecte, în vederea obținerii de fonduri europene, pentru reabilitarea și modernizarea unor zone și clădiri din oraș.
«Până pe 31 martie, vom depune noi proiecte, pentru reabilitarea și modernizarea unor zone și clădiri din oraș. Restaurăm imobilul din Plevnei nr. 1, fosta clădire a Internatului Liceului „Ioniță Asan” și Casa „Nicolae Titulescu”, reabilităm zonele „Piața Victoriei”, „Șapte scări” și refacem Teatrul de Vară», a declarat Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.
În ultimii patru ani, Primăria Municipiului Caracal a obținut finanțări de peste 100 milioane euro, în vederea implementării de proiecte cu fonduri europene sau linii de finanțare guvernamentală. Dintre acești bani, 42.809.152 euro sunt pentru proiecte care se află, deja, în derulare: crearea de blocuri de locuințe; creșterea eficienței energetice a locuințelor rezidențiale; reabilitarea și creșterea eficienței energetice a trei unități școlare și a unei creșe; investiții în modernizarea mobilierului și dotarea unităților de învățământ; reabilitarea iluminatului public; modernizarea și extinderea infrastructurii stradală; construirea unei creșe moderne pentru 80 de locuri; construcția de blocuri de locuințe sociale; crearea de insule ecologice; crearea unei baze sportive; înființarea unui cămin de zi pentru vârstnici; reabilitarea casei memoriale Iancu Jianu; modernizarea infrastructurii stradale.
De asemenea, din bugetul local, au fost alocate fonduri, în vederea reabilitării și modernizării a 10 km de străzi.
Dragoș Sîrghie
Felicitari si multe succese, dle primar!
Veti ramane in istoria mun. Caracal ca adevaratul arhitect al ceea ce va fi,,municipiul viitorului,,in Romania!
Pe cand in mun.Caracal si o linie de autobuze electrice si o piata agroalimentara noua, moderna si incapatoare?
Grija pentru cetatean trebuie sa fie preocuparea permanenta a dvs. si a consilierilor mun. Caracal!
Cetateanul este stapanul politicienilor!
El i-a facut pe multi ,,oameni,, si i-a scos din anonimat!