Primăria Municipiului Slatina va implementa două proiecte de modernizare a serviciului de transport în comun. Astfel, se vor moderniza 41 de stații de transport public și se va introduce un sistem multi-modal de informare a călătorilor.
„Avem în implementare proiectul cu titlul Dezvoltarea unei rețele de stații de transport public local inteligente și autonome, Intelli Bus Hub Net, care presupune modernizarea a 41 de stații de transport public și introducerea unui sistem multi-modal de informare a călătorilor, așa încât așteptarea vehiculelor să reprezinte o acțiune plăcută și sigură pentru călători.
Stațiile vor asigura informarea călătorilor, în timp real, conexiune la internet, posibilitatea încărcării dispozitivelor mobile, schimbul de date cu vehiculele de transport public și siguranță, prin supraveghere video”, a declarat Emil Moț, primarul Municipiului Slatina.
Un alt proiect, care se apropie de final, este Sistem integrat de plată a serviciilor comunitare, inclusiv transport public, care propune un sistem de e-ticketing flexibil, adaptat la nevoile utilizatorilor.
„Principalele componente ale sistemului de e-ticketing sunt: validatoare montate în autobuzele electrice și seturi echipamente pentru controlori, constând în dispozitive portabile de control și imprimante portabile; automate vânzare titluri de călătorie amplasate în stațiile de transport public; dotarea centrului de comandă de pe str. Drăgănești nr. 25, cu echipamente corespunzătoare.
Sistemul de e-ticketing este unul modern și facil, care are ca obiectiv oferirea unei experiențe cât mai plăcute călătorilor, oferind funcționalități complexe, de la politici tarifare flexibile, bilete electronice sau modalități de achiziționare a titlurilor tarifare și informații diversificate”, a încheiat Emil Moț.
Dragoș Sîrghie