Print this Post


    Primăria Slatina va demara contractul-cadru pentru asfaltarea a peste 100 de străzi

    Începând cu luna iulie a.c., Primăria Municipiului Slatina va demara contractul-cadru pentru asfaltarea a peste 100 de străzi. Valoarea totală se ridică la aproximativ 97 milioane lei, cu o perioadă de implementare de patru ani. Proiectul este împărțit pe trei loturi, fiind executat de trei firme General Trust Argeș din Pitești, Old&New Construct SRL și Panadria SRL.

    „Astăzi (29 mai a.c. – n.r.!), am semnat contractul-cadru ce include asfaltările ce vor avea loc în municipiul Slatina, în următorii patru ani. Începând cu luna iulie, Slatina va deveni un șantier și anunțăm populația că vom da startul asfaltărilor cu străzile Elena Fântâneanu – Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum și cele aflate în cartierul Toamnei”, a declarat Emil Moț.

    Pentru anul 2019, municipalitatea și-a propus și începerea lucrărilor pe străzile Griviței, Ion Moroșanu, Aleea Bradului, Aleea Castanilor, strada Alexe Nicolau, strada.

    asfaltare slatina 1 net„De asemenea, avem o listă de studii de fezabilitate propuse pentru anul 2019, studii de fezabilitate care deja o să fie scoase la licitație, pentru că am anunțat că vom face asfaltări și în zona de jos a orașului, și anume pe străzile Fântânilor, Zăvoiului, Fundătura Oltului, Fundătura Zăvoiului și Nicolae Buică. Deci tot ce înseamnă partea de jos a orașului, unde, în paralel, mergem cu licitația pentru canalizare. Vom băga locuitorilor de pe aceste străzi canalizare și apoi, spre sfârșitul toamnei, începem lucrările de asfaltare.

    O să intrăm în forță cu studii de fezabilitate și cu lucrări efective pentru tot ce înseamnă trotuare degradate în Slatina, acele trotuare de beton asupra cărora este necesar să intervenim. Vom renunța la beton și le vom face cu asfalt, pentru ca toată lumea să poată să meargă pe ele așa cum trebuie, inclusiv bicicliștii, cei pe role, cei cu skate-uri, mămici cu cărucioare și tot așa.

    În concluzie, din vara acestui an, Slatina va deveni un șantier. A durat foarte mult procedura de licitație, un an de zile am lucrat la ea și la acest contract-cadru. Nu am avut constructori până acum, dar în momentul ăsta avem și constructori. Așa că, din luna iulie, ne apucăm de treabă”, a mai spus primarul orașului.

    Totodată, se lucrează la studiile de fezabilitate pentru strada Drăgănești, acolo unde se dorește lărgirea cu benzi pentru zona industrială a Slatinei.

    În continuare, vă prezentăm lista obiectivelor propuse pentru asfaltare, în perioada 2019-2023: Abatorului, Agricultorului, Al. Lalelelor, Al. Florilor, Al. Înfrățirii, Al. Spicului, Aleea Muncii, Aleea Tineretului, Alexe Nicolau, Arcului, Armașului, Armoniei, Banului (zona balast), Basarabilor (între Bd. A.I. Cuza – Str. Banului), Basarabilor (spre râul Olt),  trotuarele de pe Bd. A.I. Cuza, Bd. C-tin Brâncoveanu, Boiangiului, Bradului, Cartier Teiului (Școala de Poliție), Cartier Toamnei, Castanilor, Cazărmii, Cimitirului, Cireșului, Cloșca, Constructorului, Corcodușului, Cotești, Crinului, Crișan, Crișan (zone beton), C-tin Brâncoveanu, Dealul Viilor (platou), Depozitelor, Dorobanți, Dr. Dimitru Țoncu, Drăgănești, Ec. Teodoroiu, Eroilor (zona balast), Fântânilor, Fdt. Grădiște, Fdt. Oltului, Fdt. Uzinei, Fdt. Zăvoiului, Garoafelor, Grădiniței, G-ral Aurel Aldea, Griviței, Horia, Izlazului, Jianu, Lacului, Măgurii, Mănăstirea Clocociov, Mărășești, Mărăști, Mesteacănului, Meșteșugarilor, Milcovului (din Boiangiului), Mircea Botez, Moroșanu, Nicolae Buică, Nicolae Iorga, Nordului, Nucului, Ogrăzii, Oituz (zona balast), Păcii, Panselelor, Pitești, Plevnei, Podgoriilor (zona balast), Prunilor, Puțuri, Recea, Regele Ferdinand, Regina Maria, Sg. Mj. Dorobanțu C-tin, Salcâmului (str. principală), Salcâmului (zona balast), Sălciilor, Școlii, Sevastopol, Silozului, Speranței, Stejarului, T. Vladimirescu, Textilistului – Elena Fântâneanu (areal), Tipografului, Trandafirilor, Tunari, V. Biltz, Vladului, Văilor, Vederii, Victoriei, Viilor, Vintilă Vodă, Vișinului, Vlad Țepeș, Vulturului, Zambilelor, Zăvoiului, Zmeurei, Zona Cireșoaia, Zona Steaua (zone beton) și Zorilor.

    Ionuț DUMITRESCU

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/primaria-slatina-va-demara-contractul-cadru-pentru-asfaltarea-a-peste-100-de-strazi/