AcasăActualitatePrimăria Slatina va susține financiar noua creșă

Primăria Slatina va susține financiar noua creșă

Noua creșă din Slatina, situată pe strada Zmeurei, va primi banii necesari angajării personalului de la bugetul local. Decizia a fost luată de Minel Prina, primarul Slatinei, deoarece peste 100 de copii se află pe lista de așteptare pentru înscrierea la una dintre creșele din municipiul nostru, iar statul nu a alocat fondurile necesare. Se dorește ca, până pe data de 1 octombrie, porțile Centrului de Îngrijire și Educație Timpurie Antepreșcolară să se deschidă pentru 45 de copii.

cresa slatina zmeurei„Am tot așteptat rectificarea bugetară. Nu sunt bani de la bugetul de stat, sunt bani de la bugetul local. Sper să facem față și acestor cheltuieli, măcar anul acesta. Mai sper ca odată cu instalarea lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului să primim resursele financiare astfel încât să susținem și această activitate atât de necesară. În momentul de față facem angajările pentru persoanele care îngrijesc acești copii, pentru partea de administrație, bucătărie – bucătar, ajutor de bucătar. Rămâne să vedem cum facem cu educatorul puericultor, pentru că este o meserie relativ recentă. Sper să găsim și acești educatori, astfel încât să avem o creșă model pentru că este nouă”, a declarat Minel Prina.

Pe data de 10 septembrie a.c., va avea loc proba scrisă pentru concursul de personal, iar pe data de 15 septembrie – interviul. „Este posibil să nu se ocupe toate aceste posturi, să avem doritori, dar care să nu se încadreze. Tocmai de aceea, vor lua în calcul înscrierile copiilor pentru cele 45 de locuri abia după ce vom avea organigrama completă. Încercăm să deschidem creșa la 1 octombrie”, a mai spus edilul Slatinei.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments