Primăria Comunei Vulturești, împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Sociale Olt, pune la dispoziția tinerilor vultureșteni, o serie de cursuri gratuite de specializare.
„Cursurile se vor desfășura, în sistem online, iar la final, absolvenții vor primi o diplomă, în domeniul de specialitate și o sumă de bani aferentă specializării alese. Astfel, se vor organiza cursuri de alimentație publică, cu o perioadă de desfășurare de două luni, suma plătibilă per cursant fiind de 1800 lei, și curs ajutor bucătar, cu o perioadă de desfășurare de o lună, suma plătibilă per cursant 900 lei.
Vârsta eligibilă pentru aceste cursuri este între 16 și 28 ani, candidatul trebuie să nu fie încadrat în muncă sau înscris într-o unitate de învățământ, respectiv școală, liceu sau facultate. Persoanele interesate să urmeze aceste cursuri se pot înscrie la sediul Primăriei comunei Vulturești”, a declarat Marius Treanță, viceprimarul comunei.
Dragoș Sîrghie