La sfârșitul săptămânii trecute, cei doi co-președinți PNL Olt, Siminica Mirea și Gigel Știrbu, au susținut o conferință de presă, ce a avut ca principal subiect întărirea rândurilor liberale cu încă doi oameni valoroși, doi primari în funcție. Este vorba de Eduard Ciocăzanu – Caracal și Gheorghe Periețeanu – Icoana, cei doi aspirând pentru încă un mandat de primar în localitățile lor, de această dată, din partea PNL.
Un alt punct pe ordinea de zi a liberalilor a fost anunțarea vizitei în județul Olt a celor doi co-președinți de la nivel național, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Aceștia vor lua parte la lansarea oficială a tuturor candidaților PNL la alegerile din iunie 2016.
Pentru prima dată, în ultimii 26 de ani, Caracalul va avea un primar liberal
Potrivit celor declarate de Gigel Știrbu, faptul că Eduard Ciocăzanu a acceptat să facă parte din rândurile PNL Olt este un lucru înțelept. Astfel, unindu-și forțele,vor putea elibera Caracalul din mâna unor persoane care au făcut, de-a lungul timpului, să rămână în urmă, din punct de vedere al administrației și al investițiilor.
„Începând de astăzi, d-l primar Eduard Ciocăzanu este noul nostru coleg. Va fi candidatul PNL la funcția de primar al Municipiului Caracal. Sunt convins că va fi o bătălie extrem de dură, ca și acum patru ani de zile. Sunt la fel de convins că, la sfârșitul acestei bătălii, pentru prima dată, în ultimii 26 de ani, Caracalul va avea un primar liberal. În următoarea perioadă, multe personalități, mulți cetățeni cu o imagine destul de bună din Caracal se vor alătura acestei echipe. Oameni care au demonstrat că merită tot respectul cetățenilor din Caracal”, a spus Gigel Știrbu.
Siminica Mirea declara, nu cu mult timp în urmă, că anul 2016 va fi anul PNL, având în vedere că rândurile partidului se întăresc pe zi ce trece, cu oameni valoroși: „Ați observat că, alături de noi, vin oameni de valoare, așa cum este și d-l primar Eduard Ciocozanu. Noi, echipa PNL, îl susținem și sunt convinsă că, la alegerile din iunie, la Caracal, vom avea primar, pentru că avem o echipă puternică, avem un om valoros și nimeni nu poate contesta lucrurile bune pe care d-l Ciocăzanu le-a făcut în Caracal și pe care va continua să le facă. Îi mulțumesc că a venit în echipa noastră. Îi mulțumesc că a venit în echipa câștigătoare”.
Scurt, dar concis, primarul Caracalului a declarat: „Am făcut o analiză foarte serioasă și mi-am dat seama că numai alături de echipa PNL pot continua proiectele mele. La Caracal, trebuie continuitate din punct de vedere al acestor proiecte pe fonduri europene și pe fonduri guvernamentale. Sper ca, împreună cu PNL, să ducem la bun sfârșit aceste proiecte pe care eu le-am început încă din 2012”.
Să stau, în continuare, la PSD, cu ochii la gard?
Al doilea primar care se alătură, în această perioadă, echipei PNL Olt este Gheorghe Periețeanu, ales în fruntea comunei Icoana pe listele PSD. Unul dintre cei mai longevivi primari ai județului Olt a ales să facă această mișcare pentru binele locuitorilor în fruntea cărora se află și din cauza nemulțumirilor cu privire la alocarea fondurilor de la Consiliul Județean Olt în ceea ce privește comuna Icoana și a atitudinii lui Paul Stănescu, președintele CJ Olt.
„Interesul comunei m-a determinat să vin în echipa PNL. Dacă observați, în repartizarea fondurilor alocate de Consiliul Județean Olt comunei Icoana, în ultimii patru ani, tendința a fost în descreștere, atingând cota maximă de zero, anul acesta. Cred că această alocare se datorează unui plan pe care d-l președinte Paul Stănescu l-a urzit împotriva mea, încă din 2012. Atunci, a avut ocazia să o cunoască pe d-na viceprimar Gabriela Mariana Ancuța, care a dovedit să poate face foarte multe în administrație și nu numai. Probabil că atunci s-a urzit un plan pentru a mă compromite pe mine în fața alegătorilor.
Vine d-l președinte și spune că primarul de la Icoana are un buget foarte mare, cel mai mare din județ. Ar fi fost bine dacă s-ar fi uitat în bugetul comunei Icoana și ar fi văzut că 26 miliarde lei nu este o sumă exorbitantă. Acest buget se constituie din veniturile proprii și din cota din impozitele salariilor de la Petrol, în jur de 9 miliarde. Per total – 26 miliarde. 11 miliarde le cheltuim cu învățământul, 11 miliarde cu administrația și mai rămân 4 miliarde de investit, o sumă exorbitantă, sigur că da. Atunci, CJ a spus că nu ne mai dă bani, că nu avem ce face cu ei.
De atunci, relațiile între mine și d-l Paul Stănescu au fost din ce în ce mai reci. S-au manifestat sub forma unor pupături, cu rugămintea să nu cer bani, că am. Lucru pe care l-am și făcut, nu i-am cerut niciodată, pentru că am înțeles faptul că sunt alți colegi de-ai mei care nu au nici bani de salarii. Pentru interesul comunei ce să fac? Să stau, în continuare, la PSD, cu ochii la gard? Nu pot! Mai am câteva obiective de terminat. Acest lucru m-a determinat să plec, după șase mandate. M-am considerat eliminat din punctul neacordării fondurilor”, a declarat Gheorghe Periețeanu.
Totodată, primarul comunei Icoana a mai sus că, la ușa președintelui Consiliului Județean Olt, s-a întâlnit cu primarul comunei Valea Mare, „care-mi spune că mai sunt și alți colegi care vor fi eliminați din rândurile PSD”.
Gorghiu și Blaga – în județul Olt
În perioada 3-4 martie, conducerea centrală a PNL se va deplasa în județul Olt pentru a lua parte la o serie de manifestări organizate de PNL Olt. Se va organiza Școala Politică a tinerilor liberali, ce se va desfășura la Scornicești, un simpozion intitulat „Business la gen feminin”, organizat de femeile liberale, la care vor participa femei de afaceri, care au reușit în domeniul investițional, din toată zona Olteniei. Aceste manifestări vor fi încheiate vineri, 4 martie, cu lansarea candidaților PNL la alegerile locale din iunie 2016.
Ionuț DUMITRESCU