Am mai spus și repet: primarii rurali sunt sarea din bucate a politicii românești și coloana vertebrală a partidelor, fie că acestea sunt de stânga, de centru, de dreapta sau de alte coloraturi și orientări exotice. Într-un procentaj ridicat, primarii rurali ai județului nostru, cu excepțiile de rigoare, care confirmă regula, reprezintă partea sănătoasă moral a acestui județ roșu, de la Revoluție până în prezent.
În majoritatea lor, ei sunt oameni de bună-credință față de comunitățile pe care le slujesc, conștientizând faptul (spre deosebire de liderii și parlamentarii lor) că ei sunt în slujba poporului și nu poporul în slujba lor.
Din păcate, din cauza unui sistem vetust, de tip comunist, care ține de centralismul democratic al lui Ceaușescu, primarii noștri rurali, vrednici și patrioți, sunt nevoiți să stea cu mâna întinsă la ștabii politici de la județ și de la centru și, mai ales la mila unor foști și actuali parlamentari gen Darius Vâlcov, Florin Iordache sau Gigel Știrbu, ca să dau doar trei exemple reprezentative de eterni sinecuriști ai Oltului, care n-au produs decât mătreață pentru țară și pentru cei care i-au cocoțat acolo sus.
Fiecare dintre acești parlamentari n-au reprezentat și nu reprezintă decât un cont bancar, care le-a purtat și le poartă numele lor și al familiei lor, din momentul în care au devenit politicieni și până în prezent.
Deseori, genul acesta de politruci au căutat și au și reușit, să-și găsească „victimele” în mediul rural, acolo unde e mai ușor de operat cu promisiuni deșarte și minciuni gogonate. Din nefericire pentru evoluția democratică, socială, culturală și economică a mediului nostru rural, destui primari s-au lăsat duși cu preșul de către astfel de ipochimeni politici găunoși, dar dându-și seama, până la urmă, că au avut de-a face cu niște farseori ce nu au nicio legătură cu interesul local și național ci, dimpotrivă, ei au fost și sunt purtătorii de mesaj ai unor grupări de interese obscure, care ne-au ținut și ne țin țara și județul în feudalism.
Din fericire pentru viitorul rural al județului nostru, mulți dintre primari au rămas pe verticală, în ciuda sistemului bolnav, rezistând tuturor presiunilor și nedreptăților promovate de șefii lor politici și chiar construind câte ceva pentru comunitățile lor.
A spune, așa cum a spus Liviu Dragnea, că Darius Vâlcov e un geniu al Finanțelor, înseamnă un afront la inteligența județului Olt. Vă spune eu: Vâlcov e de-o mediocritate înfiorătoare echivalentă cu cea a Vioricăi Dăncilă. El având în plus doar un potențial de circar prestidigitator și atât. Iar despre asta, primarii noștri rurali, cu scaun la cap, și-au dat seama…
Despre Gigel e inutil să mai vorbim, pentru că idealul lui a fost și rămâne acela de a fi un al doilea Darius Vâlcov al Oltului. Cât despre Florin Iordache, nu mai e nimic de spus. Ca să afle toată lumea cine este el trebuie doar să se uite puțin în presa din urmă a Oltului și va vedea oricine cum îl caracterizau Darius Vâlcov și ceilalți fruntași ai PSD Olt, când acesta căzuse în dizgrație.
Poate că păcatul cel mai mare al primarilor rurali din Olt, ca și al nostru, al celor mulți și „proști”, este SPERANȚA. Repet: majoritatea primarilor rurali din Olt sunt oameni de mare ispravă, care și-au dat, în sfârșit, seama că foarte mulți dintre cei care-i reprezintă acolo „sus” ar trebui să dea socoteală pentru răul pe care l-au produs acestui județ, rămas la coada civilizației.
Dumitru Sârghie