Comuna Grădinari face încă un pas înainte în procesul de modernizare a infrastructurii rutiere. Primarul Bogdan Ioana a anunțat finalizarea lucrărilor de asfaltare pe Strada Izvoarelelor, aceasta devenind cea de-a doua stradă modernizată în cadrul investițiilor derulate de administrația locală.
Edilul subliniază că dezvoltarea comunei rămâne o prioritate, iar proiectele de infrastructură vor continua pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor.
„Cu bucurie vă prezentăm cea de-a doua stradă asfaltată – Strada Izvoarelelor. Este încă un pas important pentru dezvoltarea și modernizarea comunei noastre. Continuăm să muncim pentru drumuri mai bune și condiții mai bune pentru toți locuitorii”, a transmis primarul Bogdan Ioana.
Investiția se înscrie într-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii locale, administrația având ca obiectiv creșterea calității vieții și facilitarea accesului pe drumurile din comună.
Bogdan Ioana continuă astfel direcția de dezvoltare a comunei Grădinari, urmând modelul administrației conduse de tatăl său, care, de-a lungul anilor, a implementat numeroase proiecte de investiții în beneficiul comunității. Noul primar își propune să ducă mai departe acest parcurs, prin lucrări concrete și investiții care contribuie la modernizarea localității.
La finalul mesajului adresat cetățenilor, edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru răbdare și încrederea acordată, reafirmând angajamentul administrației de a continua proiectele de dezvoltare ale comunei Grădinari.
Dragoș Sîrghie


