AcasăOra SatuluiPRIMARUL DEDIU SE TREZEȘTE DIN PATRU ÎN PATRU ANI

PRIMARUL DEDIU SE TREZEȘTE DIN PATRU ÎN PATRU ANI

O serie întreagă de investiții pregătește primarul Alexandru Dediu în comuna păstorită de el, de vreo două mandate, Păușești Măglași, pe care vrea să le demareze în acest an. Apă potabilă în toată comuna, reabilitarea de drumuri, renovare Cămin cultural, trotuare pe artera principală, flori pe străzi și câte și mai câte, menite să le ia ochii alegătorilor. În cele două mandate de primar, care însumează vreo opt ani, Dediu n-a făcut mare lucru.

dediu alexandru pausestiAproximativ aceleași lucruri le-a trâmbițat în campaniile electorale trecute, promițând locuitorilor că vor avea cea mai frumoasă comună din județ, mai ales că se află așezată la o aruncătură de băț de municipiu. Nu trebuie să batem județul ca să vedem realizările altor primari, care au reușit într-un mandat ceea ce Dediu n-a reușit în două. Putem să ne uităm doar la vecinul lui, Vlădești și avem imaginea clară a edilului gospodar, model de comparație cu Păușești Măglași unde edilul Alexandru Dediu s-a afirmat printr-un „dolce fa niente”.

Locuitorii comunei, cât și salariați ai primăriei ne-au lăsat să înțelegem că preocuparea majoră a edilului s-a îndreptat mai mult spre secretara primăriei (damă bine), decât spre obiectivele importante care îi provoacă acum, în pragul alegerilor, insomnii. Sunt bune și insomniile astea pentru cei care se trezesc o data la patru ani. Dediu s-a mai trezit din când în când mai ales în perioada când era membru al Partidului Conservator, devenind sforarul numărul unu în distrugerea organizației județene. Iată-l acum cu ochii mari cât cepele, încercând să-i aburească încă o data pe locuitorii comunei Păușești Măglași, cu realizări ce se vor materializa la sfântu-așteaptă. S-avem rezon!

Nicu Cismaru

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments