AcasăLa ordinea zileiPrimarul Gheorghe Florea este bine-intenționat!

Primarul Gheorghe Florea este bine-intenționat!

N-am fost și, probabil, că nu vom fi niciodată admiratorii primarului comunei Priseaca, Gheorghe Florea. Însă, indiferent de părerea pe care noi ne-am cristalizat-o, de-a lungul timpului, față de domnia-sa, niciodată nu-l vom ataca la comanda cuiva și nu vom încerca să-l șantajăm, așa cum procedează anumite „organe” de presă, pentru a obține de la d-l primar niscavai contracte pe bani publici.

gheorghe floreaPrimarul Gheorghe Florea are păcatele lui, din cauza cărora a plătit, deseori, cu imaginea sa în mass-media Oltului, conform principiului „orice faptă atrage după sine o răsplată!”. Acest lucru nu-i permite însă nimănui, ziarist, politruc, cetățean liber ori aliniat politic, să utilizeze cuvântul scris ca șantaj și presiune în vederea obținerii unor avantaje materiale.

Însă, de câte ori Gheorghe Florea încearcă să facă lucruri importante în favoarea comunității care l-a ales în frunte și la al doilea mandat, reclamangii de profesie, afaceriștii veroși, cârtitorii calificați și toți cei care n-au ajuns la struguri găsesc întotdeauna motive subterane să-l blocheze prin șantaj și delațiune. Asta, în detrimentul cetățenilor din localitate, care au încredere în cel pe care l-au ales… Așa se întâmplă și în cazul de față, cu privire la mult discutata și disputata haldă de deșeuri de pe teritoriul comunei.

În fapt, de ceva timp încoace, primarul Gheorghe Florea este atacat pe nedrept de o anumită parte a presei, invocându-se acea deja intrată în legendă haldă de deșeuri industriale de pe teritoriul comunei Priseaca. Un obiectiv care, din 1990 încoace, a atras poftele nemăsurate ale tuturor derbedeilor politici, infractorilor de tot soiul, liderilor de partid și de stat… degeaba, toți aceștia îmbogățindu-se nemăsurat, cu acordul autorităților, care și-au primit și ele „dreptul”. Acum, însă, când primarul Gheorghe Florea a îndrăznit să pună piciorul în prag, cu privire la curățarea și refacerea terenului respectiv, care constituie domeniu public al comunei, încercând să facă ordine și cu ajutorul autorităților de mediu (prin șeful de până mai ieri al Gărzii de Mediu Olt, actualul prefect Cătălin Rotea), mafia deșeurilor a  început șantajul. Și dă-i și cântă… Că Gheorghe Florea – pe colo, că Gheorghe Florea – pe dincolo.

Intențiile bune ale primarului sunt sabotate mediatic de oameni care au tot interesul ca respectiva haldă să rămână, în continuare, o sursă de îmbogățire pentru cei care încalcă flagrant legile țării, încercând să-i pună primarului pumnul în gură.

Faptul că Gheorghe Florea a întârziat cu lucrarea de refacere a terenului (efectuată, totuși, în proporție de peste 70%), acesta decalând termenul de realizare a acesteia, este cauzat și de lipsa mijloacelor materiale, lipsă care afectează nu numai comuna Priseaca, ci toate primăriile din România…

Sub acest aspect, primarul Gheorghe Florea este bine-intenționat și ferm, încercând pe toate căile, să-și ducă treaba la bun sfârșit, cu banii puțini pe care-i are primăria, folosindu-se de utilajele unor proprietari care nu au pretenții materiale exagerate.

E la mintea cocoșului că inamicii lui Gheorghe Florea doresc, cu orice preț, să-l  discrediteze, căutând să profite cât mai mult de exploatarea acestei halde – intrate deja în istorie – însă, cu siguranță, primarul comunei Priseaca va ști să meargă până la capăt, punând astfel punct – pentru totdeauna – acestei afaceri murdare, care durează de la Revoluție încoace!

Dragoș SÎRGHIE

2 COMENTARII

  1. DOMNULE REPORTER HALDA DECARE VORBESTI MAI SUS AFOST ECOLOGIZATA SUTA LA SUTA PE TINPUL PRIMARULUI DRAGUT,IN MANDATELE PRIMARULUI FLORICA SA DISTRUS TOT CEA FOST BINE FACUT MAI INAINTE. FLORICA NUIARTA DEUNDE POATE IESI SPAGA ,GINDITIVA CA TREBUIE SA INTRETINA O FAMILIE SIO AMANTA.ACEST INDIVID NUARE MAMA ,NUARE TATA CIND ESTE VORBA DE BANI .

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments