AcasăOpiniiPRIMĂVARA SPERANȚEI

PRIMĂVARA SPERANȚEI

Începe o nouă lună: martie, prima lună a primăverii. Primăvara înseamnă, în esența ei, Speranță. Semnele vieții, de la mugurii de pe crengile copacilor și până la firavii ghiocei, nu întârzie să apară. Sfidează vremea încă rece, neprielnică și astfel ne dă nouă, muritorilor, Speranța. Acea Speranță de care omenirea are nevoie, în aceste vremuri tulburi.

M-am născut după Al Doilea Război Mondial, nu cunosc cele două conflagrații mondiale ale Sec. XX decât din istoria învățată și apoi predată elevilor mei. Nu am crezut, însă, că voi fi contemporană cu un astfel de război, cum e cel de astăzi, atât de aproape de granițele țării în care m-am născut și mi-am crescut copiii.

Nu credeam că voi vedea pe viu, altfel decât în filme, durerea, tristețea, disperarea  din ochii mamelor și copiilor lor. Am înțeles, astfel, că durerea, suferința nu au etnie, nu au naționalitate. Omul e înnobilat de Dumnezeu cu compasiune, sensibilitate, iubire… Din păcate, mai sunt și accidente genetice. Ceea ce face ca, printre noi, să trăiască indivizi dezumanizați care ne marchează existența. Și, astfel, avem nevoie de multă, multă Speranță, pentru a putea merge mai departe.

Avem nevoie unii de alții, indiferent că ne despart granițe fizice, naționale sau istorice, indiferent de limba vorbită, de culoarea părului sau a ochilor… Dar avem nevoie să înțelegem și cum s-a ajuns aici… Ce nu am învățat din istorie? Sau, mai bine zis, cine nu a învățat ceea ce trebuia din istoria care, într-adevăr, se repetă ca o spirală? Înțelegem, astăzi, că Putin este unul dintre cei care nu au luat din istorie decât ceea ce a servit minții lui bolnave.

Nu credeam că voi trăi să aud vreun rus spunând câte de bun și de slab, în același timp, a fost Stalin, cel care a făcut un adevărat genocid asupra propriului popor, pentru că, așa din mărinimie, a dat ucrainenilor un stat.  Ca și când, dacă există o limbă vorbită, nu există și un teritoriu care, cândva, cu siguranță, a suferit modificări, în vecinătatea Imperiului Țarist. Îmi este imposibil să accept că acest om vrea să reînvie acest imperiu, un imperiu făcut …cum altfel?, decât prin cuceriri, în câteva secole, cum nu mă pot opri să mă duc cu gândul la Iustinian, împăratul Bizanțului, cel care voia să reînvie Imperiul Roman. Respectând, desigur, proporțiile, îmi dau seama că nici Iustinian, nici Putin și nici alții ca ei nu au înțeles că, între două trepte ale spiralei istoriei care se repetă, lumea, totuși, se schimbă, evoluează. Se modifică anumite structuri sociale și principii din relațiile internaționale, precum și raporturile de forțe, iar nevoia omului de libertate face, astfel, ca regimurile dictatoriale să fie reprezentate din ce în ce mai puțin pe harta lumii.

Cu toate imperfecțiunile sale, regimul democratic rămâne un regim politic superior celui dictatorial. Poate înțelegem, în sfârșit, că un regim autoritar face dintr-o țară o sursă de conflict, de tensiune, un focar de război, care va izbucni mai devreme sau mai târziu. Cei care patronează / conduc astfel de regimuri politice ar trebui să înțeleagă că dorința omului de libertate nu poate fi înăbușită la infinit. Pentru că, nu-i așa?, iluministul J.J. Rousseau avea dreptate. „Cine renunță la libertate renunță la calitatea de om”. Iar Omul înseamnă iubire, compasiune, dragoste de aproapele său și, mai ales… Speranță!

Prof. Elena Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments