AcasăActualitatePrincipele Nicolae al României vizitează Slatina, timp de două zile

Principele Nicolae al României vizitează Slatina, timp de două zile

În perioada 1-2 februarie a.c., Asociației Rotary Club Slatina și Asociația „Principele Nicolae” organizează o nouă ediție a proiectului intitulat „Istoria Regalității în școli”. Astfel, Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, nepotul Majestății Sale Regele Mihai I, va participa la întâlniri cu elevii Colegiului Național „Ion Minulescu” și cu cei ai Colegiului Național „Radu Greceanu”, unde va purta discuții despre istoria regalității și despre faptele de vitejie ale celor care au format România.

Joi, 1 februarie, sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina va găzdui prezentarea documentarului istoric „Maria, Inima României”, acțiune la care sunt așteptați toți iubitorii de istorie și de cultură. Vor participa profesori de istorie, elevi, pasionați de istorie din rândul societății civile, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice. Filmul documentar istoric „Maria, inima României” face parte din Turneul Național de Educație Istorică inițiat de John Florescu și Dan Drăghicescu, în 2019. Documentarul este o producție independentă Chainsaw Film Productions.

Accesul în sală va fi gratuit, pe bază de invitații, ce se pot procura de la casieria Centrului Cultural „Eugen Ionescu, în limita spațiului disponibil.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments