AcasăDin cetatePROFESORUL DUMITRU NICA – CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI SLATINA!

PROFESORUL DUMITRU NICA – CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI SLATINA!

Așa cum am semnalat, la momentul oportun, proiectul inițiat de consilierul municipal liberal, Ștefan Văduva, lider al pensionarilor slătineni, indiferent de culoarea lor politică, remarcabilul profesor de matematică, Dumitru Nica, publicist al Ziarului „Linia Întâi”, a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Slatina”. Consiliul Local Slatina, dimpreună cu Primăria Municipiului Slatina, a organizat cea de-a VII-a Ediție a „Galei Laureaților”, Dumitru Nica fiind, pe scara valorilor municipale, județene și chiar naționale, unul dintre cei mai distinși profesori de matematică. Domnia sa a primit mai multe titluri științifice, premii și diplome de la instituții de prestigiu, din țară și din străinătate. Implicarea sa în învățământul din județul Olt, a dus, fără îndoială, la dezvoltarea învățământului românesc…

Nu se întâmplă prea des, în existența noastră terestră, ca profesionalismul unei personalități să fie compatibil cu caracterul și moralitatea acesteia așa cum este, în cazul fericit al profesorului Dumitru Nica, născut în Perieții Oltului nostru secular. Eminent profesor de matematici, director de liceu, întemeietor de școli și de reviste, publicist, inspector general școlar, coordonator a sute de evenimente și manifestări legate de educație (simpozioane, olimpiade, concursuri, examene, conferințe etc.), domnia sa a reușit să învingă caracterul de relativitate atribuit educației postdecembriste, pe bună dreptate, depășind, cu succes, mediocritatea din învățământul județului nostru, prin spirit de sacrificiu, inteligență, devotament, dăruire, patriotism, toate acestea fiind completate de temeinica sa știință de carte.

În această „epocă uluitoare (…) în care gângăniile umane își au ospățul lor” (Claudiu Iordache – Homo Posteritas, Ed. Irini, 2008), un ospăț pantagruelic, am zice noi, profesorul Dumitru Nica, pe care celebrul scriitor Jan Andreiță, tot din comuna Perieți, și fost camarad al său de școală primară, l-a numit „Bijutierul de caractere”, parafrazându-l pe Emil Cioran, cel care a spus că „Iubirea este o sursă de existență”, poate spune, fără nicio ezitare, că „Educația trebuie să fie principala sursă de existență a poporului român, având în vedere faptul că omenirea își trăiește ultimele resturi de drepturi, de libertăți și chiar de viață.”

În societatea noastră, în care modelele morale sunt înlocuite cu prototipul analfabetului funcțional, până la nivelurile cele mai înalte guvernamentale și parlamentare, Dumitru Nica, iată, la 82 de ani, de existență în demnitate, poate fi încă un model, o conștiință morală care s-a opus, noroiului ce, adesea, a năpădit educația acestui județ, dovedind fermitate, răbdare, tact pedagogic, spirit de echipă, cultul prieteniei (indiferent de regimurile politice pe care le-a traversat), domnia sa fiind coborâtor din stirpea marilor dascăli slătineni, de calibrul celebrului profesor-apostol, Traian Biju, întemeietor al Liceului „Radu Greceanu” din Slatina, făuritor de manuale, patriot desăvârșit, format în cultul lansat în epoca marelui sociolog Dimitrie Gusti și al corifeilor Revistei „Gândirea”, care au pledat pentru naționalizarea spiritului românesc. Acel Traian Biju care spunea: „Țara așteaptă de la intelectuali tămăduirea sufletelor celor mulți, îndrumarea lor pe căi drepte și ridicarea lor prin noi, cei care trebuie să părăsim prejudecățile și slăbiciunile trecutului…să strângem rândurile, să topim deosebirile dintre noi, în contra noastră.” (Apud Elena Sîrghie, Dascăli slătineni, Traian Biju, Ed. Arena Artelor, 2017, Slatina).

Dumitru Nica n-a fost niciodată „omul nou” plăsmuit de Ceaușescu, înainte de decembrie 1989 sau „homo recens”, configurat de neomarxiștii care ne-au năpădit țara, ca pe vremea fanarioților. Voi spune, însă, că dl profesor Dumitru Nica a fost și a rămas Omul în sensul lui deplin, fără rest și fără zecimale, ca să mă exprim în termenii aritmeticii elementare. Omul deplin, cu înălțimile și scăderile sale omenești, cu credință în Dumnezeu, credință izvorâtă din originile sale patriarhale, țărănești.

Să nu uităm că domnia sa ne-a reprezentat cu cinste și în Senatul României, unde a avut ocazia să fie în contact și să colaboreze cu mari personalități politice și, mai ales, culturale, cu spirite înălțătoare, spirite care, din păcate, astăzi, nu mai găsesc în forurile noastre legislative naționale.

Dumitru Nica a fost și este un Om al Cetății, conștient de responsabilitatea lui socială, colaborator al revistelor și jurnalelor de cultură și educație din Olt și din țară, consecvent partener al ziarului nostru „Linia Întâi”, domnia sa, la cei 82 de ani, rămânând, cu adevărat, un spirit de „linia întâi”, un adevărat Senior al acestor plaiuri sudice.

De câțiva ani buni, cu Dumitru Nica, dascăl de înalt profesionalism, am statuat o prietenie, care are ca piatră de rezistență cultivarea valorilor fundamentale ale acestui „leagăn de respirație”, numit Județul Olt și care reprezintă pentru amândoi o obsesie nobilă, de la care nu ne putem sustrage.

– Domnule profesor, ce înseamnă „ACASĂ” pentru Dumneavoastră?

„ACASĂ”, ce vocabulă plină de mister, care întrunește atâtea semnificații! „ACASĂ” a fost locul ideal pentru o copilărie fericită. „ACASĂ” începem să descoperim rostul, „ACASĂ” ne așteaptă zi de zi cei dragi… „ACASĂ” ne regăsim liniștea pastorală, noi, cei aflați în amurgul vieții, avem „Nostalgia paradisului pierdut”, așa cum avea generația lui Nichifor Crainic, Mircea Eliade sau chiar Pan. M. Vizirescu. Mă consider un norocos că eu, spre deosebire de alții, am beneficiat de două „ACASĂ”.  O „ACASĂ”, până la 14 ani, de când am devenit elev la Liceul „Radu Greceanu” și până astăzi, când mă bucur de o binemeritată pensie, și această „ACASĂ” se numește Slatina, orașul meu drag și iubit.

– Ce este viața omului, d-le profesor?

Berthold Breht avea niște versuri: „Și-am fost bătrân, și-am fost și tânăr, Bătrân demult și tânăr în amurg”. Viața omului e ca un roman. În cazul meu, romanul se cheamă „Viața mea” și, în scrierea lui, am ajuns la capitolul al 82-lea, fiecare capitol având câte 365 de file. Când am absolvit clasa a-VII-a (ultima de Gimnaziu), părinții voiau să merg la Liceul Militar, dar nu am îndeplinit criteriul de vârstă, trebuia să am 14 ani, la data de 1 septembrie, iar eu îi împlineam pe 17 octombrie Am luat examenul la LRG Slatina, apoi am absolvit Facultatea de Matematică, ocupând un post de profesor chiar la Liceul pe care-l absolvisem, rămânând „ACASĂ” până la pensionare, în 2008. Acum, la aproape 82 de ani, nu m-am îndepărtat de învățământ, de educație, de cultură, pentru că simt încă puterea mea de muncă și am multe de spus, încă, în aceste domenii, deoarece Dumnezeu m-a ocrotit și mi-a încredințat harul de a dărui din experiența mea, tinerilor, concetățenilor mei, slătinenilor…

– Ce înseamnă meseria de dascăl?

Mi-a plăcut misiunea de dascăl. De „apostol” al slătinenilor, am exercitat-o exemplar (indiferent de funcția pe care am îndeplinit-o – profesor de liceu sau universitar, inspector școlar, inspector general, așa cum arde o „flacără, pentru a lumina în noapte”).  Cei peste 65 de ani, pe care i-am petrecut în Slatina „orașul meu drag”, mi-au demonstrat că ceea ce am făcut pentru oraș, pentru tinerii și adulții acestuia, a fost necesar și trebuie să continui. Am fost unul dintre cei trei profesori slătineni care, în 1972, au înființat  Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic București. În anul 1997, am fost printre cei care au contribuit la înființarea Centrului de Învățământ, la Distanță, ASE București,  cu trei facultăți, la care am fost lector asociat, până în 2008, când și-a încheiat activitatea. Tot ce vedem astăzi constituie  o pledoarie pentru promovarea modelelor, a experiențelor și a performanțelor câtorva oameni, care au fost trup și suflet pentru dezvoltarea învățământului slătinean, dar și o modalitate concretă de a evidenția profilul moral și cultural al acestui oraș secular.

– Ce mesaje aveți către elevii și tinerii slătineni?

În calitate de reprezentant al Pedagogiei și Școlii Matematice din cea de-a doua jumătate a Sec. XX, și al aproape primului sfert al Sec. XXI, atât pe plan slătinean, județean și național, eu am adus un plus de erudiție, de originalitate și de pasiune, prin care am contribuit la modernizarea predării și învățării matematicii, la toate nivelurile.  Și le-aș mai spune elevilor și tinerilor învățăcei că onoarea nu se cumpără, ci se cucerește prin muncă, prin consecvență, în realizarea binelui, prin respectarea purului adevăr și prin promovarea statornică a frumosului din noi…

– Când vă mai odihniți, domnule profesor?

„Avem o eternitate întreagă ca să ne odihnim!”, cum i-a răspuns Papa Ioan Paul al II-lea unui puști care i-a pus aceeași întrebare…

Dumitru Sîrghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments