Ion Petrescu este cel de-al cincilea fiu al familiei Petrescu din comuna Vitomirești. Tatăl său, Gheorghe Petrescu, a fost contabilul șef al fostei Cooperative de consum din comună, om respectat credincios muncii cinstite și adevărului, patriot. Bunicul său, tot Gheorghe Petrescu, a fost primar al Vitomireștiului de odinioară, până au venit comuniștii și l-au dat jos cu forța. Familia Petrescu poartă noblețea unei familii creștine , de tradiție, o familie care și-a pus benefic amprenta asupra comunei Vitomirești, comună în care se mai văd și astăzi urmele familiei Brătianu, cea care a pus umărul la făurirea României moderne.
Ion Petrescu și-a început activitatea politică în PNL Olt, având rezultate bune, în lupta cu urmașii PCR, reuniți, după 1989, în PDSR (PSD), însă, din motive care țin de frățietatea pe care o manifestă față de PSD unii așa-ziși liberali din Vitomirești, el a fost victima unei conspirații de tip comunist, și eliminat din partid. S-a dus la dreapta politică, adică în PMP, alături de mulții săi admiratori, hotărât să-și ducă lupta până la capăt, pentru a reda demnitatea unei comune cu adânci tradiții democratice.
Ion Petrescu este căsătorit, are doi băieți, elevi, în Rm. Vâlcea, copii crescuți în tradiția familiei, cu respect față de muncă, adevăr și credință în Dumnezeu. Are studii liceale în agricultură și post liceale în domeniul energetic. În perioada 1990 – 1992, a lucrat ca operator în cadrul Fabricii de Semeringuri Vitomirești iar, din anul 1992, până în 2012, a lucrat în construcții, la o firmă privată din Grecia. Din 2012, s-a întors la matrice, fiind fermier, în cadrul unei ferme agricole familiale, înființându-și și propria-i firmă de construcții, colaborând cu mulți oameni de afaceri, dar și politicieni din zona dreptei politice, care și-au exprimat intenția de a investi în Vitomirești. O comună care, cândva, a fost o emblemă a prosperității și bunei cuviințe.
În tot ce a făcut Ion Petrescu, din momentul în care s-a întors acasă din străinătate, a pus suflet pentru locurile sale natale, și-a clădit cu mâinile sale o casă, a sădit mai mult de un pom, având și o familie minunată.
„M-am înscris de curând în Partidul Mișcarea Populară, pentru că vreau,, cu inima curată, să apăr interesele cetățenilor de aici, așa cum am făcut-o și de pe pozițiile PNL. Voi intra în competiția pentru Primăria Vitomirești, pentru a câștiga. Vreau să fac din această comună dusă la coada civilizației de actuala putere procomunistă, una înfloritoare, cu standarde de viață ridicate, demnă de a face parte dintr-o Europă civilizată. Vreau ca tinerii de aici să nu mai plece în străinătate, părinții să-și poată crește copiii în demnitate copiii, iar bătrânii să-și poarte vârsta în liniște și mulțumire sufletească”, a declarat, pentru Linia Întâi, Ion Petrescu.
Intențiile lui Ion Petrescu sunt cinstite, argumentele sunt reale și sunt oglinda tristei realități de azi a acestei comune uitate de timp și de autorități, vorbele lui sunt spuse din suflet.
Proiectele administrative ale lui Ion Petrescu vizează dezvoltarea durabilă a comunei Vitomirești, o dezvoltare sănătoasă, realistă, într-o proiecție pe termen mediu și lung. Asfaltarea și modernizarea drumurilor, atragerea de investitori și investiții, crearea de noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei, într-o transparență totală în justificarea cheltuielilor banului public, toate acestea în vederea creșterii nivelului de trai al cetățenilor. Buna gospodărire și corecta alocare și gestionare a bugetului local, dar și promovarea și accesarea unor proiecte pe fonduri europene sunt țintele de bază ale lui Ion Petrescu.
Așadar, Ion Petrescu are în vedere investiții în infrastructură, prin extinderea rețelelor de curent și iluminat public stradal, inclusiv, inclusiv zona cimitirului, extinderea rețelei de apă și canalizare în satele Trepteni și Domnești, cu fonduri guvernamentale dar și europene, construcția de rigole betonate și amenajarea trotuarelor cu pavele, continuarea reabilitării și modernizării străzilor prin asfaltare și consolidare, precum și curățirea și îndiguirea gârlelor, inclusiv refacerea podurilor și podețelor.
„Investiția în Educație este una foarte importantă , ținând cont de faptul că puterea post-comunistă a dorit, din 1989 încoace, să țină lumea în întunericul spiritual creat de comuniști, instrument pentru a putea manipula și manevra masele populare după pofta inimii. Investiția în educație și cultură înseamnă viitorul copiilor noștri și al acestei țări. Se impune astfel reamenajarea, modernizarea și extinderea Liceului din Vitomirești, sprijinirea Grădiniței și a școlii, stimularea elevilor de liceu, ca să-și facă studiile acasă la ei, încadrarea în învățământ a cadrelor didactice specializate și cu studii adevărate și încetarea angajărilor pe criterii strict politice, fenomen practicat atât de PSD, cât și de PNL, liberalii de aici fiind o anexă a PSD. De asemenea, fosta clădire a Primăriei, trebuie redată oamenilor, tineretului, pentru desfășurarea unor activități educative și culturale. Este necesar și un after-school, unde elevii pot să rămână ca să-și facă temele, sub supravegherea unui cadru didactic, după orele de curs. Se simte nevoia unui loc de agrement, dotat cu locuri de joacă pentru copii și mobilier de relaxare pentru toți cetățenii comunei. Redeschidere și refacerea Taberei de copii de la Vitomirești, cândva la mare căutare, este de asemenea un proiect pe care-l am în vedere, prin investiții private în parteneriat public-privat.
Atragerea de fonduri europene, și subvenții pentru dezvoltarea viticulturii, pomiculturii și legumiculturii, pentru a desăvârși sectorul agricol, domeniu în care comuna noastră era renumită altădată se află, de asemenea, în preocupările mele. Pentru asta vreau să înființez, în cadrul Primăriei, un birou de consultanță pentru realizarea proiectelor pe fonduri europene, care să lucreze strict în folosul oamenilor. Vom sprijini fermierii în accesarea fondurilor europene nerambursabile, precum și pe cei care vor să înființeze firme ECO. Trebuie să refacem Monografia comunei noastre, comună cu vechi tradiții culturale, să promovăm turismul pe anumite zone istorice care ne amintesc de proprietățile Brătienilor și nu numai. Pe linie sportivă este necesară înființarea unei echipe de fotbal, antrenând firmele private în acest sens”, a continuat candidatul PMP la Primăria Vitomirești.
După un sfert de secol de muncă în afara țării, Ion Petrescu, a venit acasă, să lucreze în interesul general al propriei comune, în bună tradiție a familiei sale, respectând astfel, blazonul înaintașilor.
Succes!
Dumitru Sârghie