Primăria Municipiului Slatina pune accent pe dezvoltarea transportului public urban și a infrastructurii necesare, precum și pe crearea de piste pentru biciclete, considerând că eficiența și confortul deplasării sunt prioritare.
Proiectul pentru modernizarea străzilor pe care circulă transportul public și dezvoltarea infrastructurii pietonale, implementat de Primăria Municipiului Slatina, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, are o valoare de aproximativ 8,3 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4,2 milioane de lei.
„Infrastructura rutieră joacă un rol important în viața fiecărui slătinean. Suntem cu toții într-o permanentă mișcare și avem nevoie de străzi și trotuare pe care să putem circula în siguranță, de un trafic fluidizat. Ținând cont de principalele nevoi de infrastructură de transport, cu fonduri europene atrase în cadrul Programului Operațional Regional, implementăm proiecte de modernizare a rețelei rutiere și reabilităm străzile”, a declarat domnul Emil Moț, primarul municipiului Slatina.
Investiția vizează străzile Văilor și Vintilă Vodă și are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficientizarea transportului public de călători, reducerea nivelului de poluare și de zgomot generat de trafic, precum și creșterea siguranței rutiere.
Dragoș Sîrghie