AcasăProiectul „Centrul Istoric al Slatinei, viață fără sfârșit” – la final
Array

Proiectul „Centrul Istoric al Slatinei, viață fără sfârșit” – la final

Proiectul inițiat de Asociația „Ecologia Bunului-Simț” – „Centrul istoric al Slatinei, viață fără sfârșit” s-a finalizat cu succes. În urma lui a rezultat o frumoasă carte intitulată  „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, scrisă de Elena Sîrghie, profesor de istorie la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina.

Această importantă realizare a fost posibilă grație unui parteneriat dintre asociația sus-amintită și Primăria Slatina, cea care a sprijinit moral și, în mare parte, financiar acest proiect. Este un omagiu adus istoriei Slatinei și clădirilor de patrimoniu ale acestui străvechi oraș, care a dat țării și lumii atâtea și atâtea personalități…

Lansarea acestei cărți a avut loc în foaierul prestigioasei Biblioteci „Ion Minulescu” din Slatina, în prezența unui public numeros și, mai ales, avizat, un public animat de un legitim patriotism local.

lansare carte povesti si povestiri 2

lansare carte povesti si povestiri 1Au fost prezenți Silviu Neacșu – prefectul județului Olt, Cristian Bircea – viceprimarul Slatinei, Mugurel Manea – consilierul primarului Slatinei, Laurențiu Guțică – directorul Muzeului Județean Olt, Bogdan Bădițoiu – directorul Arhivelor Statului Olt, directorii școlilor generale și liceelor din Slatina, o parte a proprietarilor caselor prezentate în carte, Gheorghe Florin Tiutiu – primarul comunei Nicolae Titulescu, prof. Victor Iacobescu, Andrei Iordache – managerul Spitalului Slatina, presă din Slatina și Craiova, profesori și elevi…

Prezentăm, în rândurile de mai jos, fragmente din discursurile câtorva dintre personalitățile care au luat cuvântul.

De notat faptul că la manifestare a cântat celebra trupă de muzică folk, Alutus, precum și cunoscutul cântăreț de muzică folk, Viorel Ștefănescu, fost membru al Cenaclului „Flacăra”, condus, în „epoca de aur”, de Adrian Păunescu.

Florin Cârstea, directorul Bibliotecii „Ion Minulescu” Slatina:

 „(…) Aceste povestiri spuse de d-na Sîrghie au acel merit de a descoperi parfumul vieții slătinene în perioade diferite istorice, de a descoperi cum era dezvoltat comerțul, de a descoperi figuri politice, culturale, literare din istoria Slatina. D-na a făcut un efort deosebit, pentru că trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a construi viitorul.”

Elena Sîrghie, profesor Colegiul Național Radu Greceanu:

„Cartea reprezintă o încununare a proiectelor de promovare a Centrului istoric. Povestea acestei căți începe în urmă cu 6-7 ani, pe când lucram la  Albumul „Orașul de ieri prin ochii celor de azi”, acesta constând în prezentarea imaginii caselor vechi, a anului construcției și eventual arhitectul și stilul arhitectural.

Și cum nu am găsit informațiile necesare despre toate aceste case, am bătut la porți… Și într-o zi, am avut norocul, șansa, ca la nr. 57 de pe strada Ionașcu, să ne răspundă d-na Ionescu. Ne-a poftit în casa cu sobe de teracotă vieneză, vechi de o sută de ani, cu pianul care se odihnea și el într-un colț, tot cam de un secol. Ne-a spus d-na Ionescu că în această casă ar fi stat căpitanii de panduri ai lui Tudor Vladimirescu și ne-a arătat și o fotografie a casei, făcută pe la 1898, când s-a făcut gardul ce străjuiește și acum curtea casei. Și atunci mi-am dat seama ce povești ascund aceste case și că dacă nu le voi consemna se vor duce odată cu cei care le-au trăit.

Cartea am intitulat-o „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, zidurile fiind cele imortalizate în albumul din urmă, în această carte redând poveștile și povestirile din spatele lor. Și unele chiar sunt povești…

Se spune că atunci când a venit Regina Maria în Slatina ar fi gustat din delicatesele cofetarului Ghentzer și că, de atunci, Ghentzer ar fi devenit furnizorul Casei Regale. Se spune, nu știm sigur, nu avem un document, dar se spune, și ne place să credem că e adevărat.

Această carte conține peste 50 de astfel de povești și povestiri. Am dedicat-o nepoților mei David și Sara, care ar putea fi simbolul unei generații tinere, pe care sper, această carte să o ajute să cunoască orașul, să-l îndrăgească și să continue să-i  promoveze valorile care-i dau identitate.

Mulțumesc celor care au acceptat să-mi povestească despre viața trăită în acest oraș. Mulțumesc personalului de la Arhivele Județene care m-a ajutat în hățișul documentelor și informațiilor. Mulțumesc Primăriei Slatina care a îmbrățișat acest proiect și l-a sprijinit financiar. Și nu în ultimul rând mulțumesc familiei  care mi-a fost alături în acest demers!”

Silviu Neacșu, prefectul județului Olt:

„(…) Avem nevoie de astfel de activități, avem nevoie de astfel de scrieri. Vă spun, sincer, că avem nevoie de așa ceva, pentru că, în ultima perioadă, am avut foarte mulți musafiri, de peste mări și țări, și nu am avut o carte, o scriere, care să ne reprezinte orașul. Pentru ceea ce ați făcut, pentru că ne ajutați, pentru ce reprezintă această carte pentru orașul și județul Olt, vă mulțumesc, d-na Sîrghie.

Sunt sigur, d-na Sîrghie, că ați pus mult suflet, pasiune și dragoste în tot ceea ce este scris aici. În paginile acestei cărți, sigur veți găsi așa ceva, un cadru didactic este capabil de dragoste și pasiune. Sunt sigur că Sara și David vor spune că au ca bunici pe d-l și d-na Sîrghie.”

lansare carte povesti si povestiri 4Dr. Bogdan Bădițoiu, directorul Arhivelor Statului Olt:

 „Este o carte minunată. Perioada în care d-na Sîrghie a stat în arhive a fost lungă. La un moment dat, mă temeam că trebuie s-o trec pe ștatele de plată. Acest oraș are o semnificație aparte pentru mine. D-na Sîrghie nu și-a propus să facă o lucrare științifică, aparent, pentru că, în profunzime, este. A studiat foarte mult.

Există încă aceste ziduri. Se pare că nu se reușește, în acest moment, arhitectura din orașul de jos. Dar ele ne aduc în față vremuri care au trecut și pe care avem obligația să le păstrăm. Dincolo de aceste ziduri sigur că sunt povești ale acestor oameni care au trăit, au iubit, au sperat, și-au pierdut viața aici, de-a lungul evenimentelor istorice.

D-na Sîrghie ne readuce în memorie oameni, locuri, fapte, întâmplări și este un lucru extraordinar. Cred că această lucrare trebuie continuată.”

Laurențiu Guțică, directorul Muzeului Județean Olt:

 „O carte despre istoria orașului, o carte eveniment, o carte despre ceea ce înseamnă evoluția noastră în spațiu și timp. Cartea nu este altceva decât o fântână din care putem noi, cei de astăzi, să sorbim apa începuturilor, acea apă vie, dătătoare de viață fără de moarte, care definește identitatea culturală. D-na Sîrghie a reușit să găsească acea cheie miraculoasă a sufletelor, încât i-a făcut pe cei intervievați să-și depaneze amintirile.

Cartea este esențială pentru ceea ce înseamnă istoria în Slatina. Cartea d-voastră nu este decât o cărămidă pusă pe o temelie, formată de Teodorescu, Matiu, Gheorghe Mihai, Popescu-Optași, Daniela Ilie.”

lansare carte povesti si povestiri 3Cristian Bircea, viceprimarul Municipiului Slatina:

„Copilăria mea se leagă de Slatina. Sunt născut și crescut în Slatina. Copil fiind, centrul vechi cu casele frumoase e care le are Slatina, îl parcurgeam când mă duceam în zona comercială. Vreau să o felicit pe d-na prof. Elena Sîrghie, pentru că a creat un document care ne arată tuturor slătinenilor o parte din istoria frumoasă a acestui oraș. (…)

Această carte va merge în biblioteci, către toți cei care vor dori să afle un crâmpei din istoria slătineană. Trebuie să continuați, mai sunt multe de aflat, mai sunt multe de împărtășit.”

Paul Popescu, președinte ANRM Olt:

 „(…) Din aceste povești, tragem concluzia că, atunci când au fost construite, a fost o stare fericită și au avut proprietari care le-au locuit cu plăcere. Numai că a venit secolul XX, au venit anii 50, aceste case au fost naționalizate, proprietarii au fost alungați din aceste case și s-au așezat alții și le-au locuit.

Dar, în toată această perioadă de 45 de ani, până la prăbușirea comunismului, aceste case nu au fost deloc întreținute. Iată cum ne putem pierde o istorie extraordinară. Sper că lucrurile se vor remedia, vom avea un centru vechi al orașului Slatina și să-l păstrăm pentru alte  câteva generații de acum încolo.”

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments