Consiliul Județean Olt și Asociația „Gândește Verde” au implementat proiectul „Conservarea biodiversității în județul Olt”, în cadrul căruia a fost elaborată o strategie de vizitare a șapte arii protejate din județ (Pădurea Topana, Pădurea Vlădila, Pădurea Seaca Optășani, Pădurea Studinița, Pădurea Braniștea Catârilor, Pădurea Călugărească și Pădurea Sarului), fiind inventariate și cartografiate speciile și habitatele din aceste zone. De asemenea, a fost realizată o strategie de vizitare pentru cele șapte arii protejate.
Proiectul s-a desfășurat în perioada iunie 2012 – decembrie 2015, având valoarea totală de 3,4 milioane lei, dintre care trei milioane suportate de Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Evenimentul de închidere a proiectului a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul forului județean.
În cadrul proiectului, au fost inventariate 29 de specii protejate: 10 de păsări, șapte de mamifere, trei de insecte, cinci de amfibieni, trei de reptile și o specie de plante. De existența celor mai multe se știa, fără elemente concrete însă, ce a reușit proiectul fiind realizarea unor hărți fidele. S-a făcut și lista problemelor din fiecare zonă, existând și intervenții concrete. Acesta din urmă este cazul Pădurii Studinița, unde s-a plantat un gard viu pentru prevenirea distrugerii ariei protejate prin pășunat excesiv.
Pe parcursul derulării proiectului, au avut loc activități de conștientizare și educație, care au cuprins concursuri, seminarii și excursii; au fost organizate trei întâlniri pe proiect; au fost montate 14 panouri informative (câte două pentru fiecare arie). O măsură de conservare identificată și implementată a fost montarea de gard viu în Pădurea Studinița. De asemenea, a fost constituit un website multimedia funcțional: www.bio-olt.ro.
Reprezentanții CJ Olt au declarat că intenționează să continue acest proiect, tot cu fonduri structurale, în următorul exercițiu financiar 2014-2020. De această dată, proiectul va viza investiții în infrastructură.
„Ne-am hotărât ca acest proiect să nu se încheie aici și să urmeze și în sesiunea de programare 2014-2020. Vor fi investiții în infrastructură, dacă se poate, pentru crearea de centre de vizitare, cu alei de vizitare. În prima etapă, noi am elaborat o strategie de vizitare, care va trebui să fie pusă și în practică”, a declarat Angela Solduban, șef serviciu Unitatea de Implementare a Proiectelor din cadrul CJ Olt.
Cu ocazia evenimentului, s-au menționat eforturile susținute în implementarea proiectului din partea Direcției Silvice Olt, Agenției de Protecția Mediului Olt, Inspectoratul Școlar Olt, elevilor participanți la evenimentele organizate, primăriilor din aria proiectului și mass-mediei locale.
Ionuț DUMITRESCU