Chiar dacă la nivel național suntem pe o listă comună, noi, la Olt, o vom gestiona separat… N-ai cu cine să vorbești în partea cealaltă!
Scurtele conferințe de presă, pe care le susține președintele C.J. Olt, Olt, Marius Oprescu, după fiecare ședință a acestui „parlament local” reprezintă un gest de respect față de presa locală și chiar o obligație morală a tuturor politicienilor alutani față de opinia publică a acestui județ…
Chestionat pe probleme de gestionare a alegerilor, care vor veni peste noi în avalanșă, în viitorul apropiat, Marius Oprescu a cristalizat viziunea PSD Olt, față de aceste alegeri, mai ales, în contextul în care, la nivel național PSD și PNL pare că ar fi încheiat niște acorduri de „prietenie”, privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, înțelegeri care, la nivelul județului Olt, nu sunt posibile, în opinia președintelui CJ, care este și liderul en-titre al PSD Olt. Iată o sinteză a răspunsurilor domniei sale…
- La întrebarea „Cum va gestiona PSD Olt această situație împreună cu PNL, la data alegerilor, Marius Oprescu a răspuns prompt și fără ambiguități: „Cu siguranță, dacă vorbim de județul Olt, gestionarea acestor alegeri, chiar dacă la nivel național suntem pe o listă comună, noi, la Olt, o vom gestiona separat… N-ai cu cine să vorbești în partea cealaltă!
Nu există așa ceva (n.r. – candidați comuni), la locale. Nici nu s-a stabilit acest lucru, dar, bineînțeles, conducerea centrală, atunci când a hotărât în cadrul Coaliției de a merge pe liste comune la Europarlamentare, a luat în calcul că organizațiile județene, care cred că se pot înțelege, au posibilitatea să meargă pe liste comune. La județul Olt, nu este cazul. Noi vom anunța candidații la Europarlamentare undeva la începutul lunii aprilie și, cu siguranță, această listă va fi validată”.
- „Da este adevărat că dl Florin Cîrstea de la Aur a trecut la PSD, astăzi. Urmează să anunțăm și noi pe Facebook. El va candida la Brebeni, din partea noastră, la primărie.
- „Avem candidați pentru toate comunele. Noi încercăm să maximizăm scorul și testăm anumiți candidați care nu pot obține rezultate bune… Eventual, să-i schimbăm și să-i înlocuim cu alții, care sunt în stare să câștige primăria”.
- „Pentru comuna Traian – până nu fac anunțul oficial, nu pot să vă spun altceva…”
- „În ceea ce privește candidatura mea la președinția CJ Olt, dacă mă susțin colegii, eu voi candida la această funcție. Așa cum știți, de-a lungul timpului, au fost discuții că aș pleca la București… M-am hotărât, ca, dacă am susținerea colegilor, să mai candidez pentru un mandat la președinția Consiliului Județean”.
- Întrebat dacă PSD Olt a făcut noi „racolări” politice, Marius Oprescu a răspuns: „ Nu se numesc racolări, la noi, să știți… Așa cum v-am spus de fiecare dată, ușa partidului nostru este deschisă, pentru oameni care vor să vină alături de noi. Bineînțeles, cum am spus-o de fiecare dată, nu toată lumea a corespuns. Așa cum au venit, unii dintre ei au și plecat. Să știți că marea majoritate s-au integrat în echipă și, în momentul de față, sunt oameni care au venit alături de noi devenind membri de bază și de vază ai echipei social-democrate”.
- Cât privește racolarea de către PNL Scornicești a consilierului PSD George Brânaru, șeful C.J. Olt a informat opinia publică faptul că acesta fusese deja anunțat că i se va retrage de către PSD sprijinul politic și a făcut gestul respectiv, pentru a nu rămâne pe drumuri:
„La Scornicești, Brânaru urma ca, în ședința imediat următoare trecerii lui la PNL, să fie dat afară din organizație, retrăgându-i-se sprijinul politic din consiliul local. El din acest motiv a plecat, știind informațiile, fiind anunțat anunțat dinainte ce urmează să se întâmple și a plecat la PNL. N-a făcut nicio trecere de fală, urma, oricum, să fie dat afară.
Cât privește șansele candidatului nostru, Ionuț Pârvu, la Primăria Scornicești, am spus și repet: pentru că nu pot să dau exact detaliile din sondajele pe care le facem, pentru că n-ar fi corect pentru noi, pentru că nu sunt ieftine acele sondaje (noi le plătim din cadrul organizației partidului), încercăm să ținem informațiile pentru noi, să beneficiem de ele… Dar, în momentul de față sau în momentul respectiv, adică, la începutul lunii noiembrie, când am făcut sondajele, candidatul nostru era umăr la umăr, cu cel liberal, iar PSD avea 10 procente peste PNL…”
- „La Bărăști, Ionuț Roșianu este candidatul nostru, încă de anul trecut. Am fost acolo, am ținut ședință și l-am lansat oficial, a fost și public în presă”.
- „La Rotunda – bineînțeles, am făcut alegeri în organizație, iar președintele ales este viitorul nostru candidat…”
- „La Ianca – nu există niciun semn al întrebării…Noi facem sondaje prin toate localitățile, inclusiv din mediul rural, ca să știm cum stăm. Asta nu înseamnă că, dacă ne ducem într-o localitate să facem sondaj, în acea localitate există riscul ca omul nostru să piardă alegerile. Facem sondaje ca să ne măsurăm potențialul, să știm exact, pe studii sociologice, cum stăm și unde trebuie să accelerăm și ce trebuie să facem.”
- „Din rezultatele sondajelor făcute, ați concluzionat că PSD câștigă, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul vremii, cam peste tot în județ?”, a mai fost întrebat Marius Oprescu.
Răspunsul său nu s-a lăsat așteptat: „Așa cum v-am spus-o, de fiecare dată, nu-mi place să fiu arogant și mă feresc de astfel de afirmații categorice. Noi încercăm să obținem rezultate foarte bune, suntem organizați foarte bine, dar rezultatul final pe care noi îl obținem este meritul electoratului nostru din Olt, care are, în continuare, încredere în noi și ne votează de fiecare dată. N-aș putea să spun dinainte ce rezultate obținem, chiar dacă ele, la un moment dat, din toate studiile sociologice pe care noi le facem, se întrevăd”.
- Și revenind în Slatina, unde spiritele sunt aprinse la maximum, în ceea ce privește Primăria Slatina, șeful județului a concluzionat:
„De 1 și de 8 Martie, voi fi prezent alături de primarul municipiului Slatina Emil Moț pe stradă, împreună cu organizația Slatina și vom oferi flori doamnelor și domnișoarelor, așa cum am făcut în fiecare an”.
Dumitru Sîrghie