PSD Olt respinge informațiile apărute în spațiul public privind o posibilă trecere a senatorului Paul Stănescu la AUR, dar și speculațiile referitoare la presupuse presiuni pentru obținerea unei funcții publice. Organizația social-democrată transmite un mesaj ferm de susținere pentru unul dintre cei mai importanți oameni ai partidului, subliniind că zvonurile nu pot schimba convingerile politice și nici relația acestuia cu PSD.
Într-un mesaj public, PSD Olt evidențiază contribuția lui Paul Stănescu la consolidarea organizației județene și a Partidului Social Democrat, descriindu-l drept un om al dialogului, al echilibrului și un negociator cu o experiență politică solidă, capabil să construiască consens.
Reprezentanții organizației resping speculațiile privind o eventuală schimbare a taberei politice și susțin că modificările de funcții nu trebuie confundate cu schimbarea convingerilor politice.
„Schimbările de funcții nu înseamnă schimbări de convingeri politice, iar zvonurile nu țin loc de fapte”, transmite PSD Olt, într-o declarație care urmărește să clarifice poziția organizației față de informațiile vehiculate în spațiul public.
Mesajul social-democraților olteni este întărit de o formulare tranșantă, prin care aceștia își reafirmă sprijinul pentru senatorul Paul Stănescu: „Cine nu are un Paul Stănescu în partid să-și caute. Noi îl avem pe cel original!”
Prin această poziție, PSD Olt subliniază că Paul Stănescu se bucură în continuare de respectul organizației, iar relația sa cu partidul nu poate fi definită prin speculații de culise.
Reacția vine în contextul informațiilor privind o posibilă apropiere a senatorului de AUR și al presupunerilor referitoare la eventuale negocieri pentru ocuparea unei funcții publice. PSD Olt transmite însă că își menține încrederea în experiența politică și în rolul lui Paul Stănescu în cadrul formațiunii social-democrate.
Dragoș Sîrghie


