AcasăEditorialPSD ȘI TERAPIA PRIN INSULTĂ

PSD ȘI TERAPIA PRIN INSULTĂ

PSD nu va muri politic decât atunci când agențiile de presă de pe mapamond vor anunța moartea politică a lui Victor Ponta și a lacheilor din jurul său. Așa cum un virus nu poate să dispară decât odată cu gazda sa, cu purtătorul acestuia. Judecându-l cu atenția mărită pe ministrul-golan Ioan Rus, pentru ușurința cu care i-a jignit pe toți bărbații români din Diaspora , atribuindu-le femeilor și copiilor acestora titulatura de curve și, respectiv, golani, noi ne rezervăm dreptul să-i răspundem cu aceeași monedă: tovarășe Rus, dumneavoastră faceți parte dintr-un partid de hoți, curve și golani!

Codoașa bătrână, care încă supraveghează bordelul numit PSD, este Ion Iliescu, iar Victor Ponta este un demn urmaș al bătrânului edec, educat după chipul și asemănarea lui. Orice român de bun-simț, care se opune noroiului din politica românească, vede că acest partid așa-zis de stânga și-a „reformat” doar insulta.

De la „fasciști”, „legionari”și „măi animalule”, s-a trecut la „fă, Doina” (cât „rafinament” la domnul doctor în drept!) și, iată, revoluția lingvistică, care a făcut înconjurul lumii, lansată de un ministru pesedist, cel puțin la fel de incult precum Ponta: „ De banii ăștia ( adică de banii câștigați de români în străinătate-n.r.!), copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă”.

Istoria etichetei de „golan” nu mai trebuie reiterată, fiindcă ea a fost brevetată de același Ion Iliescu, care are și acum, la o vârstă înaintată, urme de sânge pe conștiință…

După  cum se vede, terapeutica prin insultă practicată de  PSD, cea cu care Victor Ponta a venit să reformeze țara, după Băsescu, a atins cote alarmante, aceasta fiind ridicată la rang de politică guvernamentală. Ateismul genuin și incultura lui Victor Ponta au produs astfel de monștri „Marca Rus”, guvernul plagiatorului coborând social-democrația la nivelul cel mai de jos, aceasta desăvârșind ordinea bolnavă a dezordinii, pe care deja o produsese alte figuri ale comunismului și serviciilor secrete, Traian Băsescu și camarila sa.

Nimicul politic produs de PSD în cei trei ani de guvernare, precum și nivelul scăzut de trai al majorității claselor sociale din România, ne arată lăcomia primitivă a pesediștilor (vezi întreaga galerie penală a pesediștilor, în frunte cu Darius Vâlcov). Ura lor resentimentară față de români și, mai ales, față de românii din Diaspora, care-au salvat țara, producând acea fantastică răsturnare de situație, care a dus la alegerea lui Klaus Iohannis, pe fotoliul de la Cotroceni, vanitatea, curvăsăria și prostia fudulă a acestui partid, răspândită în masă de purtători de cuvânt precum Rus, toate acestea au făcut din partidul lui Ponta o formațiune cu miros greu de speluncă, un partid care reprezintă cea mai cumplită uzurpare morală a României de la Revoluție încoace.

PSD este partidul care a sigilat (metaforic vorbind) bibliotecile și a legiferat furtul, mai mult chiar decât PDL, dacă adăugăm faptul că foarte mulți pedeliști au migrat la PSD și au furat în continuare. Parlamentul care l-a ferit pe Ponta de o judecată dreaptă vrea să adopte legi care să facă din România o țară în care să se fure cât mai ușor, cu riscuri minime și cu profit maxim. Ei vor ca furtul lor să fie primit cu aplauze naționale și, eventual, să ne cerem și scuze, pentru faptul că, din când în când, îi bănuim de minciună, hoție, plagiat și prostie înfumurată.

Blasfemia cu care Rus a vorbit despre pribegii noștri care lucrează în străinătate și, mai ales, despre copiii și soțiile lor, definește maxima ticăloșie a PSD, partid care nu are, ca și Ponta, decât valoarea interesului pe care-l poartă.

Îmi veți spune că toate partidele au fost la fel. Ok! Asta, însă, nu ne obligă să stăm sine-die în mlaștină și să girăm un prim-ministru odios, care, oricum își va da, în curând, obștescul sfârșit politic.

În noiembrie 2O14, atunci când Ponta a primit o lecție, pe care se vede treaba, nu a uitat-o, Diaspora a spus: „Ridică-te, tu cel care ai refuzat să te mai naști sclav!”

Tineretul român rămas încă în patrie și-a  însușit această lecție, se va ridica, în curând, ca să pună capăt unor astfel de exerciții electorale, care scot pe bandă rulantă ipochimeni ca Ponta și Rus, și încetând să mai aleagă mereu între aceiași tâlhari, fie că sunt pesediști, liberali sau de alte culori politice.

Dumitru Sârghie

3 COMENTARII

  1. Nu trebuie scapat acest fazan din maini si trebuie jumulit.Este cea mai mare pacoste pe capul romanilor,desi mare parte dintre ei l-au votat si adulat.Noroc ca ascensiunea lui Arturo Ui a fost oprita de DNA.Continuati domnule Sarghie cu demascarea acestui farseur si impostor.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments