Doamne, iartă-i pe cei care au pălmuit PNL Olt! Indivizi cu suflet de crep, incapabili, lacomi și compromiși moral. Ei au sufocat lent partidul. L-au împiedicat să devină ceea ce ar fi trebuit să devină… Încremenit în trădarea conducătorilor săi, PNL Olt a fost, ani și ani, prizonierul unor politici dezastruoase, care au avut o singură direcție „benefică”: aceea de a consolida puterea abuzivă și dictatura unor farseori politici, ultimul dintre aceștia fiind Gigel Știrbu. Cel care, ca președinte al PNL Olt, nu a fost ales niciodată în urma unui sufragiu democratic, dar care a „condus” PNL Olt exact în direcția pe care v-am enunțat-o mai sus.
Cu cât partidul a decăzut mai mult, cu atât Gigel s-a îmbogățit mai dihai, fără a avea vreun merit politic, cultural, intelectual, moral.
Asaltul nemilos al profitului său personal a ținut PNL Olt în umbra PSD, Gigel vânzându-și partidul, metaforic vorbind, bucată cu bucată, exact celor care l-au ajutat, în cel puțin două campanii electorale, ca să devină parlamentar.
Dar cea mai mare bogăție a lui Gigel au fost naivitatea și prostia celor care l-au ținut atâta amar de vreme în fruntea partidului, el fiind sprijinit și de mafia liberală de la Centru, alcătuită din semi-sfertodocți și indivizi imorali, de genul lui Petrache, Mișu Voicu, Fenechiu, Buican și alte nulități politice, îmbogățite peste noapte, care nu sunt cu nimic mai presus decât cei mai detestabili pesediști de ieri, de azi și dintotdeauna.
A existat însă și o zi în care la conducerea PNL Olt a venit Ion (Costel) Moisescu, printr-un vot legitim, democratic și liber. Cu o șiretenie ceaușistă, Gigel i-a pus pe umeri lui Moisescu toată povara unui partid, care scârțâia din toate încheieturile, el – marele ștab – spălându-se pe mâini, hoțește, de toate nelegiuirile politice înfăptuite și sărutându-l pe frunte, precum Iuda, pe înlocuitorul său.
Memoria, dragi prieteni, leagă însă timpul… Moisescu nu s-a speriat. Mai întâi, a refăcut relațiile inflamate de Gigel cu presa și cu electoratul de Dreapta din Olt. A organizat alegeri libere la municipiu, care au generat la conducerea PNL Slatina oameni relativ buni, nespectaculoși, dar onești și harnici, care n-au depins și nu depind, precum Gigel, de salariile de la stat și de sinecurile politice. Din acest punct de vedere, Moisescu a fost cu 10 clase deasupra lui Gigel. Și spunem asta în sensul în care el a fost un liberal adevărat, un om de afaceri prin el însuși, unul căruia îi repugna ipocrizia, minciuna, șarlatania, loviturile pe la spate, duplicitatea și falsitatea – criterii cu care a operat Gigel în toată cariera sa politică.
E adevărat că Moisescu nu a avut curajul să-l înfrunte radical pe Știrbu și să-i spună adevărul verde-n față, dar el ne promitea nouă, ziariștilor, în fiecare zi că va face și acest lucru, imediat ce-și va consolida puterea și va da un prim examen, ca președinte, în alegeri.
N-a fost să fie… Moisescu a plecat într-o lume mai bună și mai dreaptă. A fost un om echilibrat, idealist, muncitor până la epuizare, un om de la capăt până la sfârșit, care își cunoștea lungul nasului, care făcea progrese vizibile în a-și însuși tehnicile politice transparente, sperând într-o reușită prin care să scoată partidul din fundătura în care l-a găsit.
Puțini au înțeles zbaterea interioară a lui Moisescu, precum și eforturile materiale, diplomatice și sufletești pe care le-a făcut acesta, pentru a-și arăta coerența, onestitatea, bunele intenții și generozitatea. A făcut o politică sinceră și curată, fără a-și urmări, prin acesta, propriile interese economice, de familie, de clan sau de gașcă.
A murit în floarea vârstei, ucis de propriul său ideal, convins de ideea că a fi om politic e o datorie morală și un act de responsabilitate majoră. A fost adeptul lui Horia Rusu, un alt mare liberal dispărut și a respins teza lui Știrbu, care spunea că trebuie să te descurci într-o lume de proști. El a avut avantajul rar și prețios al lucidității și clarviziunii. Parcă-l aud cum îmi spunea: „Știi ceva, domnule Sârghie, adevărata aristocrație liberală este aceea a asumării sacrificiului!”
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Dumitru SÂRGHIE
