Înainte de Revoluția din Decembrie 1989, când se prefigurau zorii libertății în România, scriitorul și publicistul roman Victor Frunză a publicat, în exil, o serie de texte, care au fost reunite, în anul 1990, în volumul intitulat „ Cât mai poate trăi un cadavru politic?”
„Chestiunea care se pune (…) este cât de mult mai poate trăi un cadavru, a cărui duhoare pestilențială (scuzați tautologia) a împuțit toată Europa? Pentru că, deși cadavru, nu putem nega realitatea cruntă și exasperantă: el este încă stăpân, el se agață cu disperare de toate frâiele puterii, decretează, are diaree verbală numită discursuri magistrale, cere vigilență, amenință.”
Iată, dragi cititori, cum scria Victor Frunză despre Ceaușescu, în acele vremuri de restriște și jale… Doamne, și câtă similitudine cu vremurile pe care le trăim astăzi, când un urmaș de-al Cizmarului, Liviu Dragnea, net inferior modelului său, din multe puncte de vedere, privește, cu ochiu-i sticlos de mort politic, toate mișcările care i-ar putea periclita libertatea, numărând ceasurile până la verdictul final.
Numărătoarea inversă a început… Asta o știe și Flaușatul. A început nu de azi de ieri, ci exact din momentul în care și-a lansat programul fantasmagoric și faraonic de guvernare, care a fost „desăvârșit” prin spulberarea propriilor lui guverne, prin mazilirea celor incomozi, care au îndrăznit să spună că „împăratul e gol” și, mai mult decât atât, că e degrabă muritor politic.
Faptul că, iată, ceasornicul timpului lui Dragnea a ajuns la punctul zero a fost sesizat și de jurnalistul de succes, Rareș Bogdan, cel care, printr-un joc al istoriei, s-a așezat în fruntea PNL (partid care funcționa la temperaturi foarte scăzute, după cum spunea însuși Rareș, când era în solda lui Gușă), asumându-și riscul și curajul să propovăduiască ideea că Liviu Dragnea nu va mai apuca la guvernare, până la culesul strugurilor și tăiatul cocenilor.
Trecerea pe linie moartă a lui Dragnea este dorită nu numai de Opoziție, ci și de foarte mulți pesediști de la vârful partidului, care sunt șantajați de Dragnea și de gorilele lui, gen Codrin Ștefănescu, din cauza complicităților lor cu Căpcăunul. Așadar, acest Deux ex Machina, Rareș Bogdan, util atât Puterii, cât și Opoziției, a descoperit Secretul lui Polichinelle, acela că Dragnea, ca și Ceaușescu, e totuși muritor.
Descălecarea în Olt a lui Rareș Bogdan a produs vii emoții în masa cetățenilor din toate categoriile sociale și asta, pentru că societatea civilă din Olt, ca și majoritatea oamenilor simpli, sunt la curent cu situația dezastruoasă a țării, simțind-o direct pe viața și pe pielea lor. Discursurile compagnionilor lui Rareș n-au fost tocmai aristocratice, la adresa lui Dragnea și a păpușarilor lui, însă acest lucru nu i-a deranjat pe oameni, ci chiar le-a întărit credința că există ac de cojocul aventurierului din Teleorman și impostorilor din capul guvernului. Nesățioșilor, buhăiților, gușaților, fălcoșilor și tuturor codrinilor care încă mai bat din palme la auzul flatulențelor șefului suprem.
Nu vrem să-l ridicăm în slăvi pe Rareș Bogdan. El reprezintă, în fond, maximul pe care-l merită PNL-ul lui Ludovic Orban, în acest moment de cumpănă pentru România. Este vârful de lance al Opoziției de dreapta, atâta câtă mai este și câtă va fi după „europarlamentare”. Un vizionar de ultimă oră care, vorba rapsodului popular Ion Crețeanu, va face în așa fel „să-i vină românului inima la loc” Așa cum Voiculescu, șeful PNL Olt va face în așa fel „să-i vină cetățeanului din Olt inima la loc”. Și asta, pentru că Liviu Voiculescu a înțeles că venirea fostului ziarist la PNL (scăpat miraculos din ghearele și solda colaboraționiștilor staliniști, Gușă și Ghiță), înseamnă, în fapt, introducerea certitudinii în speranță. Înseamnă o stare de spirit care ne demonstrează că România are puterea să rămână în rândul țărilor civilizate din Europa.
Așadar, dragi liberali și pesediști: „Cât mai poate trăi un cadavru politic?”
D. Sârghie
