Schimbarea, în 1301, a dinastiei arpadienilor cu angevinii a dus la întărirea puterii nobilimii și, mai ales, a bisericii catolice, în Regatul Ungariei. La Universitatea din Praga, se declanșează un conflict religios condus de profesorul Jan Hus. Biserica catolică ia atitudine; Jan Hus a fost excomunicat, fiind chemat să se justifice, în fața Conciliului de la Constanța. Condamnat la moarte, pe 6 iulie 1415, a fost ars pe rug, măsură care a atras un val de proteste, în toată Boemia. La îndemnul papei Martin al V lea, împăratul Sigismund de Luxemburg, regele Regatului Ungariei și împărat romano-german, declară la Breslau, în Silezia, cruciada antihusită, și porni cu o mare armată spre Praga.
Adepții radicali ai mișcării se adună, în jurul lui Jan Zizka de Trocnov. Se retrag din Praga și își construiesc o cetate, pe un munte, căruia îi dau numele biblic Tabor, apoi, la cererea praghezilor, sar în ajutor orașului. În bătălia care se dă la 14 iulie 1420, taboriții înving oștile maghiare conduse de Sigismund de Luxemburg, iar în anii următori, obțin victorii împotriva banderiilor imperiale. Moartea lui Jan Zizka, la 11.10.1424, duce la destrămarea mișcării. Rămași fără lideri, mulți dintre membrii mișcării s-au refugiat, în țările din jur. Unii au emigrat și în Transilvania, unde au dus învățăturile lor.
Răscoala țărănimii din Transilvania s-a declanșat la măsurile luate, în 1436, de episcopul catolic Gheorghe Lepeș, care a dispus ca țăranii să plătească, într-o singură tranșă, zeciuiala pe care o datorau, pe ultimii trei ani, față de biserică. Este motivul pentru care, în primăvara anului 1437, țăranii au pornit, din toate părțile Transilvaniei, spre satul Olpret (azi Bobâlna), aflat la poalele dealului cu același nume. La Bobâlna, se formează o adevărată armată compusă, în special, din țărani iobagi, dar și din lucrători de la ocne și alte pături sociale asuprite, chiar și unii reprezentanți ai micii nobilimi. Ei vor ridica pe dealul Bobâlna, o tabără fortificată, după modelul husit, semn că, printre răsculați, au fost și adepți ai mișcării, din rândul celor care au luat parte la luptele cu oștile imperiale.
Voievodul Transilvaniei, Ladislau al IV-lea Csaki, trimite oștile să atace tabăra de la Bobâlna. Luptele au fost cumplite, răzvrătiții acționând, ca o adevărată armată. Au luat parte la răscoală țărani din părțile de nord ale Transilvaniei, lucrători la ocnele de sare de la Dej, Sic, Cojocna, orășeni din Cluj și Dej, mica nobilime din părțile Someșului și alte categorii asuprite. Victoria răsculaților este deplină. Voievodul se preface că este de acord să negocieze cu răsculații și cere împăratului Sigismund de Luxemburg să medieze conflictul. Se ajunge la o înțelegere, între cele două părți, pe care, încă de la început, nobilii nu vor s-o respecte semnând la Căpâlna, în septembrie 1437, acea odioasă înțelegere Unio Trio Nationum, prin care românii erau socotiți doar o națiune tolerată în țara lor, fără niciun fel de drepturi.
Văzând că nu se respectă înțelegerea, în toamnă, țăranii se adună din nou. De astă dată, trec la luptă deschisă împotriva bisericii și a nobilimii. Sunt cunoscute bătăliile care s-au dat, la Apatiu, apoi cea de la Aiud, când răsculații ocupă cetatea, iar, la Cluj, populația orașului a coalizat cu răzvrătiții, luând parte la luptele cu oștile bisericii și ale nobilimii. Acestea au declanșat un atac nimicitor asupra țăranilor înarmați cu bâte, ghioage, furci, coase, îmblăcie și topoare, fiind date lupte grele în special la Aiud și la Cluj. În cele din urmă, banderiile clericale și nobiliare ies victorioase. Se trece la schingiuirea și uciderea liderilor mișcării și a mii de răsculați, iar locuitorii orașului Cluj își pierd statutul de orășeni, fiind trecuți în rândul țărănimii.
Andrei Breabăn, Suceava
