Print this Post


    „Rătăcirile” lirice ale profesorului Teodor Nedelea

    Ținem în mână o carte revelatoare  despre lume și viață scrisă de profesorul Teodor Nedelea, un volum de poezie, intitulat metaforic „Rătăciri”. O carte prin care dascălul de chimie-fizică, în întomnarea viețuirii sale, își pune ordine în existență. El simte „a vântului bătaie / Și al frunzelor suspin”, amurgul vieții, conștient de faptul că omul e perisabil, dar poezia e nemuritoare, „Că timpul trece, apa curge, /Dar vorbele vor rămâne.”

    A simțit, încă din tinerețe, în așteptarea primului său copil, efemeritatea timpului, descriind-o ca atare, în debutul volumului său, în care, per ansamblu, există un amestec ciudat și, în același timp, fascinant de stiluri poetice, exprimate când în dulcele vers clasic, când în rânduri de proză lirică, ușor urmuziană și, pe alocuri, patetică: „O frunză de dud coborî încet în fața mea și se așeză, sfioasă lângă pantof, ca și cum ar fi vrut să nu mă deranjeze. Era toamnă și lucrul acesta îl observasem demult, dar acum îl înțelegeam și mai chinuitor” (Strehareți 1 barat).

    Orice poet, care recunoaște faptul că metafizica stă la baza actului creației, abordează, în versurile sale, ideea morții, fapt pe care-l reliefează des și autorul „Rătăcirilor” sublime: „Aș vrea să mor / Ca un cocor / Uitat de soartă și de cârd, / Să cad se sus,/ Cu capu-n jos, / Să intru în pământ” (Cocor). Chiar este onorant să mori, ca un cocor, de la înălțimea azurului…

    Teodor Nedelea este un spirit enciclopedic care și-a urmărit destinul didactic, acela de profesor întru chimie-fizică, neuitându-și originile rurale și lipsurile materiale ale tinereților sale studențești, păstrând, astfel, legătura cu originile sale țărănești, tatăl său făcând parte din prima generație din familie ,,încălțată” de truditori ai pământului, mai târziu fiind  chinuit de brigăzile activiștilor, ca să adere la ,,kolhoz”…

    Viitorul profesor nu a uitat niciodată putina cu varză a bunicului, „Care își înnoda banii în batistă, atunci când mergea la târg… / Și ce dinți buni mai avea, atunci când a murit…” (Hellas”), visând încă „la aroma sfântă de pâine scoasă din cuptor.” Despre societatea actuală se exprimă frust, fără menajamente: „Un borfaș actual își pândea victima sub un pod / Și, fiindcă, era modern, era suspendat.” Sau: „Ticăloșilor, trădătorilor! / Javrelor! / Vânzătorilor! … / Vindeți tot, chiar sufletele noastre / Și faceți 3,14 – 3,14 / Pe crucea și mormântul străbunilor. Să vă ardă focul Iadului” (Blestem).

    Așa cum am subliniat mai sus,  nu este foarte ceremonios cu conducătorii politici ai vremii, dar devine foarte sensibil atunci când oamenii, în demersurile lor cotidiene calcă peste micile creațiuni ale lui Dumnezeu: „Masacrăm, cu picioare grele, furnici și alte creații divine” (Păcate) și devine foarte tandru, în frumosul poem dedicat dăscălițelor, de Ziua Învățătorului („Jumătatea mea de suflet – / dăscălița mea din cărți). Sub genericul lozincii scoase din folclorul anticomunist (Doamne, ține partizanii, / Până vin americanii), Teodor Nedelea ironizează, cu amărăciune și subliminal, moravurile vremurilor noi, în care Occidentul ne-a luat „democratic și civilizat, politically correct”, cum s-ar zice, toate bogățiile subsolului: „Era o vreme când găseam / Petrol lucrând la sapă, / Acum, săpând același loc, / Nu e petrol, nici apă” (Petrol și apă). Pare că pe d-l profesor nu adevărul în sine îl interesează, ci esența adevărului, domnia sa fiind destul de inteligent pentru a nu se crede un mare poet, dar destul de sensibil și de îndumnezeit ca să respire aerul conceptelor morale și cetățenești, surprinse profund în creațiile sale. Este serios, grav, când e vorba de țara sa, dar și foarte sentimental și nostalgic, atunci când își rememorează tinerețea și iubirile de altădată: „Stiloul meu de altădată, / Cu care-am scris atât de mult… / S-a spart, iar ce-a rămas din el / E tot ce am mai scump” (Stiloul „Flaro”) Sau: „Era odată prea demult, / Era ceva / Ce astăzi nu-i” (Panta Rhei) […] „Scrisori de dragoste târzie / Aș vrea să scriu, dar nu mai pot, / Acolo, casa e pustie / Și via-i fără rod” (Prefix 07).

    Nu-și uită colegii care „s-au ajuns” pupând dorsalele politrucilor și îi cataloghează ca atare: „Colegi eram, când purtam blugi, Acum, primiți costume scumpe, / Vă place să fiți slugi” (Aroganțe).

    Încheie apocaliptic și absolut nonconformist, cu o problemă de chimie, intitulată „D. 1300, Galben 42”: «Un autoturism consumă 12,4 kg benzină pentru a parcurge o distanță de 200 km. Presupunând că în benzina folosită se găsesc numai 1000 grame heptan și restul fiind izooctan, se cere: a) numărul molilor de heptan și izooctan care formează benzina consumată; b) volumul aerului necesar la arderea benzinei; c) masa și volumul de benzină utilizată pentru 100 km (densitatea benzinei este 0,85 kg/l).

    R: a) 10 moli heptan și 100 moli izooctan; b) 152.320 l aer; c) 6,2 kg și 7,3 l. »

    Dumitru Sârghie, Editura Arena Artelor

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/ratacirile-lirice-ale-profesorului-teodor-nedelea/