Având în vedere că, în perioada sezonului rece, majoritatea incendiilor care se manifestă la gospodăriile populației, au drept cauze instalațiile de încălzire improvizate, exploatate necorespunzător sau burlane și coșuri de evacuare a fumului și gazelor construite defectuos, neizolate termic față de materialele de construcție combustibile, necurățate și neverificate la timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt dau câteva măsuri pentru evitarea pierderilor de vieți omenești sau a pagubelor materiale.
Astfel, se recomandă curățarea și verificarea sobelor, canalelor și coșurilor de evacuare a fumului; nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa ușa de la focar deschisă și nu vor fi supraîncălzite sobele; sobele de metal se vor amplasa la distanță de minim 1 metru față de pereții din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde ușor; sobele din metal nu se vor așeza direct pe pardoseala combustibilă.
Nu este permis a se aprinde focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea ușii; nu este permis să se așeze, la mai puțin de 1 m față de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde; focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; se va urmări ca sobele să nu se încălzească peste măsură, deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur.
Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil gazos, ISU Olt recomandă montarea centralelor numai de către personal autorizat; verificarea etanșeității conductelor de alimentare cu combustibil gazos; folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcționare; suspendarea utilizării centralelor termice la apariția avariilor sau a oricăror altor defecțiuni și solicitarea intervenției persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficiențelor apărute.
Ionuț DUMITRESCU