Se vorbește cu entuziasm, aproape mistic, despre „modelul Bolojan” – un amestec de autoritate administrativă, eficiență contabilă și voință de fier, devenit pentru unii idealul reformei românești. Însă în spatele acestei mitologii moderne se ascunde o întrebare esențială: ce facem atunci când reforma se lovește de realitatea vie, imprevizibilă și, da, deseori incomodă, a unui popor care gândește, simte și reacționează?
Așa cum sugerează și universitarul craiovean Mihai Ene, ironia amară a lui Bertolt Brecht din poemul „Soluția”, scris după revolta muncitorilor din Berlinul de Est, pare mai actuală ca oricând. „Poporul și-a pierdut încrederea guvernului. Ar fi mai simplu, nu-i așa, ca guvernul să dizolve poporul și să aleagă unul nou?” — spunea poetul. O replică ce pare desprinsă dintr-un scenariu în care reforma nu mai are nevoie de oameni, ci doar de execuție, planuri și rapoarte.
Există o fascinație periculoasă pentru reforme rapide, dure, „nepopulare” dar „necesare” – în care orice ezitare democratică e privită ca frână, iar orice întrebare e suspectată de sabotaj. Eficiența, ridicată la rang de religie, nu mai are răbdare cu nuanțele, cu diversitatea de opinii, cu oamenii care nu se aliniază perfect în planul de dezvoltare.
Dar reforma nu poate fi un act de comandă. Nu poate fi impusă cu forța, ignorând contractul fundamental dintre cetățean și stat. Nu poți reforma în numele poporului, dar împotriva lui. Și mai ales, nu poți să prezinți fiecare rezistență firească la schimbare ca pe o dovadă de ignoranță sau înapoiere.
Un lider adevărat reformează alături de oameni, nu în ciuda lor. Nu își construiește legitimitatea prin dispreț, ci prin dialog. Nu își propune să dizolve poporul, ci să-l asculte, chiar și când acesta pune întrebări incomode.
Dacă ne dorim o Românie modernă, funcțională, europeană, atunci avem nevoie nu doar de drumuri și clădiri renovate, ci și de încredere reciprocă. Reforma reală nu e doar despre structură, ci și despre suflet. Nu doar despre cifre, ci și despre demnitate. Iar aceasta nu se impune prin decret, ci se câștigă, zi de zi, în dialogul dintre conducători și cei conduși.
Dumitru Sîrghie
