AcasăREGĂSIRILE NECESARE A DOUĂ FIINȚE – DOREL VIȘAN ȘI ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU
Array

REGĂSIRILE NECESARE A DOUĂ FIINȚE – DOREL VIȘAN ȘI ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU

elena marin caracal net
Prof. Alina- Elena Marin

Întâlnirea mă copleșea la tot pasul, îi deslușeam intenția de a mă întâmpina solemn și binevoitor, de a mă ferici… O întâlnire care ne-a chemat pe toți, la Teatrul Național din Caracal, din zonele cele mai îndepărtate ale ființei noastre, din zonele cele mai îndepărtate ale istoriei noastre, care a adus împreună sensibilități trezite, ascuțite de o participare vibrantă, creatoare de legături subtile. O întâlnire uimitoare, purtătoare de farmec, de o creativitate extraordinară, sub bagheta a doi maeștri – unul al cuvântului – actorul Dorel Vișan, celălalt al sunetului vrăjit al flautului fermecat – Ion Bogdan Ștefănescu. Posibilă pentru caracaleni și invitații lor grație d-lui ing. Marian Doldurea, președintele (recent) ales al Asociației Fiii și prietenii Caracalului, care a sărbătorit cei 10 ani de la înființare cu acest spectacol aniversar, cu genericul atât de duios și de inspirat Sunt suflet din sufletul neamului meu, înscris totodată în seria de manifestări dedicate României în anul centenar.

Pentru aproape două ore, Teatrul național a fost punct de reper, temei, așezare, loc de odihnă și desfătare pentru vulnerabilul suflet, locul acela fierbinte în care vii să-ți limpezești gândirea și să te trezești din somnolență. Acorduri vibrante foarte vechi, arhaice, universale, participante cu o cunoaștere imemorială, care în acele momente precise au fost aduse în scenă de două persoane… în versurile alese de Dorel Vișan și pe muzica flautistului Ion Bogdan Ștefănescu. Ca două note care s-au acordat, s-au armonizat pentru a produce un sunet unic, nou, încărcat de o energie, de o dinamică, ce transcend clipa prezentă și îl leagă de un tot.

caracal teatru elena marinSă afirmi, la timpul prezent, folosindu-te de cuvintele poetului George Coșbuc – Sunt suflet din sufletul neamului meu – reprezintă semnul identității noastre omenești și istorice și semnul unei manifestări împotriva slăbiciunii și a abdicării de la demnitate. Este, totodată, un cadou frumos, un dar prețios încărcat de sens. Un dar alcătuit din versuri alese, dătătoare de viață, uimitoare, de Eminescu, Coșbuc, Blaga sau Adrian Păunescu, asocieri luminoase și poetice, cu o singură destinație – aceea de a ne atinge sufletul cel atât de bulversat și risipit, pentru a-l purta apoi în emoția vorbirii, în visări prelungite, asociate amintirilor, clipelor de luciditate și de (re)întregire a ființei. Pe toate le păstrăm în inimă, pentru că ne-au emoționat, ne-au bulversat. „În suflet stă veșnicia omului. Numai că noi, nu mai suntem siguri dacă mai avem suflet?! Luminile vremii ne-au zăpăcit și cred că    ne-au furat sufletul și ne-au făcut să credem în mașină”, a menționat Dorel Vișan. A vorbit despre viață și despre istorie ca simțuri ale răspunderii și despre cultură ca ferment de viață, ca rețetă și îndrumător, ca neliniște existențială,  enunțând totodată  ideea că nu cultura este un produs al vieții, ci viața este o consecință, o amprentă a unei modalități culturale. Versurile alese ne-au condus la umanitatea noastră, ne-au trimis la capacitatea noastră de a ne adapta, de a rezista, de a crește, de a evolua, dar și la vulnerabilitatea, la fragilitatea vieții sau a certitudinilor noastre.

Dorel Vișan și Ion Bogdan Ștefănescu au oferit spectatorilor o ”contracultură”, aceea a tratării cu blândețe a vieții, a identității culturale de neam și de limbă, iar prin arta domniilor lor ne-au arătat, încă o dată, că sunt creatori de opțiuni și de explorări, întrebători neosteniți, maeștri de viață, iscoditori de enigme și de frumos.

A-i fi ascultat cândva pe asemenea maeștri e o desfătare a minții și a cugetului anevoie de uitat.

Prof. Alina- Elena Marin

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments