AcasăInterviuRemember Ion Caramitru, fost ministru al Culturii: Sunt servitorul limbii românești!

Remember Ion Caramitru, fost ministru al Culturii: Sunt servitorul limbii românești!

În anul de grație 2012, când Teatrul Național din Caracal luase numele grandiosului actor Ștefan Iordache și când manifestările culturale teatrale de înalt rafinament artistic susținute de administrația primăriei de atunci curgeau în cascadă, am avut privilegiul să stau de vorbă cu marele actor și regizor Ion Caramitru, cel care – iată – a plecat de curând la stele.  Maestrul Caramitru a jucat magistral, atunci, în „Dineu cu proști”. 

Interviul înregistrat în ziua de 1 mai 2012 a fost publicat trei zile mai târziu (pe 4 Mai) în nr. 505 al ziarului Linia Întâi și are un titlu care spune atât de multe despre personalitatea, patriotismul și profesionalismul lui Ion Caramitru: „Sunt servitorul limbii românești!”

Dumnezeu să-l odihnească!

De ce Caracal, acest târg uitat de autoritățile centrale, în care s-a răsturnat căruța cu… ploști? Nu vă știrbește din prestigiu faptul că jucați într-o localitate neînsemnată?

Caracalul este o localitate înnobilată de mai multe edificii istorice de primă importanță. În perioada în care am fost ministru, am declanșat restaurarea teatrului, cu ce trebuia atunci făcut. Cu finanțarea proiectului de restaurare, studiu de fezabilitate și tot ce însemnau și primele cheltuieli. Tot atunci s-a declanșat și restaurarea teatrului din Oravița, care s-a finalizat mai devreme. Un teatru în care mergea Eminescu, însoțind o trupă de teatru celebră atunci, trupa lui Pascali, unde sufla actorilor la spectacole. Ori aici am venit și am văzut cu bucurie că restaurarea acestor clădiri și mai ales a teatrului este o operă de maximă responsabilitate. Restaurarea făcută așa cum trebuie… Este o mare bucurie să joci într-un edificiu ca acesta și să ai drept public oameni care trăiesc într-o zonă care a fost și va fi, probabil, mereu o zonă de maxim interes economic și cultural pentru România. Deci, sunt chiar bucuros și mă simt privilegiat că sunt aici.

 „Sunt dezgustat de viață”, spunea Iov. Poate că așa spune și poporul român, în acest moment. Este teatrul o deschidere spre optimism, o speranță regăsită a acestui popor profund dezamăgit?

Teatrul a fost întotdeauna pentru români o formă de supraviețuire, aș putea să spun. Și pentru noi ca artiști, și pentru oameni, ca public. În perioada comunistă, o perioadă de tristă amintire, teatrul ajunsese a fi poate singura insulă de optimism, de libertate, de acces la adevăruri nemodificate și o zonă care, prin interpretarea artiștilor, se putea crea și s-a creat o atmosferă de așteptare pozitivă. Teatrul, în felul lui, a întreținut vie conștiința de bine a oamenilor. Și iată de ce nu e niciun secret, nu numai în România, ci în toate țările foste comuniste, în primele rânduri ale revoluțiilor au fost artiștii. Mulți… Mai ales din teatru. Ce să mai vorbesc de Cehoslovacia, unde Havel a fost chiar președintele țării. Ori asta denotă și spune de la sine că, acolo în lumea noastră, libertatea era asigurată. Și lumea simțea lucrul ăsta. Pentru că avea nevoie de libertate. Și acum, de asemenea, teatrul este oglinda lumii, cum spunea Shakespeare, și – pornind de la această metaforă – putem vorbi tot timpul despre teatru ca despre forma de cultură care aduce vie în față imaginea societății așa cum este ea, la un moment dat.

De unde vine acea stare de lumină a marilor actori?

Din bucuria de a face această meserie, din dorința lor de perfecționare, din studiu – pe care trebuie să-l facă tot timpul –, din întreținerea ființei lor fizice și psihice în permanență pentru a fi apți să urce pe scenă și pentru a putea să ducă de pe scenă un mesaj către public. Legat de ceea ce am răspuns mai devreme, de înțelegerea profundă a acestei arte ca fiind o formă de libertate, care trebuie asumată. Și, nu în ultimul rând, poate în primul, din bucuria de a avea în față public, de a se adresa oamenilor nemijlocit, direct, fără alt ingredient, ci pur și simplu vorbind cu el.

E răul mai tolerabil prin teatru?

Nu. N-aș putea să spun că răul, în sine, e mai tolerabil prin teatru. Dar teatrul desface în componentele lui răul absolut. Personajele rele ale teatrului, personajele istorice, criminale, dacă vorbim de Shakespeare, de Richard al III-lea, sunt arătate publicului în substanța lor intimă și lumea înțelege care sunt mecanismele de a deveni un criminal, un om rău și așa mai departe. Acesta e rolul teatrului, de a desface psihologic personajele în fața publicului și a le arăta cum sunt de fapt.

Se spune că actorul adevărat primește comandă doar de la Dumnezeu, acesta (actorul) înfruntând triumful mediocrității ideologice, care vine de la conducătorii politici vremelnici. Ați fost vreodată prizonierul unei anumite teze ideologice, cu sau fără voia dvs.?

Nu. N-am fost niciodată. Din fericire… Pe vremea când jucam teatru, ca disidenți, putem spune, și nefiind membru de partid, pierzând anumite privilegii pe care le aveau atunci membrii de partid și în lumea noastră, eram mult mai fericiți și mult mai liberi, fiind eu însumi pe scenă. De altfel, am și răspuns la un interviu, de atunci, pe vremea aceea, unui reporter care mă întreba ce reprezintă teatrul pentru mine. Și eu am spus și continui să spun că pentru mine teatrul e o șansă de a supraviețui. A supraviețui nu înseamnă de a nu muri, ci de a supraviețui moral, de a fi tu însuți, de a nu te murdări, de a nu intra în relații cu lucrurile rele… Teatrul a oferit multora dintre noi, și aceștia sunt recunoscuți, în primul rând, pentru talentul lor, această șansă, de a supraviețui conjuncturilor politice, presiunilor. Nu m-ați văzut niciodată spunând poezii cu Ceaușescu, nu m-ați văzut niciodată făcând spectacole festive, am stat și m-am opus la aceste lucruri, pierzând anumite privilegii de care nu-mi pare rău.

În acest proces inevitabil al globalizării, putem vorbi despre anumite trăsături definitorii ale conceptului de „Teatru Național”, acum când regizorii, actorii, operatorii și producătorii români pot trece fără dificultate frontierele țării?

Teatrul s-a globalizat, pot spune, mai devreme decât alte componente ale lumii noastre moderne. Și asta pentru că există în lume foarte multe festivaluri, iar teatrul românesc a fost recunoscut înainte de ’89. Marile spectacole românești au fost prezente, atâta cât s-a putut circula, la marile festivaluri ale lumii. Fie că s-au numit Edinburg, Florența, Bienala de la Sao Paolo (Brazilia), nu mai vorbesc de festivalurile din Anglia și Franța… Trupele noastre au mers și au avut succes chiar înainte de 1989. La un moment dat, însă, s-au interzis turneele internaționale ca, după 1989, să se reia cu o „furie” nemaipomenită. Teatrul românesc a întreprins, în 20 de ani, câteva mii de turnee de mare, mare anvergură. Și regizorii români importanți și companiile românești au succes peste tot. Între timp s-au constituit și în România festivaluri importante: Festivalul Național de Teatru care se ține la București, Festivalul de la Sibiu, Festivalul „Shakespeare” de la Craiova, care aduce trupe de afară și trupe românești. Suntem înscriși într-o lume care ne recunoaște ca fiind la vârf. Deci, suntem beneficiarii, dacă se poate spune, unei circulații mai deschise.

În acest context, se mai poate vorbi de acest concept „Teatru național”?

Se poate vorbi. Teatrul național, în sensul curat, nu teatrul naționalist, este teatrul unde se vorbește cea mai frumoasă limbă literară. În teatru ar trebui să știm și să aflăm că limba are o frumusețe și o gramatică care trebuie vorbită ca atare. Și nicăieri în nicio antrepriză umană nu se vorbește îngrijit românește cum se vorbește în teatru. Datorită acestui fapt se numește „teatru național”, pentru că servește interesele limbii române și, prin ea, și dramaturgia contemporană și estetica teatrului. Practic, ideea de național e puțin, ca definiție, depășită. În Anglia, care e țara teatrului, este un singur teatru național, la Londra. Noi am avut trei provincii românești și fiecare provincie a avut un teatru național. Când s-au unit au rămas cu numele acesta. Apoi s-au mai înființat și altele, la Craiova, la Sibiu și toate au avut ambiția să se numească naționale. E puțin depășită această noțiune, dar e bine că există…

Ați putea să vă autodefiniți ca actor, printr-o formulă scurtă, corespunzătoare?

Sunt servitorul limbii românești.

Vă afectează, vă tulbură în mod deosebit climatul politic în care sunteți obligați să jucați în România?

Nu sunt mulțumit de ceea ce se întâmplă politic în România. Am impresia că ceea ce s-a întâmplat în acești 20 și ceva de ani s-a făcut fără niciun fel de răspundere față de destinul țării. Părerea mea, și rămân la ea, este că România ar fi avut nevoie de imediata reînnodare a istoriei, acolo unde ea a fost întreruptă cu brutalitate, mai precis la abdicarea regelui. Și că monarhia ar fi trebuit să revină de la momentul zero și România ar fi avut un destin mult mai bogat și mai semnificativ. Din păcate, bătălia pentru locul de vârf din ierarhia politică, care este președinția, face ca bătălia să se facă nu numai pentru un titlul onorific, cum este președintele în alte țări normale, ci președintele devine posesorul unei puteri mai mari decât este firesc. Are și armata în mână, și serviciile secrete și multe alte privilegii pe care n-ar fi trebuit să le aibă. Dacă există o monarhie constituțională, atunci această poziție semnificativă, simbolică, e acoperită de monarhie și de rege. Iar partidele politice n-au decât să se bată, să câștige alegerile, iar primul-ministru devine, pe perioada guvernării, cel care administrează aceste servicii. Dar nu poate să le administreze ca președinte, ca stăpân absolut, ci ca unul pasager.

Dacă Traian Băsescu v-ar invita de urgență la Cotroceni , cum ați reacționa?

Oricine, care e administratorul țării, presupunem că are nevoie de serviciile unui cetățean, care aș putea fi eu, trebuie să spună și de ce. Ca să-l sprijin politic sau electoral nu mă duc, pentru că, din punctul meu de vedere, politica s-a încheiat pentru mine. Nu-mi mai doresc să fac politică, fac artă și cu asta sunt mulțumit.

Dumitru Sârghie 

 

 

 

 

 

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments