Motto: „Cine are părinți, pe pământ, nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.” (Adrian Păunescu)
Fără a se dori a fi un elogiu adus regretatului autor sau genialei sale poezii, următoarele gânduri sunt despre cei ajunși în toamna vieții, cei care ne-au îndrumat primii pași și ne-au dăruit zile și nopți, pentru a ne îngriji când eram neputincioși sau bolnavi. Este despre ei, părinții și bunicii noștri, cărora le datorăm existența și devenirea noastră pe acest pământ.
De asemenea, marele Nicolae Iorga spunea „că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Fiecare, dintre noi, trebuie să conștientizeze, că ceea ce ne înconjoară, spațiul mioritic cu frumusețile și bogățiile lui, a fost apărat și prețuit de înaintașii noștri în vremuri de grele încercări, iar datoria noastră morală de astăzi este să le respectăm jurământul simbolic de a cinsti cu sfințenie trecutul.
Fiecare început de toamnă, respectiv, prima zi a lunii octombrie, ne amintește tuturor, că este Ziua Internațională a persoanelor vârstnice, în vederea promovării drepturilor acestora, dar și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii.
Conform Eurostat România, unul din patru cetățeni de peste 65 de ani este în pragul sărăciei. Mai mult de jumătate dintre pensionarii români nu își permit un trai decent din pensia primită de la stat, deși ar fi normal să se bucure de același respect, de care beneficiază pensionarii din alte țări europene.
Trebuie amintit mereu factorilor decizionali, că pensionarii, care au muncit o viață întreagă, nu sunt niște asistați social și nu trebuie considerați o povară pentru societate.
Infimele ajutoare, acordate celor cu pensii mici, nu îi îmbogățesc, sunt doar o gură de oxigen, o măsură de protecție provizorie față de valul din ce în ce mai mare de scumpiri.
Astfel, gândurile mele sincere se îndreaptă către seniorii de azi, în semn de prețuire și recunoștință pentru ceea ce au lăsat moștenire generațiilor viitoare. Avem datoria să le acordăm sprijin, dragoste și respect.
La mulți ani vârstnicilor de pretutindeni!
Ștefania MARINEANU