AcasăActualitateRomânia a început să fie un mare jucător pe piața vinurilor!

România a început să fie un mare jucător pe piața vinurilor!

„România a făcut salturi spectaculoase în domeniul viticol. Patrimoniul viticol, la ora aceasta, se află 90% în sistem privat și este lucrat integral. Prin banii investiți în ultima perioadă, negocierile făcute de ministrul Daniel Constantin, pașii în plus făcuți privind reconversia la vie, plantațiile noastre arată extraordinar. România a început să fie un mare jucător pe piața vinurilor din afară. Avem vinuri de o calitate excepțională. Nu vreau să dau nume că aș face reclamă. Știu firme din România unde podgorii renumite din Franța vin și pun sigiliul pe vin, în momentul în care s-a recolion anuta22tat. Deci, în momentul în care s-a recoltat, tot vinul acela este sigilat și dus în Franța, făcut cupaje și vândut. Deci, vinul francez vândut cu calitățile vinului românesc.

La nivel de țară, există un registru al plantațiilor de vin. România are foarte multe vii hibride, care – acum – producând acel vin de proastă calitate, necăutat, nu se mai cultivă. Și țăranul și-a dat seama că, decât să producă cu costuri mari un vin de proastă calitate, mai bine cumpără struguri, soiuri, toamna, de la cei produc de calitate, și își face cantitativ mai puțin dar foarte bun calitativ!”, a declarat, recent, pentru Linia Întâi, Ion Anuța, directorul DAJ Olt.

Dumitru SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -