România e suma nulă a unui Cândva, Acum și Nimic!

După doi ani de guvernare catastrofală, Victor Ponta nu dă niciun semn că s-ar trezi din beția puterii, fiind croit, parcă, după chipul și asemănarea satrapului Traian Băsescu. Deși cam târziu, Crin dă semne că s-a dezmeticit, ca după o lungă și extenuantă partidă de poker, la care a pierdut totul…

Diferența dintre Ponta și Antonescu este aceea că socialistul vopsit minte așa cum respiră, iar liberalul trage aer în piept și respiră greu, atunci când e nevoit să spună și el câte o minciună. Bunăoară, minciuna recentă, cum că Nicolăescu ar putea fi unul dintre cei mai buni miniștri ai Finanțelor, este una gogonată de tot.

Victor Ponta a ucis definitiv dreptul românilor la speranță, în timp ce Antonescu, mai matur, încearcă să angajeze din nou speranța românilor.

Cârlanul lui Iliescu are un dezgust suveran față de săracii României, deși spune că e om de stânga, pe când Antonescu dă semne că suferă pentru cei „mulți și proști”, solidarizându-se cu aceștia, chiar dacă solidaritatea este un atribut specific social-democrației.

Victor Ponta vrea să se spele pe mâini de Antonescu, lovindu-l, în stilul lui Hrebenciuc, pe la spate… Fairplay fiind și voluntar în exprimare, Crin Antonescu spune despre Ponta, fără menajamente, că a fost, este și va fi chelnerul lui Barosso.

Pe chipul lui Ponta se citește un sentiment permanent de ură. Pe fața liberalului, întrevezi lehamitea și regretul că a putut să facă o astfel de alianță contra naturii. Ponta nu se uită în oglindă, fiindcă el nu dorește să se confrunte cu propria-i conștiință. Soțul Adinei Vălean utilizează oglinda până la desfigurare, dă din freză de două ori, își caută febril conștiința, pe care o găsește, până la urmă, cu mare greutate…

Ca și Băsescu, Ponta mizează pe fascinația care o produc șmecheria și lichelismul său asupra înflămânziților acestei țări. În schimb, Antonescu simte urletul junglei și întâmpină mânia poporului cu privirea aplecată. Are un sentiment de rușine…

Ginerele răsclocitului Sârbu e ca un vierme în măr, care-și ronțăie locul ce l-a găzduit cu atâta generozitate. Antonescu a ieșit din măr, scrutând orizontul și spunând doar pentru sine: „Am ronțăit destul și n-am dat nimic în schimb”.  Ponta vine la televizor, preocupat de cum trebuie să pară, iar pe Antonescu îl preocupă altceva: cum să facă! E un pas înainte, nu-i așa?

„Din ce este alcătuită virtutea?”, se întreabă plagiatorul, și tot el răspunde: „Din șmecherie și minciună!”. La cei 55 de ani ai săi, Antonescu refuză să mai mintă și să mai fie șmecher. De aceea îl urăsc pesediștii!

Ponta îl plagiază până-n prăsele pe Băsescu, comportându-se identic cu acesta. Antonescu are propriul lui sistem de valori. Ce-i drept, pierzător…  La noțiunile despre economie, cei doi aliați sunt frați gemeni. La whisky și poker, Victor e șoricel, iar Antonescu e dottore!

Atunci când, din greșeală, spune adevărul, Victor Ponta devine irascibil, se scandalizează. În cazul lui Antonescu, fenomenul e invers: e foarte calm când spune adevărul, iar când minte (ca orice român și politician) devine arțăgos, conștient de faptul că interlocutorul său i-a citit minciuna pe față…

Substanță în discurs nu are niciunul, dar Antonescu e preferabil de ascultat, pentru că e el însuși, chiar și atunci când  vorbește păsărește, crezând că spune ceva în limba engleză. Atunci când Ponta ia cuvântul, nu vorbește el, ci masca lui.

Ca politicieni, amândoi sunt mediocri, fiindcă, după doi ani de guvernare, dezastrul economic poartă numele lor: Victor Viorel Ponta și George Crin Laurențiu Antonescu! Din cauza lor, România e o perpetuă amânare… E suma nulă a unui Cândva, Acum și Nimic!

Dumitru Sârghie