Constantin Simirad fostul primar al Municipiului Iași, fost ambasador al României în Cuba și fost președinte al Consiliului Județean Iași, chiar și când pierde rămâne același om.
Nedorind să vorbească despre politică taman acum, Constantin Simirad ne-a împărtășit câteva gânduri despre viața sa. O viață tumultuoasă, dar și interesantă în același timp.
Românilor le lipsește solidaritatea
Reporter: Domnule Simirad, care e secretul tinereții dumneavoastră? Nu îmbătrâniți niciodată.
Constantin Simirad: O, de îmbătrânit îmbătrânesc după cum se vede, nu mai am niciun fir de păr negru, însă secretul constă în darul pe care mi l-a dat Dumnezeu și anume să-mi lase mintea întreagă, pentru că de fapt bătrânețea de acolo începe a se manifesta când memoria te lasă, când ai dificultăți în a lua decizii rapide , când dinamica vieții tale suferă foarte mult. Atunci începe îmbătrânirea propriu-zisă. Dar atât timp cât ești pe un câmp de luptă și eu consider că așa stau lucrurile în postura în care am avut-o ani îndelungați, 12 ani în primărie, 3 ani ambasador în Cuba, apoi aici la Consiliul Județean Iași – 4 ani, trebuie să fii un om care să iei decizii rapide , să parcurgi problema într-un timp record. Dacă consumi mult timp pentru rezolvarea unei probleme vei intra în criză de timp. Aici intervine și o anumită experiență, un anumit dar de la Dumnezeu de a vedea clar lucrurile și a prevedea viitorul. Secretul tinereții este activitatea continuă. Dar din punct de vedere fizic n-aș mai putea alerga suta de metri la timpii la care îi alergam în tinerețe. Bătrânețea își ia drepturile, dar dacă Dumnezeu îți lasă capul , cred că vei suplini prin minte o anumită stângăcie în partea fizică.
Rep.: Ce nemulțumiri puteți avea dumneavoastră în România?
C.S: În România sunt o mulțime de nemulțumiri, dar să nu credeți că numai în România sunt nemulțumiri. Am colindat un pic lumea, am lucrat și ca profesor în străinătate, am ținut cursuri și în Franța, am fost în Cuba, dar nemulțumirile sunt prezente peste tot. Dacă te duci și vorbești cu populația din orice țară, vei vedea că nemulțumiri au și ei. N-am întâlnit încă Raiul în nicio țară. Dar aici la noi nemulțumirile cele mai mari poate ne-au fost provocate prin lipsa mândriei de a fi român, lipsa solidarității de sânge, lipsa solidarității celor de neam românesc și lucrul ăsta m-a deranjat foarte mult pentru că, în general, prin periplul meu prin viață, am constatat că aproape toate popoarele au o solidaritate de sânge care este benefică pentru națiunea respectivă, pentru progresul ei. Ori la noi, lipsa asta a solidarității s-a constatat de când lumea și pământul și se face prea puțin în întărirea legăturii de sânge între români. Dacă ați remarcat chiar unii dintre români când ajung în funcții importante spun ba că-s macedoni, ba că-s greci, ba că-s țigani, ba că-s evrei și, foarte rar, îl auzi pe unul să spună că este român și că se mândrește cu asta. Nu știu dacă vă aduceți aminte, dar Pușkin a scris o poezie Sunt mândru că sunt rus, pe care o îndrăgesc foarte mult. Eu n-am întâlnit un om cu o funcție înaltă în statul român care să se prezinte în fața tuturor cu această propoziție: Mă mândresc că sunt român. Întotdeauna românii își vor accepta păcatele și foarte puțini dintre noi vor încerca să aibă un sentiment de mândrie că este român. Lucrul ăsta este dăunător prototipului de român pe care eu îl văd zidit într-o Europă unită. Nici în străinătate românii nu sunt uniți și acolo sunt dezbinați. Am mers pe o stradă din Chicago lungă de vreo 80 de km și acolo erau numai polonezi, dar uniți între ei, reprezentându-și interesele foarte eficient. Se mândreau că sunt polonezi. N-am găsit așa ceva în nicio comunitate românească din străinătate. Am să-l îmbrățișez pe primul român care va spune că e mândru că e român. Nu l-aș pupa, că nu pup bărbații.
Rep.: Ce este omul ajuns la putere, domnule președinte?
C.S: Sunt două situații. Când un om ajuns la putere își dă seama de responsabilitatea pe care o are și atunci devine extrem de preocupat de misiunea care i-a fost încredințată. El încet-încet va deveni alt om, latura subiectivă va dispărea și va rămâne doar latura obiectivă. A doua situație, e atunci când un om e propulsat datorită unor împrejurări favorabile și nu datorită calităților pe care le are. În cazul ăsta avem de-a face cu o adevărată catastrofă. Un om fără viziune care este pus într-o mare funcție de decizie aduce pagube incomensurabile pentru un popor sau comunitate. Dar cel mai periculos este când omul propulsat într-un post dă în paranoia. Sunt oameni din aceștia care ajung în posturi pe care nu le visau și în care în mod firesc nu le-ar fi fost accesibile, iar în momentul în care e propulsat mai sus decât visa el să fie se poate îmbolnăvi de paranoia. Aș spune că a fost propulsat prea sus și lipsa de oxigen i-a afectat creierul. Din păcate cazuri de astea sunt multe în România. Chiar la primărie la Iași avem un asemenea caz. Chiar și Hitler cât era el de paranoic, avea idei geniale, dar nu toate aceste idei erau îndreptate spre binele țării sale. Din punct de vedere politic Germania s-a dezvoltat pe timpul său, dar din punct de vedere politic a fost o catastrofă.
România, o mamă cu copii făcuți cu mai mulți tați
Rep.: Dacă România ar fi o persoană cum ați caracteriza-o?
C.S: Aș caracteriza-o ca un fel de mamă cu copii făcuți cu mai mulți tați. Dar cum au tați diferiți nu se aseamănă unii cu ceilalți și nu au acea solidaritate între ei. Copiii României se simt înstrăinați unii de alții și n-au solidaritatea care există între frați. România ar putea fi caracterizată ca o mamă care are și copiii ei, dar are și mulți copii vitregi ce se ceartă de la doctrine fără a le împărtăși. Lumea politică să știți că nu este împărțită în ideologii, în stânga și dreapta. Nu. Politicienii fug în stânga și dreapta, cu o ușurință ieșită din comun.
Rep.: De ce mai scrieți cărți când lumea nu mai citește?
C.S: Este , dacă vreți, un exercițiu de libertate. În posturile pe care le-am avut , niciodată nu am avut libertate. Am dat circa 1.500 de audiențe în perioada când am fost primar. Eram subordonat tuturor. Se spune că un primar, un președinte de Consiliu Județean este șef, boier. Nu. El este subordonatul tuturor. De aceea aveam puțină nevoie de libertate și unde puteai să ai libertate decât în domeniul scriitoricesc. Mă simțeam liber atunci când scriam, simțeam un soi de libertate pe care n-am avut-o niciodată. Din păcate. Eu am început să scriu din timpul lui Ceaușescu așa numita literatură de sertar. Am scris romane, nuvele, schițe, dar nu puteam publica ceea ce scriam eu, pentru că riscam multe. Din ele am mai publicat după 89. Meteahna aceasta am avut-o din liceu.
Nu am fost niciodată întrebat despre singurătatea pe care o simt
Rep.: Despre ce nu ați fost niciodată întrebat?
C.S: Nu am fost niciodată întrebat despre singurătatea pe care o simte un om într-un post de decizie. În ciuda aparenței lucrului cu oamenii, te simți foarte singur. Deciziile pe care lei sunt doar responsabilitatea ta, chiar dacă ești sprijinit și de alții, dar rămâi singur pe baricade, atunci când ai făcut o eroare. Simți o singurătate apăsătoare, care chiar te poate măcina. Deciziile pe care le iei, nu ai certitudinea că sunt împărtășite și de alții. Oamenii nu sunt în general cinstiți cu tine, nu spun ce gândesc. Vor spune exact ce vrei tu să spună. Niciodată nu știi dacă ești apreciat la justa ta valoare sau dacă ești apreciat poziției pe care o ai. Spui un banc și nu știi dacă cei de lângă tine râd pentru că-i bancul bun sau râd prostește, ca să nu-l supere pe șef. Aste te face să fii foarte prudent și să nu te hazardezi în a te sprijini pe cineva.
Rep.: De ce vă e dor în general?
C.S: Dor, e un cuvânt intraductibil în alte limbi. Cred că îmi e dor de timpul pierdut. Parcă n-ai folosit timpul care a trecut, așa cum ar fi trebuit să-l folosești. Lucrul ăsta te face să suferi.
Ciprian Traian Sturzu
