Motto: Un copil e o lume minunată!
Am pierdut adresa unui copil deosebit, pe care aș vrea să vi-l prezint la Festivalul Internațional de Șah din Capitala Sportului Minții, satul Roșieni, comuna Dorbrun, județul Olt.
Iată cum am cunoscut acest copil (fetiță). Jucam șah în trenul de București și tocmai capturasem un căluț, când a apărut o fetiță de peste doi anișori, care s-a ridicat în vârful picioarelor ca să poată vedea piesa de șah. Atunci i-am oferit-o ca pe o prăjiturică. Ea a luat-o ușor, delicat, într-o mânuță, mângâind-o cu cealaltă, apoi a așezat-o, încet, pe masă.
Tocmai apăruse și mămica ei, căreia m-am simțit dator să-i mărturisesc că fetița e o adevărată bijuterie, inteligentă și delicată, iar doamna a confirmat spusele mele, dându-mi adresa de la București, ca să o învăț pe fetiță șah.
La prima vizită, i-am dus o jucărie pe care a și pus-o în mișcare! Folosea și calculatorul, deși încă nu împlinise trei ani!
Mergeam în capitală, 200 de km, numai pentru a învăța pe ea sportul salvator al lumii, dar, la ultima vizită, m-am pomenit în față cu altă persoană, aceasta anunțându-mă că fetița s-a mutat la altă adresă, pe care, însă, n-o cunoștea…
Pe fetiță o cheamă Ingrid, ca pe faimoasa actriță (Bergman), iar pe mămica ei: Cristina Pârcălab…
Și au trecut prea repede câțiva ani, fără să mă pot obișnui cu gândul că n-am mai putut fi alături de această bijuterie de fetiță, care acum trebuie să fie școlăriță în Capitală sau în țară, având în vedere că tatăl ei lucra la Craiova.
Unde ești, Ingrid!? Ai continuat să joci șah? Să știi că, între timp, m-am declarat, prin fapte de binefacere, bunicul tuturor copiilor din lume și aștept s-o rogi pe măicuța ta să-mi comunice, prin poștă, adresa, ca să vă trimit invitația la Festival.
Oameni buni, vă implor în genunchi, ajutați-mă să aflu adresa micuței Ingrid, care sper că a continuat să joace șah.
Iar dacă și domniile voastre practicați împăratul jocurilor, vă invit la festivalul nostru, ca s-o cunoașteți pe minunata Ingrid. Neprețuită școlăriță cu nume sfânt de artistă, te rog să nu lipsești de la întâlnirea de neuitat, ca să te cunoască toată lumea!
Până te voi revedea, ochii mei slăbiți, la 85 de ani, rămân înlăcrimați. Eu cred în inteligența și în educația ta și te aștept ca pe o eroină din povești.
Prof. Nicolae Bădiță
