Visul Disney s-a încheiat, dar povestea pentru copiii care au obținut cele mai bune rezultate în competiția organizată de Primăria Municipiului Slatina abia începe. Premianții Disney Cup s-au întors în acest weekend de la Paris, după câteva zile pline de emoție, bucurie și experiențe pe care, cel mai probabil, nu le vor uita prea curând.
Pentru cei mai buni dintre participanții la Disney Cup, recompensa a fost pe măsura performanței: o călătorie la Paris, cu vizita la Disneyland, dar și cu ocazia de a descoperi locuri spectaculoase și de a trăi experiențe noi.
În spatele acestei aventuri s-au aflat însă cunoștințele, ambiția și emoțiile unei competiții în care fiecare copil a avut șansa de a demonstra ceea ce știe. Iar pentru cei care au reușit să se impună, premiul a venit sub forma unei experiențe memorabile.
Primăria Municipiului Slatina transmite că întreaga călătorie s-a desfășurat în cele mai bune condiții, de la zboruri și programul stabilit până la organizarea activităților. Operatorul de turism implicat în deplasare a respectat cerințele stabilite de municipalitate.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a apreciat comportamentul copiilor și modul în care aceștia au reprezentat orașul pe parcursul deplasării.
„Ne-am dorit ca această recompensă să fie mai mult decât un premiu. Am vrut ca acești copii să trăiască o experiență pe care să o păstreze în suflet și să înțeleagă că munca, cunoștințele, ambiția și curajul de a participa pot deschide uși către experiențe extraordinare. S-au bucurat de Disneyland Paris, au descoperit locuri noi și, cel mai important, ne-au făcut mândri prin felul în care s-au comportat. Visul Disney s-a încheiat, dar amintirile lor vor rămâne mult timp de acum înainte”, a declarat Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina.
Reprezentanții Primăriei spun că cei mici au fost cuminți, responsabili și curioși, profitând din plin de fiecare moment al călătoriei.
S-au întors acasă după câteva zile de poveste. Pentru ei, însă, experiența Disney Cup nu se încheie odată cu întoarcerea din Franța. Rămân amintirile, emoțiile competiției și satisfacția unei recompense câștigate prin propriile merite.
Dragoș Sîrghie


