Volumul de poeme În ordinea iubirii, apărut la Editura Arena Artelor din Slatina în 2019, ne confirmă o bănuială conturată după apariția altor volume ale poetului Dumitru Sârghie-Mitif, și anume, că avem în față un spirit complex, care glisează cu ușurință de la tonul social la accentele cele mai îndrăznețe din registrul voluptății.
Înainte de a începe lectura, ne surprinde în mod plăcut imaginea de pe copertă, reprezentând tabloul pictorului Thomas Egel, Regina nopții, amintindu-ne de portretele Dorei Maar și reprezentând o femeie „en miettes”, de fapt o multitudine de chipuri și prezențe feminine. Deloc întâmplător, întrucât volumul este populat de nenumărate Elene, Marii, Laure, Melise, Malvine, femeile din aceste poezii constituind tot atâtea pretexte pentru expresia senzual-ghidușă sau erotic-celestă a unei puternice trăiri vitale, pozitive.
Tema iubirii este eternă. Dumitru Sârghie regăsește filonul poeziei erotice, pornind de la sonetul shakespearian și ajungând la Eminescu, Voiculescu- sau contemporanul nostru, Emil Brumaru. Într-un mod deloc întâmplător, curtoazia din aceste versuri ne amintește de cavalerii medievali și de trubaduri, dar și de gentilețea începutului de secol XX, unele poeme fiind chiar dedicate unor femei-poete din spațiul contemporan, ca un semn de prețuire și totodată de măiestrie artistică.
Carnalul există din abundență în poezia lui Dumitru Sârghie, însă, prin acumulare, se decorporalizează, ajungându-se la o abstractizare și chiar alăturare cu filozofia senzualistă de factură eminesciană.
Uneori, imaginarul poetic glisează într-un fantastic construit cu metafore ale unei versificații moderne: „Tu plângi lângă un prun înflorit/ desprins din discul lunii/ eu te caut în noaptea despicată,/ pe drumul albastru,/ care duce în grădina părăsită de păsări…” (Baladă pentru Mariselle)
Însă cel mai adesea erotica se confundă cu poezia, iar femeia-prințesă duce simțurile într-un extaz dincolo de carnal: „Tu scrii poeme care lin ocurg/ și-ți râde o mușcată pe pervaz/ Bătrân cândva și tânăr în amurg/ Îți scriu pe trup, cu sânge, un ucaz” (Rondel cu o prințesă rusă).
Dexteritatea poetică a lui Dumitru Sârghie-Mitif reiese din ușurința cu care acesta glisează dinspre cântecul de lume către accentele grave și meditația filosofică. Asftel, poetul închină un sonet fetelor de la Mizil, construit ghiduș cu accente lăutărești-suave ( „Oare-am murit și am ajuns în Rai, / că prea mă-nconjurară dulci fetițe”-Sonetul fetelor de la Mizil), pentru ca mai apoi să ajungă la versul meditativ romantic, sau împregnat de patima și tristețea căutării („Ne pierdem pașii prin bătrânul burg,/ Ah! Pașii tăi pierduți, Annabel Lee”-Love Story IV).
Prin acest volum, poetul Dumitru Sârghie-Mitif confirmă disponibilitatea sa artistică pentru registre dintre cele mai variate și totodată contribuie la configurarea unui imaginar de calitate al literaturii oltene.
Eleanor Mircea
