Motto: „Cine sunt acești «Noi»? Cine sunt acești «Voi»? «Noi» suntem adolescenții neînțeleși de «Voi», adolescenții, ce de frică să nu fie răniți, ne ascundem sentimentele sub «o mască ridicolă» și nimeni nu încearcă să înlăture această mască, mulțumindu-se numai cu aparențele. «Noi» suntem cei ce de-abia pășim, timizi în viață, ce de-abia acum dăm piept cu primele obstacole ale vieții și să nu aveți «Voi», cei în vârstă, grijă, ne vom maturiza curând, poate prea curând.”
(Opinii de cititori – „LEREGEUL” – 1/1998)
În ultima perioadă, am scris câteva articole despre revistele literar-științifice ale elevilor Colegiului Național „Radu Greceanu” („Luminița” – 1927-1934; „Zburătorul” – 1966-1978; „LEREGEUL” – 1991-1999) și Colegiului Economic „Petre S. Aurelian” („Proeco” – 1998-2017).
În fiecare număr apărut al acestor reviste, am întâlnit la rubrica „Creații literare”, poezii sau eseuri, care aveau drept temă-subiect adolescența sau adolescenții. Ideea scrierii unui articol cu titlul de mai sus mi-a venit tocmai când am revăzut, de mai multe ori, citatul din motto. Am pus, retoric, o întrebare: ce este adolescența? Apoi, am căutat răspunsuri ale elevilor, pe care le-am găsit aproape în fiecare număr apărut la cele patru reviste. Am să prezint câteva: „Este vârsta la care trebuie să existe zâmbete, fericire, pasiune, nicidecum indiferență”. „Vârsta caldă a unor visuri ce se vor împlini. Zboruri de păsări albe”. „Etapă de tranziție între copilărie și tinerețe”. „Vârstă de căutări asidue. Și, totodată, vârsta de aur a ființei umane”. „Vârsta marilor visări, întrebări, pasiuni, speranțe; vârsta la care percepi doar frumosul, iubești toți oamenii, iubești soarele, apa, florile și infinitul; este cel mai frumos «vis adevărat» al unui om”. „Iubirea este cel mai frumos lucru din viață și dacă în anii adolescenței nu începem să învățăm a o prețui, atunci niciodată nu vom putea trăi cu adevărat”. „Ca să iubești nu trebuie decât să ai sufletul de om Tânăr”. „Să nu uităm că suntem tineri.”
Un psiholog al zilelor noastre, recunoaște că „adolescența este o etapă de dezvoltare psihosocială mai puțin tulbure decât cea anterioară; iar altul spune că „adolescența este perioada când se fac cele mai multe prietenii”, la care adaug eu, care rezistă în timp.
Adolescența, deși este o perioadă mai puțin tulbure și plină de frământări, reprezintă vârsta inteligenței nonconformiste, a marii sincerități. Imaginația, puterea de creație și perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viață și pregătirea profesională încep să capete contur și dispar, în mod evident, pasiunile vechi din copilărie și, de ce nu, chiar interesul pentru școală.
După ce am reflectat asupra acestor gânduri ale adolescenților, m-am întrebat: de ce se întâmplă atâtea și atâtea aspecte negative în școli? Mi-am răspuns: părinții și profesorii, educatorii în general, nu reușesc să-i înțeleagă pe adolescenți, ca să găsească metodele adecvate în educație.
Adolescentul este „copilul-adult” ce caută senzații și emoții puternice. El încearcă să depășească limitele pe care adulții le impun, adeseori tocmai din dorința de a nu se supune lor, căci ideea e să trăiești cât mai diferit și mai presus de ceilalți. Experiența proprie este dovada cea mai puternică și mai convingătoare, care ține loc de întrebările fără răspuns la care adulții, în general, nu se sinchisesc să caute soluții.
Adolescentul devine confuz în relațiile cu familia și prietenii, manifestând o incapacitate de adaptare la situații problematice cu care se confruntă. Ca adolescent, este foarte important să te menții pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menții controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentații ale anturajului, să nu faci greșeli ce depășesc anumite limite și care ți-ar putea provoca mari probleme. Aici intervine părintele, care trebuie să fie suportul constat al adolescentului și care va veghea menținerea, modelarea comportamentului copilului său.
Aș spune că, este vorba de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare și muncă de convingere asupra a ceea ce ar fi bine să facă sau cum să se comporte un copil. Părinții se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare și refuză să-i asculte și ce e mai important să-i înțeleagă. Relațiile adolescenților cu cei din jurul lor sunt în mare parte rezultate ale educației însușite în copilărie și nu depind foarte mult, așa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tinerii sunt impulsivi și ușor influențabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferenția binele de rău și de a se corecta atunci când au greșit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educații morale insuflate de familie.
Mi-am amintit de un studiu „Cultura elevilor și învățarea”, realizat de Institutul de Științe ale Educației, în 2015, în care se specifică, printre altele: „Adolescenții din ziua de azi sunt mai inteligenți, mai dezinhibați și mai creativi decât cei din generațiile anterioare, dar sistemul de învățământ învechit nu reușește să-i motiveze către performanță și intră, adeseori, în conflict cu valorile lor”.
Este motivul pentru care tot mai mulți elevi își pierd interesul pentru școală și ajung „pierde-vară”, visând, cu ochii deschiși, la modalități ușoare de a face bani.
Zilele trecute, am întrebat un adolescent de la unul dintre cele două Colegii: „Ce crezi, vă înțeleg părinții? Vă înțeleg profesorii, la vârsta adolescenței?” Printre altele, mi-a răspuns: „Părinții se străduiesc să înțeleagă toate problemele de care ne lovim zilnic. Profesorii… unii parcă rămân prea departe de noi… Alții, însă, cei mai mulți, pornesc de la premisa că suntem și noi niște oameni cu probleme, care simt și gândesc, poate nu chiar la fel ca ei, dar oricum apropiat.”
Iată de ce Comunicarea dintre adolescenți-părinți-profesori este foarte importantă, ea fiind o condiție a relaționării și a formării personalității, o componentă esențială a vieții și reprezintă cheia în relația dintre cei trei parteneri.
Din poeziile, din eseurile publicate în numerele revistelor amintite, am reușit să selectez și unele rugăminți ale adolescenților către profesori. Amintesc câteva: „Renunțați la ideea de a ne forma după propria imagine”. „Să înțelegeți că trebuie să ne formăm din propriile noastre năzuințe și nu din ale altora”. „Mai multă înțelegere, mai multă sinceritate și încredere, mai puține prejudecăți”. „Să ne mai și ascultați uneori. Să ne considerați maturi, nu copii!” „Să vă uitați vârsta, dar nu și experiența dobândită, în relațiile cu noi”.
În comportamentul părinților și al tuturor educatorilor, trebuie să se acționeze cu maximă discreție și delicatețe, fără dramatizări și accente supărătoare. Ei trebuie să se străduiască să gândească „tinerește”, fără a face paradă de experiența lor. Să nu uite niciodată că au fost adolescenți, iar dacă au uitat, să facă eforturi pentru „a o învăța” de la adolescenți, acum, așa cum recunoștea un profesor, adresându-se adolescenților: „Fericirea nu poate fi predată de către noi. Ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit!”
Odată cu perioada adolescenței se termină și prima mare etapă a vieții omului, etapă de creștere și formare a personalității și conduitei. O etapă „de mare sensibilitate morală, o perioadă de romantism și spontaneitate, de poezie”. (Prof. Univ. Dr. Ion Drăgan)
Prof. Dumitru NICA
Felicitari Domnule Profesor…