AcasăEducațieSalve magister! Dascălul este făclia care se stinge luminând

Salve magister! Dascălul este făclia care se stinge luminând

Dintre toate profesiunile, poate cea mai complexă, mai pretențioasă și mai delicată este cea de educator, deoarece, în nici o alta nu se lucrează cu un material mai sensibil, mai complex și mai fragil decât „Copilul” – omul în devenire. Și nici o profesie nu cere mai multă competență, generozitate, dăruire și umanism precum cea de dascăl.

Se cuvine să ne întoarcem gândurile, din când în când, spre cel care ne călăuzește în lumea tainică a cărții: dascălul.

Acel dascăl care, sărac, modest și ignorat de puternicii zilei, și-a făcut întotdeauna cu prisosință datoria, îmboldit fiind de dorința luminării poporului căruia îi aparține, dar și de dragostea față de om, de adevăr.

dumitru nica salve magister 2
Prof. Dumitru Nica

A fi dascăl e o menire, un ideal, o mândrie, dar și o mare responsabilitate. El ia asupra sa povara greu de purtat a cărților și dă din înțelepciunea și tainele cunoașterii, fiind părinte și apostol, totodată. Dascălul este aducătorul de miracole, de lumină, de iubire. El aruncă sămânța cunoașterii, aduce lumina științei, călăuzind pașii elevilor spre însușirea valorilor neprețuite ala culturii. Precum un părinte, el laudă și ceartă, îmbie și pedepsește cu blândețe, stopează pornirile rele cu necurmata răbdare, modelând ființele plăpânde și neștiutoare după știința și credința lui. Munca dascălului este foarte grea, ea cere multă răbdare, perseverența și rodul ei se vede peste ani și ani.

Copiii pășesc  temători spre școală, îndemnați de părinți cu făgăduințe și privesc  la dascăl cu ochii mari, în care se oglindește toată uimirea lumii. Harul dascălului prinde viață în cuvinte, sfaturi, se coboară spre capetele micuțe învăluite în aura copilăriei. Spre dascăl se îndreaptă dragostea copiilor, dar și a celor încărunțiți, amintirea lui însoțind apoi mereu pe fiecare în drumurile vieții. Și ce mândru și satisfăcut se simte dascălul când îi știe pe toți realizați! Atunci îl cuprinde nostalgia constatând că, de la o generație la alta, elevii lui au crescut, iar el, o dată cu trecerea anilor, a îmbătrânit deja, dar n-a trăit în zadar pe lumea aceasta.

La temelia creșterii și a înălțării neamurilor stă dascălul. Prin meseria sa croiește cărări luminoase în întuneric, chipul lui prinzând viață în filele cărții și răzbate prin vremuri până la noi. Orice chip ar avea, este cel ce luptă din răsputeri să risipească bezna dintre oameni, menirea lui fiind la fel de înaltă ca și rangul pe care-l poartă.

Refugiindu-ne în copilărie, de multe ori cu emoție, respect, bucurie, ni-l amintim pe cel care ne-a învățat să ținem creionul în mână, să pătrundem în tainele cărților, să înțelegem lumea și viața cu frumusețile și durerile ei. Ni-l amintim, când cu zâmbetul cald și bun, când exigent, certându-ne blajin pentru vreo poznă; și atunci simțim în noi o dorință arzătoare de a-l vedea așa cum era atunci, cândva, când eram școlari micuți sau liceeni adolescenți sau absolvenți, hotărâți să ne croim drumul în viață.

Fără EL nu am fi ceea ce suntem:  fie medici, fie strungari, fie chiar dascăl. Și cât de mult îi datorăm!

„Nu găsesc cuvinte, gânduri / Ca să pot să-i mulțumesc/ Omului de la catedră/ Și să-i spun cât îl iubesc!”  Aceste versuri simple ne răscolesc sufletul! În același timp, ne poartă pentru o clipă prin școala copilăriei și adolescenței, alături de omul care ne era și ne-a rămas atât de drag – DASCĂLUL.

Fără spiritul de sacrificiu, fără dăruirea totală a acestora, școala noastră n-ar fi putut să se impună în așa măsură încât să-i dea României și străinătății oameni de valoare. Numele lor sunt un răspuns la întrebarea poetului  formulate în Scrisoarea III: „Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrânul dascăl?”. Și tot la Eminescu aflăm și urarea, cea mai potrivită, care poate fi adresată dascălului român

„Fericească-l scriitorii,/ Toată lumea recunoască-l.”

Prof. DUMITRU NICA  – Slatina

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments